Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Dan Dungaciu: „Noi aruncăm alegerile din România într-o CRIZĂ existențială, între alb și negru”

Dan Dungaciu: „Noi aruncăm alegerile din România într-o CRIZĂ existențială, între alb și negru”

Dan Dungaciu: „Noi aruncăm alegerile din România într-o CRIZĂ existențială, între alb și negru”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, geopolitician și analist, a discutat despre consecințele strategiei europene și americane asupra regiunii și felul în care România trebuie să își definească poziția în acest context tensionat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Într-un context internațional marcat de ambiguitate și decizii neclare, Dan Dungaciu explică modul în care retorica politică influențează nu doar viitorul Ucrainei, ci și alegerile prezidențiale din România. Potrivit acestuia, lipsa unei direcții clare poate arunca țara într-o dezbatere simplistă și periculoasă despre implicarea în război.

Ambiguitatea summitului de la Londra creează incertitudine

Dungaciu atrage atenția asupra faptului că, după terminarea întâlnirilor diplomatice și a declarațiilor oficiale, rămâne o întrebare fundamentală: ce s-a decis cu adevărat? Populația, confruntată cu mesaje contradictorii, își va formula propriile concluzii și va vota în consecință.

„Problema e alta, după ce trece febra, ca să zic așa, summitului sau întâlnirii de la Londra și după ce trece febra conferințelor de presă și a declarațiilor, dacă lucrurile astea nu se clarifică, vei împinge de fapt toată populația ca să voteze la alegerile prezidențiale pe chestiunile simple pe care le-ați spus dumneavoastră. Asta e marea problemă.”, explică acesta.

Dan Dungaciu: „Oamenii nu sunt proști”

Analistul evidențiază diferența clară dintre poziția administrației Trump și cea a liderilor europeni. Trump și echipa sa par să dorească o negociere directă pentru încetarea războiului. Europa și alți actori vorbesc despre pace, dar acțiunile lor sugerează escaladarea conflictului.

„Oamenii nu sunt proști. Oamenii au instinct. Pentru că indiferent de toată zgura asta a discursului public, până la urmă lumea face trei pași înapoi și vor spune: ‘Ce-a vrut Trump? Să oprească războiul, că nu-l pot câștiga ucrainenii. Să vorbească cu Putin. De ce să vorbească cu Putin? Pentru că ăla câștiga războiul, ăla e acolo. Cu cine să vorbești, dacă nu cu Putin?’”, transmite sociologul.

Europa escaladează conflictul fără sprijin american

Dungaciu subliniază că este paradoxal faptul că liderii europeni insistă că vor pune Ucraina într-o poziție mai bună de negociere, în ciuda faptului că nu au reușit să facă acest lucru nici măcar atunci când aveau sprijin total din partea Statelor Unite.

„Trecând peste paradoxul și comicăria după care n-au reușit în trei ani, cu ajutorul americanilor, să pună Ucraina într-o poziție mai bună, să o poată acum fără americani. Asta e o absurditate. Și lumea zice: ‘Stai puțin, da ăștia ce vor, de ce vor atâta război? Nu se vede clar că rușii nu pot să fie scoși de acolo sau că nu pot să fie învinși?’”, explică Dan Dungaciu.

Dan Dungaciu: „România nu își poate permite să fie într-o confruntare cu Washington și Moscova”

Unul dintre cele mai mari riscuri pentru România este să fie prinsă într-o confruntare pe care nu și-o permite. Dungaciu avertizează că dezbaterea electorală poate degenera într-o simplificare excesivă, reducând alegerile la o întrebare periculoasă: trimitem trupe sau nu?

„O să punem toată această dezbatere care ar fi trebuit să fie un pic mai sofisticată pentru un stat în poziția României, în termenii ăștia: ne ducem sau nu ne ducem la război? Aducem trupe ca să mergem la război sau pregătim trupe ca să le trimitem acolo?”, declară invitatul.

Alegerile prezidențiale pot deveni un joc periculos

Dungaciu avertizează că, în loc să fie o dezbatere complexă despre viitorul României, alegerile prezidențiale pot deveni o simplă dilemă existențială legată de implicarea în conflict. România, aflându-se într-o regiune sensibilă, nu poate adopta o poziție extremistă fără riscuri majore.

„Deci, aruncăm alegerile prezidențiale în România într-un derizoriu, într-o chestie de asta care e aproape existențială, într-un alb și negru pe care România nu și-l permite. România, în această regiune, nu poate să fie într-un alb și negru, că n-avem cum. Nu poți. Noi nu ne putem permite să fim în confruntare cu Washington-ul și cu Federația Rusă și să lăsăm cărțile pe Uniunea Europeană. Una o să ne strivească.”, conchide analistul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Aproape jumătate dintre români consideră moțiunea de cenzură PSD-AUR un act politic inutil care va înrăutăți lucrurile
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Rareș Cojoc spune adevărul: a înșelat-o sau nu pe Andreea Popescu, fosta sa soție? „Știe foarte bine aceste lucruri”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea, imagine rară din sala de fitness. Cum s-a fotografiat în colanți, la 52 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Bucureștiul va avea 8 noi parcări. Unde vor fi construite?
Descopera.ro
Astronomii au găsit una dintre primele galaxii ale Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Unde practicau neanderthalienii stomatologia acum 60.000 de ani?