Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Actorul Mihai Bendeac face dezvăluiri neașteptate, cu puțin timp înainte de împlini 40 de ani: „Simt nevoia să mă înscriu în PSD ori să votez cu PSD”

VIDEO | Actorul Mihai Bendeac face dezvăluiri neașteptate, cu puțin timp înainte de împlini 40 de ani: „Simt nevoia să mă înscriu în PSD ori să votez cu PSD”

Marian Popescu

Mihai Bendeac mai are un pic și schimbă „prefixul” și cu această ocazie a făcut mai multe dezvăluiri, unele neașteptate, pe contul său de Facebook, prin intermediul unui mesaj video. „Simt nevoia să mă înscriu în PSD”… este una dintre ele. Pe 16 februarie, actorul împlinește vârsta de 40 de ani.

De altfel, fostul jurat de la „iUmor” își ține la curent fanii cu multe aspecte din viața sa, prin intermediul rețelei de socializare. Iar acum are o ocazie specială pentru că peste trei săptămâni își aniversează ziua de naștere, chiar dacă a amintit și de bătrânețe.

„Cu cât se apropie mai mult momentul în care urmează să împlinesc 40 de ani, cu atât spaimele mele, cu atât fricile mele vis-a-vis de ceea ce înseamnă îmbătrânirea…”, și-a început Mihai Bendeac, zâmbind, mesajul video transmis din mașina sa.

Printre altele, actorul a anunțat că se gândește la politică și a vorbit de conținutul emisiunilor difuzate de televiziunile din țară, amintindu-și cu nostalgie de show-urile pe care el le făcea la Antena 1.

„Și, în același timp, nu știu, se întâmplă o chestie foarte dubioasă, simt din ce în ce mai acut nevoia ori să mă înscriu în PSD, ori să votez cu PSD, ceva se întâmplă cu mine. (…) Deschizi televizorul și nu mai ai la ce să te uiți, păi ce emisiuni frumoase făceam eu, educative…”, a mai spus Mihai Bendeac, pe contul său de socializare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Perturbare majoră și neobișnuit de timpurie a vortexului polar. Ce anunță meteorologii pentru vremea din Europa
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!