Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO Nicu Alifantis, despre perioada din pandemie: „Am fost foarte afectat în acea perioadă. Încă nu mi-am revenit și acum încerc să mă împrietenesc cu instrumentul”

VIDEO Nicu Alifantis, despre perioada din pandemie: „Am fost foarte afectat în acea perioadă. Încă nu mi-am revenit și acum încerc să mă împrietenesc cu instrumentul”

Nicu Alifantis, despre perioada din pandemie

Perioada pandemiei de Covid-19 și-a pus serios amprenta pe toată zona artiștilor și acea perioadă a lăsat sechele puternice în breaslă. „Eu încă încerc să mă împrietenesc cu instrumentul”, spune muzicianul Nicu Alifantis, invitatul lui Marius Tucă la ediția specială, transmisă live de Gândul.

Compozitorul român de muzică folk și de muzică de teatru spune că a fost foarte afectat în perioada pandemiei de Covid-19, iar acest lucru se resimte și în ziua de azi.

„Cred că toată lumea a fost foarte supărată pentru că a fost total nepregătită pentru așa ceva. Și mie mi-a fost. Uite, de exemplu, în tot anul, 2020 cu foarte puține excepții.. cred că am avut 2 sau 3 ieșiri în public, d-alea la distanță. Am încântat într-un balcon de exemplu”, a declarat Nicu Alifantis.

Muzicianul spune că în perioada pandemiei de Covid-19 a stat mai mult izolat și prea s-a mai atins de chitară, iar acum încă resimte lipsa exercițiului.

„În anul acela eu nu prea m-am atins de chitară, nu mai spun să fac cântece. Nu mi-a venit. Nu știam ce se întâmplă, nimeni nu-mi dădea o informație exactă. Îmi era teamă. Intram la categoria aia vulnerabililor cu comorbidități. Și a fost un an care după aia s-a prelungit ușor, ușor și pe toată primăvara anului 2021. A mișcat un pic pe vară după care toamna nu a mai mișcat.

N-a n-a fost vesel deloc. Vreau să zic că încă nu mi-am revenit. Lipsa asta de contact cu instrumentul, cu publicul. Bun, anul acesta a fost ceva, dar totuși n-am recuperat efectiv. Eu încă încerc să mă împrietenesc cu instrumentul”, a afirmat el.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli