Prima pagină » Actualitate » Sfârșitul de săptămână vine cu ploi, lapoviță, ninsori si vreme rece. La munte se va depune un strat consistent de ZĂPADĂ

Sfârșitul de săptămână vine cu ploi, lapoviță, ninsori si vreme rece. La munte se va depune un strat consistent de ZĂPADĂ

Sfârșitul de săptămână aduce vreme mohorâtă în toată țara, în multe zone plouă deja, iar până mâine dimineață este în vigoare și un cod galben de ninsori la munte, unde se va depune un strat consistent de zăpadă. Ultima zi de noiembrie va fi dominată de vânt, care în zonele montane va sufla și cu 60 km/h.

„Până mâine seară vor fi precipitații, mai ales în sudul, centru și estul țării. Vor fi ploi în zonele joase, însă în această seară și noaptea în Moldova, Transilvania, pe lângă ploi vor fi și trecători și lapoviță și ninsori, iar în Carpații Meridionali și local în cei Orientali deja începem să predomine, de la această oră, ninsorile. Pentru ziua de duminică, în general va fi o vreme destul de bună. Dincolo de munți, ne referim la Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș… acolo se va vedea soarele. Vor fi în temperaturi în creștere față de cele de ieri, până pe la 10-12° în dealurile de vest.

În schimb, în sud și est vom rămâne cu nori, însă doar izolat și trecător vom mai putea vedea o buniță sau ploaie slabă, însă elementul care va deranja va fi vântul. Încă de mâine vor începe intensificările, în partea de sud-sud-est, și vor continua și pe parcursul zilei de duminică. Ne așteptăm în Banat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea la la rafale în general de 40 până la 55km/h, iar pe crestele mai înalte din Munții Banatului sau vestul Carpaților Meridionali și la rafale de 70-90km/h. De mâine după-amiază până duminică seara o să avem și în Capitală rafale de 45-50km/h. Peste zi vor fi undeva spre șase-7° Celsius,  iar noaptea ne vom opri cu temperaturile pe la 3-4° Celsius”, a declarat la TVR Mihai Timu, meteorolog ANM.

FOTO – Captură video: TVR

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Despăgubiri uriașe pentru un spital, după moartea unei paciente! Femeia a căzut din pat
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O nouă descoperire pune sub semnul întrebării evoluția pe Pământ
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...