Prima pagină » Sport » Veste bună pentru Tătărușanu la Fiorentina

Veste bună pentru Tătărușanu la Fiorentina

Veste bună pentru Tătărușanu la Fiorentina
Președintele onorific al clubului AC Fiorentina, Andrea Della Valle, a declarat, marți, într-un interviu pentru Corriere dello Sport, că dacă portarul brazilian Norberto Neto nu își va prelungi contractul, Ciprian Tătărușanu va deveni titular, informează site-ul violanews.com.

„Am avut o scurtă întâlnire cu Neto, iar în 2 sau 3 ianuarie urmează să ne întâlnim la Florența cu tatăl său. Acela va fi momentul decisiv, dar acum nu suntem deloc optimiști. Și asta mă doare, deoarece eu și Vincenzo Montella am crezut în el când toată lumea ne spunea să-l cedăm. Mă așteptam la mai multă recunoștință din partea lui. Dacă Neto nu își va prelungi contractul, Tătărușanu va deveni titular”, a spus Della Valle.

Presa italiană a scris că Fiorentina a ajuns la un acord cu portarul brazilian pentru prelungirea contractului până în vara anului 2019.

Neto, în vârstă de 25 de ani, mai are contract cu Fiorentina până la finalul actualului sezon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noul LUX al weekendului: să nu te deranjeze nimeni și să citești pe bani
Digi24
Unde a dispărut șefa băncii centrale a Rusiei, care a transformat țara într-o fortăreață financiară: O posibilă „schimbare seismică”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Imagini fără rețineri la plajă: Raluca Zenga e o femeie singură după divorț și atrage atenția tuturor
Adevarul
Costul crizei guvernamentale. Florin Cîţu: „România se împrumută mai scump decât țări care au un rating mai slab. Piața ți-a dat acest verdict de mai multe ori”
Mediafax
Noua OBSESIE în turism: hotelul nu mai e suficient
Click
Cea mai mare casă din lume are 1.788 de camere, 257 de băi și o colecție de 7.000 de mașini de lux. Cine locuiește în ea?
Digi24
„Nu este bine.” Guvernul de la Moscova susține că sunt prea mulți ruși cu studii superioare. Ce probleme invocă
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați
Ce se întâmplă doctore
Diana Munteanu a încins internetul la 47 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Motor pe benzină sau diesel pentru oraș? Care este mai eficient și mai fiabil?
Descopera.ro
Poporul care nu a avut războaie timp de 1.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
De ce te întorci mai obosit din vacanță decât înainte de a pleca. Ce spun psihologii și medicii