Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Radu Bud, prefectul de Satu Mare: „Suntem în carantină. Oamenii de bună credință respectă măsurile. Le explicăm că este spre binele lor”

GÂNDUL LIVE. Radu Bud, prefectul de Satu Mare: „Suntem în carantină. Oamenii de bună credință respectă măsurile. Le explicăm că este spre binele lor”

Silviu Bănilă

Radu Bud, prefectul de Satu Mare, a vorbit, la GÂNDUL LIVE, despre măsurile de carantinare și în ce măsură le respectă cetățenii, pentru a se atinge obiectivul mult dorit: scăderea ratei de infectare cu COVID-19 în următoarele două săptămâni.

„Am intrat în carantină de la ora 00.00. Am avut județul cu cele mai puține cazuri pozitive, asta până la finalul lui august. A fost final de vacanțe, au venit mulți din străinătate. Era greu să reziști într-o insulă. A revenit această transmisie comunitară. În urmă cu o săptămână incidența era ponderată, 5,4.

În 3 zile a mai crescut. Alaltăieri erau 7,4. CNSU l-am întrunit de urgență, cu adevărat. Decizia a fost de carantinare, una bună, pentru că astăzi avem o creștere la 8,4, dar în cele 14 zile care urmează, printr-o carantinare moderată, avem 7 zile care vor fi libere: sâmbătă, dumnică, 30 noiembrie, Sfântul Andrei, 1 decembrie ZIua Națională.

Oamenii de bună credință sunt absolut de acord cu aceste măsuri. Explicăm că sunt spre binele lor. Vrem o tendință de scădere peste două săptămâni. Limităm deplasările neesențiale.

E singurul lucru ce leagă cu perioada stării de urgență – trebuie să justifici deplasarea, te gândești de două ori când pleci de acasă.”, a declarat Radu Bud la GÂNDUL LIVE.

Asistentă din Satu Mare, mesaj cutremurător transmis pentru cei care nu cred în COVID-19: „Virusul fură vieţi şi face ravagii în organism”

Dorina Tătar, o asistentă medicală de la Spitalul Judeţean Satu Mare, a murit după ce s-a infectat cu COVID-19. Una dintre colegele ei a vrut să tragă un semnal de alarmă, încercând să facă oamenii conștienți de importanța respectării măsurilor de prevenție privind infectarea cu noul coronavirus.

Dorina Tătar avea 53 de ani şi era angajată ca asistentă şefă pe Secţia de hemodializă peritoneală. A stat mai bine de o săptămâna internată pe secţia de Terapie Intensivă, ba chiar a beneficiat de două transferuri de plasmă, dar fără rezultat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Noua eră a secetei: râurile din Europa care au secat pentru prima dată