Prima pagină » Știri externe » Washingtonul amenință cu RIPOSTA ”necesară” după atacul din Iordania /Progrese spre un armistițiu între Israel și Hamas

Washingtonul amenință cu RIPOSTA ”necesară” după atacul din Iordania /Progrese spre un armistițiu între Israel și Hamas

Statele Unite vor acționa ”prin toate măsurile necesare” pentru protejarea obiectivelor americane, a avertizat luni secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, după atacul asupra unei baze americane din Iordania, dar Casa Albă a semnalat că nu vrea izbucnirea unui război cu Iranul, iar Qatarul a anunțat ”progrese” în sensul unui armistițiu între Israel și grupul Hamas.

”Vreau să încep prin a-mi exprima revolta și durerea față de moartea a trei curajoși militari americani în Iordania și pentru ceilalți militari care au fost răniți. Nici eu, nici președintele SUA nu vom tolera atacuri asupra forțelor americane și vom acționa prin toate măsurile necesare pentru apărarea Statelor Unite și a trupelor noastre”, a declarat Lloyd Austin, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Pentagon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Însă Casa Albă a transmis că nu vrea izbucnirea unui război cu Iranul.

”Nu vrem un nou război, nu vrem ca situația să escaladeze, dar, în mod absolut, vom face ceea ce este necesar pentru a ne proteja, pentru a continua misiunea contra rețelei ISIS (Stat Islamic) și pentru a riposta adecvat la aceste atacuri. Nu vrem un război cu Iranul. Vom analiza opțiunile. Vrem ca atacurile să înceteze”, a afirmat, la rândul său, John Kirby, coordonatorul pentru Comunicare Strategică al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, citat de postul NBC News.

Trei militari americani au fost uciși, iar câteva zeci au fost răniți în urma unui atac cu drone care a vizat duminică Baza militară Turnul 22 (Tower 22), situată în nord-estul Iordaniei, în apropierea frontierelor cu Siria și Irak. Cel puțin 34 de militari americani au necesitat îngrijiri medicale după atac, mulți pentru traume psihice.

Muhannad Moubaideen, un purtător de cuvânt al Guvernului Iordaniei, a declarat că atacul a vizat de fapt Baza americană Al-Tanf din Siria. Statele Unite au trupe în estul Siriei și în Irak în cadrul misiunii de combatere a grupului terorist Stat Islamic (ISIS/Daesh). Bazele americane din Iordania au misiuni ”separate”, a precizat John Kirby.

Anterior, președintele Joe Biden a atribuit atacul ”grupurilor militante radicale susținute de Iran”.

”Vom riposta. Îi vom trage la răspundere pe toți cei responsabili, în modul și în momentul alese de noi”, a avertizat liderul de la Casa Albă.

Militarii americani din Irak, Siria și Iordania au fost vizați de peste 160 de atacuri islamiste ca ripostă la susținerea acordată de Washington ofensivei israeliene din Fâșia Gaza, lansată după atacurile teroriste din 7 octombrie 2023. Washingtonul suspectează că atacul asupra trupelor americane din Iordania a fost comis de grupul islamist pro-iranian Kataib Hezbollah.

Iranul neagă implicarea în atacul din Iordania

Regimul islamist de la Teheran, care le oferă susținere organizațiilor islamiste Hezbollah, Hamas, Jihadul Islamic și insurgenților huthi din Yemen, a negat orice implicare în atacul din Iordania.

”Este o conspirație lipsită de fundament lansată de cei interesați să atragă Statele Unite într-un nou conflict regional și să intensifice criza”, a reacționat Ministerul de Externe de la Teheran.

Qatarul anunță ”progrese” în negocierile pentru un armistițiu în Fâșia Gaza

Premierul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, a anunțat, luni, că se înregistrează ”progrese” în negocierile dintre Israel și grupul islamist palestinian Hamas pentru eliberarea ostaticilor israelieni din Fâșia Gaza și pentru un armistițiu.

”Sunt progrese. Suntem într-o situație mai bună decât cea de acum câteva săptămâni. Vom transmite o nouă propunere grupului Hamas și sperăm că vor reacționa pozitiv”, a declarat Mohammed bin Abdulrahman al-Thani, citat de site-ul Axios.com.

Negocierile între Israel și grupul islamist palestinian Hamas sunt intermediate de Qatar, Egipt și Statele Unite. Planul prevede un armistițiu inițial de șase săptămâni, care va putea fi prelungit, și eliberarea de către grupul Hamas a 35-40 de ostatici israelieni, din totalul de 130. În a doua etapă ar urma să fie eliberați inclusiv militari israelieni. La rândul său, Israelul ar urma să suspende în totalitate operațiunile militare în Fâșia Gaza, să permită intensificarea asistenței umanitare și să elibereze sute de militanți islamiști.

Foto: Profimedia

Citește și:

Vladimir Putin intenționează să meargă în Turcia, stat membru NATO /Kremlin: Discuțiile se vor referi și la conflictul din Ucraina

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată