Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » Valentin Stan, despre ordonanța 84 privind TESTAREA antidrog: “Schimbă narativa justiției“

Valentin Stan, despre ordonanța 84 privind TESTAREA antidrog: “Schimbă narativa justiției“

Silvia Tudor

Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar și analistul politic Valentin Stan a analizat controversata ordonanță 84 care prevede suspendarea permisului de conducere pentru cei care refuză testarea pentru droguri. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Potrivit ordonanței, șoferii testați pentru consum de substanțe interzise, care ies „fals pozitiv” ar putea să își primească permisul de conducere înapoi dacă rezultatele analizelor nu sunt gata în 72 de ore, conform anunțului făcut de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Analistul Valentin Stan a criticat vehement reglementările excesive și a adus în discuție testul antidrog pe care Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, l-a făcut, în direct, la Antena 3 CNN. Acesta a fost invitat să explice detaliile Ordonanței 98 și să demonstreze procedura de testare.

„Purtătorul de cuvânt al poliției a fost chemat să explice cum e ordonanța asta și să se și testeze. Și cu ocazia asta ce a făcut? Le-am arătat la români ce tare e aparatul, ce tare e procedura”, a spus analistul.

În completare, Valentin Stan a evidențiat câteva citate celebre privind principiile fundamentale ale justiției:

  • Sir William Blackstone: „Legea spune că este mai bine ca zece persoane vinovate să scape decât ca un nevinovat să sufere.”
  • Benjamin Franklin: „Este mai bine să scape 100 de persoane vinovate decât să sufere o persoană nevinovată.”
  • Voltaire: „Este mai bine să riști să salvezi o persoană vinovată decât să condamni una nevinovată.”

„Pe această frază este fundamentată legea penală în toată lumea civilizată a planetei”, a concluzionat analistul.

Potrivit unor surse guvernamentale, Marcel Ciolacu va reveni asupra acestei ordonanțe. Prorogarea măsurilor se va face tot printr-o Ordonanță de Urgență, urmând ca în cinci zile să fie convocat biroul permanent de la Senat care să ia act de OUG pentru ca amânarea măsurilor să poată intra în vigoare.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Cum s-a produs tragedia în urma căreia Gabi Mureșan și-a pierdut viața. Filmul evenimentelor
Cancan.ro
DOLIU în lumea muzicii! A murit Bonnie Tyler
Prosport.ro
Cauza morții lui Gabi Mureșan. Filmul tragediei care zguduie România
Adevarul
Capcana din solul României. Avertisment dur de la un expert american de top
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Tot mai multe locuințe renunță la căzi și cabinele clasice de duș. Tendința din Europa care schimbă designul băilor moderne
Digi24
Avertisment dur al Rusiei după summitul NATO de la Ankara: „Deciziile iresponsabile pot duce la o catastrofă”
Cancan.ro
Filmul tragediei. Ce a făcut Gabi Mureșan înainte să moară? Gestul care l-a costat propria viață. Apropiații sunt în stare de șoc
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ce mașini chinezești preferă românii? TOP 10 înmatriculări în iunie 2026
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Călătorie în timp: cele mai vechi gări ale lumii și poveștile care au schimbat istoria călătoriilor