Prima pagină » Sport » Mesaj către „HATERII” Simonei Halep. „Nu îmi fac iluzii că înjurătorii cu orice preț ai Simonei de pe plaiul românesc se vor potoli”

Mesaj către „HATERII” Simonei Halep. „Nu îmi fac iluzii că înjurătorii cu orice preț ai Simonei de pe plaiul românesc se vor potoli”

EXCLUSIV

„Se demonstrează că opțiunea Simonei de a se odihni, fizic și, mai ales, psihic, lipsind de la meciul de Fed Cup cu Canada, a fost corectă. Fără acest psihic refăcut, ar fi fost mâncată de Muguruza în două seturi scurte. Dar nu îmi fac iluzii că înjurătorii cu orice preț ai Simonei de pe plaiul românesc se vor potoli”, scrie CTP, în editorialul din gândul, în care explică jocul diferit al Simonei față de celelalte două partide pierdute în fața lui Garbine Muguruza.    

„Capul. Al Simonei, nu al Garbinei. Spanioloaica a jucat la fel: agresivitate continuă, „plătici” năprasnice la tușe, și cu dreapta, și cu reverul, un prim serviciu stil „dat cu piatra”, care dacă intră e amendă penală. În minutele când este „în zonă”, Muguruza umilește orice jucătoare din lume, inclusiv Serena Williams, pe care a mitraliat-o anul trecut la Roland Garros până la lacrimi. Singura șansă în fața ei este să….CITIȚI AICI EDITORIALUL LUI CTP – Simona și-a luat zgura de pe cap

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci