Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Călin Popescu Tăriceanu: „Din 2008 până în 2016 am fost URMĂRIT pentru siguranța națională”

Călin Popescu Tăriceanu: „Din 2008 până în 2016 am fost URMĂRIT pentru siguranța națională”

Bianca Dogaru

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, a vorbit despre seria de procese penale prin care a trecut din 2008 până în 2016. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Tăriceanu a declarat că a fost anchetat în trei dosare penale, începând cu o acuzație de mărturie mincinoasă, continuând cu abuz în funcție și culminând cu acuzația de mită în dosarul Microsoft. În total, acesta a fost supravegheat timp de opt ani pe baza unui mandat de siguranță națională.

„Procesele mele au început din 2014, trei la rând. În primul proces, acuzația a fost pentru așa-zisă mărturie mincinoasă pentru că nu am vrut să spun ceea ce voia procurorul. Din 2008 până în 2016 am fost sub urmărire cu toate mijloacele tehnice posibile și imposibile. 8 ani de zile pe siguranță națională. Sistemul căuta ceva cu care să mă agațe. Al doilea proces, am fost acuzat de abuz în funcție în calitate de președinte al Senatului pentru că nu am supus votului plenului Senatului ridicarea calității de senator al unui coleg. În ultimul dosar, am fost acuzat de luare de mită.”

Achitat de 24 de judecători ai Curții Supreme

Fostul premier susține că toate cele trei procese s-au încheiat cu achitare, iar deciziile au fost luate de un total de 24 de judecători de la Înalta Curte. În contrast, doar șase procurori au susținut acuzațiile împotriva sa.

„Au fost trei procese în care, în total, s-au pronunțat pentru achitarea mea, în unanimitate, 24 de judecători de la Curtea Supremă. Șase procurori au vrut cu orice preț să mă înfunde. Cred că pe lângă ceea ce am suferit eu, pentru că e un stres mare, iar pentru familie nu e foarte plăcut. Colaboratorii mei au avut de suferit. Unul dintre ei nu a mai putut să își deschidă un cont bancar timp de doi ani. Afacerile lui au dat faliment și el nu mai avea niciun card.”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană