Prima pagină » Știri » Fostul lider al DIPI, Gelu Olteanu, audiat la DNA

Fostul lider al DIPI, Gelu Olteanu, audiat la DNA

Fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă din Ministerul Afacerilor Interne, Gelu Oltean, a ajuns luni după amiaza la sediul DNA pentru audieri. Tot luni a ajuns în fața procurorilor anticorupție și Rareș Văduva, actualul șef al D.I.P.I., pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri și obstrucționarea justiției, într-un dosar despre care DNA arată că este disjuns din dosarul „Limuzina", în care fostul vicepremier Gabriel Oprea ar fi dispus alocarea a 410.000 lei pentru fondurile operative ale serviciului secret, pentru a-și achiziționa o mașină de lux, dar și pentru a-și dota cabinetul de ministru cu jacuzzi, canapele noi și un televizor.

Gelu Oltean, fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este audiat luni după amiază de procurorii anticorupție. Audierea lui Oltean vine după ce, luni dimineața, Rareș Văduva, actualul șef al departamentului a mers la DNA pentru a lua la cunoștință acuzațiile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri și obstrucționarea justiției, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

La sfârșitul anului 2012, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din cadrul MAI, a cărei conducere era numită de ministrul de Interne, a fost reorganizată ca departament, coordonat de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Gelu Oltean, numit director general al DGIPI în aprilie 2012, a fost reconfirmat la conducerea structurii, la începutul lunii ianuarie 2013, de premierul Victor Ponta, fiind numit secretar de stat la șefia DIPI. Ulterior, în anul 2014, a fost eliberat din funcție la propunerea ministrului de atunci, Gabriel Oprea și înlocuit cu Gheorghe Nicolae.

Gheorghe Nicolae a fost trimis în judecată în luna mai, alături de Gabriel Oprea, la conducerea DIPI fiind numit Rareș Văduva.

Procurorii spun că Gabriel Oprea, în calitate de ministru și ordonartor de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, ar fi dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și a aprobat achiziția unui autoturism de lux, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor, cei doi fiind trimiși în judecată în luna mai, alături de alte persoane.

Procurorii anticorupție instrumentează un nou dosar de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției, fapte ce ar fi fost comise de angajați ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, „între care și persoane care dețin/au deținut funcții de conducere în respectiva instituție”, cauza fiind disjunsă din cea în care au fost trimiși în judecată fostul șef al DIPI, Gheorghe Nicolae, și fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

„Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituției au dispus clasificarea unor informații și înregistrarea unor înscrisuri în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI, deși divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice”, explică DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii susțin că după deschiderea dosarului în care este cercetat Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, alături de fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă , Nicolae Gheorghe, „una dintre persoanele din conducerea DIPI a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susținut acuzațiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
„Mai frumos e în Ferentari”. Turiști români revoltați de condițiile găsite la hotelurile de pe litoralul Bulgariei: „Nu aș mai veni aici nici gratis”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cum afli dacă unele aplicații îți descarcă telefonul mai repede decât ar trebui?