Prima pagină » Sport » Simone Tempestini mizează pe revanșă în Raliul Harghitei

Simone Tempestini mizează pe revanșă în Raliul Harghitei

Simone Tempestini mizează pe revanșă în Raliul Harghitei

Cel mai titrat pilot român al tuturor timpurilor, Simone Tempestini, revine la startul Raliului Harghitei și este decis să obțină victoria pe traseul unde s-a impus deja de șase ori, începând cu 2016.

Un total de 55 de echipaje, inclusiv internaționale, vor concura în acest weekend la a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri, care are loc pe asfaltul din jurul Odorheiului Secuiesc. În total, 11 probe speciale, însumând 119 kilometri, sunt programate să se desfășoare sâmbătă și duminică.

Simone Tempestini mizează pe revanșă în Raliul Harghitei

Cu un record de victorii în Harghita, Tempestini va concura pe modelul Porsche 997 GT3 RGT alături de copilotul Carmen Poenaru, alături de care a devenit campion anul trecut pentru a zecea oară în carieră.

Acesta va avea parte din nou de o concurență puternică, deoarece nu mai puțin de 13 modele Rally2 sunt înscrise pe lista de start, iar printre cei care revin în competiție se numără Norbert Maior și Raul Badiu, doi dintre cei mai bine cotați piloți ai noii generații. De asemenea, liderul interimar al campionatului și învingătorul din 2025, Andrei Gîrtofan, este gata de competiție.

„Raliul Harghitei rămâne una dintre etapele mele preferate din campionat. Din păcate, anul trecut, am ratat victoria, dar abia așteptăm să fim din nou pe probe. Va fi o luptă interesantă pentru victorie”, a declarat Tempestini înainte de start.

Pilotul de la Napoca Rally Academy a strâns șase victorii între 2016 și 2022 în Harghita, deținând recordul de succese pe asfaltul de aici. De altfel, și anul trecut a fost lider până pe a opta probă specială, când două pene de cauciuc l-au coborât pe locul secund.

Raliul Harghitei va debuta vineri seară cu prezentarea oficială a celor 55 de echipaje, iar sâmbătă dimineață va avea loc prima probă specială. Etapa se va încheia duminică după-amiază cu ceremonia de premiere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CNN: „Aproape a declanșat un război între SUA și China”. Un raport fals generat de AI
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
„Marele Râu Artificial”. Ce se afla sub nisipul deșertului Sahara
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
O revistă din 1894, returnată la bibliotecă după mai bine de un secol
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!