Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Ion Cristoiu: „INTERVIUL lui Georgescu are două ținte”

Ion Cristoiu: „INTERVIUL lui Georgescu are două ținte”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, jurnalistul Ion Cristoiu a discutat despre un interviu recent acordat de o figură publică românească unui important jurnalist american. Urmăriți aici, integral emisiunea Marius Tucă Show.

Ion Cristoiu consideră că acest demers mediatic nu are doar o miză internă, ci mai ales una externă, adresându-se în mod special audienței conservatoare din Statele Unite.

„În primul rând este vorba de un interviu dat unui jurnalist cu audiență mare în America și în lume. Asta e foarte important. Deci noi când judecăm, cum spuneam, nu e un interviu nici măcar la CNN, pentru că rețeaua lui e foarte puternică și urmăritorii lui sunt trampiști. Asta e foarte important” , spune Ion Cristoiu.

El mai evidențiază că imaginea României, așa cum este prezentată în interviu, este direcționată către această audiență externă, conservatoare, care este atentă la temele libertății de exprimare, guvernare autoritară și suveranitate.

„Deci eu analizez discursul. N-am făcut încă înregistrarea. E interesant ca moment politic, da? Deci suntem într-o campanie electorală. Suntem în plină dictatură împotriva Libertății de Expresie. Asta nu am nicio îndoială. Și el a insistat. Și interviul ăsta are două ținte: intern și cred că mai ales extern” , conchide Ion Cristoiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Marii producători de alimente din lume renunță la coloranții artificiali, dar ce înseamnă asta cu adevărat?