Prima pagină » Gândul Green » GÂNDUL GREEN | Căldura va face prăpăd în sudul țării în deceniile ce urmează. Și nu doar vara! Vine urgia!

GÂNDUL GREEN | Căldura va face prăpăd în sudul țării în deceniile ce urmează. Și nu doar vara! Vine urgia!

Gazele cu efect de seră produc schimbări climatice, care ne vor face să suferim în anii ce urmează. Verile vor deveni tot mai fierbinți și mai secetoase, iar cu valuri de căldură de cinci până la 10 zile ne vom confrunta chiar și primăvara și toamna.

Anunțul a fost făcut de Viorica Nagavciuc, cercetător la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și la Alfred Wegener Institute, din Bremerhaven, Germania, în cadrul emisiunii Gândul Green.

„Avem la dispoziție datele observaționale pe ultimii 70 de ani, avem la dispoziție și datele de model a variației climatului în funcție de diferite scenarii privind emisiile de gaze cu efect de seră. Într-un scenariu mediu să spunem, în care temperatura ar crește cu aproximativ două grade în următoarea sută de ani, am avea și rezultate în concordanță cu această creștere. De exemplu, până în anul 2050, am avea cu până la trei valuri de căldură, mai mult în partea de sud și sud-est a României și cu până la două valuri de căldură mai mult față de perioada anterioară anilor 2000 în partea de nord și de vest a României. Iar până în anul 2.100 am avea cu până la patru valuri de căldură mai mult față de anul 2000 în nordul și vestul țării și cu până la cinci valuri de căldură mai mult în sudul și sud estul țării”, a precizat dr. Nagavciuc.

Iar valurile de căldură nu ne vor face doar verile fierbinți.

„Deși valurile de căldură reprezintă un fenomen specific anotimpului de vară din cauza încălzirii globale începem să avem valuri de căldură și în primăvară, și în toamnă. Verile vor deveni mult mai fierbinți, mult mai uscate, o să avem valuri de căldură mai lungi. Dacă un val de căldură ține în medie 5-6 zile, în 100 de ani aceste valuri de căldură vor ține mai multe zile, să spunem, de exemplu 10 zile, o să afecteze suprafețe mai mari, iar temperaturile vor fi tot mai ridicate”, a mai spus dr. Viorica Nagavciuc.

Recomandarea video

Mediafax
The Guardian a dat „nota 4” filmului lui Cristian Mungiu
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Accident cumplit în Chitila: o basculantă a trecut pe roșu și a izbit violent un Logan. Șoferul mașinii, în stare critică la spital
Mediafax
PSD: „Prim-ministrul demis Ilie Bolojan să răspundă pentru traficul de influență exercitat la vârful Guvernului”
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
O nouă modă în turism: oamenii călătoresc pentru vindecarea traumelor emoționale