Prima pagină » Magazin » Imaginile care redau speranța în umanitate. Ce s-a întâmplat în această stație de tren din Australia

Imaginile care redau speranța în umanitate. Ce s-a întâmplat în această stație de tren din Australia

Un bărbat din Perth, Australia, a alunecat cu piciorul între spațiul dintre peron și vagonul trenului, determinând o reacție imediată din partea pasagerilor, care au înclinat garnitura, pentru a-l elibera.

Camerele de supraveghere din gara Stirling au înregistrat momentul dramatic în care un pasager dă alarma generală, după ce observă că un bărbat și-a prins piciorul între peron și tren. Autoritățile încearcă să-l extragă pe om, dar nu reușesc, după care îi roagă pe pasageri să împingă trenul greu, pentru a mări spațiul de manevră, scrie ktla.com. 

Circa 50 de oameni se mobilizează rapid și înclină vagonul, până când bărbatul reușește să se elibereze singur din capcana periculoasă. Printr-un noroc rar întâlnit și datorită generozității celor prezenți la fața locului, acesta scapă doar cu o sperietură. 

Un alt pasager a declarat că protagonistul accidentului a fost puțin jenat de situație, deoarece „și-a prins piciorul chiar în zona atenționării „Aveți grijă la spațiul dintre peron și vagon”. Incidentul a întârziat cu doar 15 minute plecarea trenului. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Momente de groază la 5.000 de metri altitudine. Un avion cu 110 oameni la bord, lovit de fulger și avariat în zbor
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Ema, soția lui Lucian Viziru, rupe tăcerea după eliminarea de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Probleme pentru cea mai bătrână mamă din lume. Casa Adrianei Iliescu a fost vandalizată
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un experiment pe Pământ întărește ipoteza că Enceladus ar putea găzdui viață
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!