Prima pagină » Actualitate » VIDEO Virgil Popescu: Sunt convins că într-o săptămână, maxim două, vom avea aprobată legea offshore şi în Camera Deputaţilor. Există mai multe perimetre în Marea Neagră care pot fi exploatate

VIDEO Virgil Popescu: Sunt convins că într-o săptămână, maxim două, vom avea aprobată legea offshore şi în Camera Deputaţilor. Există mai multe perimetre în Marea Neagră care pot fi exploatate

Bianca Iliescu

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit, miercuri, la Digi24, despre legea offshore, adoptată de plenul Senatului. Oficialul a precizat că proiectul ar putea trece de Parlament în maxim două săptămâni, iar companiile vor putea începe să facă investiţiile după promulgarea legii de către preşedintele Klaus Iohannis.

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii offshore privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

„În această sesiune parlamentară, liderii coaliţiei au promis că Legea offshore va fi aprobată şi trimisă la promulgare. Avem deja astăzi votul covârșitor pentru lege în Senat și sunt convins că într-o săptămână, maxim două, o vom avea aprobată și în Camera Deputaților. Este posibil ca săptămâna viitoare să intre în comisie în Camera Deputaților, iar dacă raportul comisiilor raportoare va fi gata, sigur că va intra în prima ședință de vot”, a declarat Virgil Popescu.

Întrebat care va fi raportul câștigurilor, Virgil Popescu a declarat că 60% este procentul din total venituri, iar 40% îi va reveni investitorului. De asemenea, ministrul a precizat că amortizarea va depinde de valoarea investiţiilor.

„Pe ansamblu, total încasări pe care statul român le va avea din exploatarea gazelor din Marea Neagră este 60%, procent din total venituri, iar 40% va lua investitorul. Procentul se aplică la total venituri, minus investiția recuperată, deci ce rămâne după ce se recuperează investiția. În fiecare lună se plătesc aceste lucruri. Se scade amortizarea , diferenţa se împarte, evident, impozitul pe venitul suplimentar şi acolo este o formulă de calcul care ia în calcul 40 la sută investiţie”, a declarat Virgil Popescu.

Ministrul Energiei a declarat că sunt mai multe perimetre în Marea Neagră care pot fi exploatate, din primul estimându-se a avea gaz cel mai târziu la începutul anului 2027.

”Cel mai mare perimetru este acel perimetru Neptun Deep. Acolo este consorţiul OMV Petrom – Romgaz. Pe acel perimetru trebuie luată decizia de investiţie, iar decizia de investiţie în acel perimetru nu s-a luat şi a fost blocată tocmai pentru că nu am avut o lege offshore care să permită investitorilor să ia această decizie. Odată cu modificarea legii off âshore în Parlament, aprobarea ei şi de către Cameră şi promulgarea ei de către  preşedintele Iohannis, investitorii pot lua  decizia de investiţie. Şi la sfârşitul lui 2026, începutul lui 2027 primele gaze din Marea Neagră, din acel perimetru Neptun Deep”, a declarat Virgil Popescu.

Întrebat cât timp putem scoate gaz din punga mare, începând din 2026, ministrul a precizat că aproximativ 15 ani.

”Mai există multe posibilităţi de exploatare în Marea Neagră. Se estimează de către ANRM un total volum de gaze în Marea Neagră în jur de 200 miliarde de metri cubi. Neptun Deep ar fi cam jumătate din acest volum”, a declarat Virgil Popescu.

Legea offshore reglementează operaţiunile petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a zăcămintelor de petrol, atât în perimetrele petroliere offshore, cât şi onshore de adâncime, stabilind că statul român va avea drept de preempţiune la achiziţia gazelor naturale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!