Prima pagină » Știri » 13 șefi de inspectorate școlare, demiși prin fax. Inspector: „Sau eu sunt depășit, sau domnul ministru e depășit de situație”

13 șefi de inspectorate școlare, demiși prin fax. Inspector: „Sau eu sunt depășit, sau domnul ministru e depășit de situație”

13 șefi de inspectorate școlare, demiși prin fax. Inspector: „Sau eu sunt depășit, sau domnul ministru e depășit de situație
Detalii pe Gândul

„Am semnat în locul ministrului pentru că era plecat din București vineri după-amiază și, fiind singurul cu delegare de atribuții pe semnătură, am semnat. A fost o echipă care a analizat activitatea tuturor inspectorilor școlari generali pe contractul de managemnt și s-a ajuns la concluzia că din toți, un număr de 13 au mai multe puncte din contract, care nu au fost respectate. Diferă de la un caz la altul, sunt probleme diferite și s-a luat decizia ca ei să fie eliberați din funcții. În contractul de management scrie că trebuie să fie notificați cu două săptămâni înainte. E adevărat că ei au o evaluare anuală, dar asta nu împiedică ministerul să îi evaluaeze de câte ori consideră că este necesar. Evaluarea asta se face de vreo două săptămâni și se pare că inspectorii școlari nu au știut de chestiunea asta. Echipa s-a dus să se uite pe contractul de management să vadă ce trebuia făcut și ce nu s-a făcut. Ei nu trebuie să fie inștiințați. Este o evaluare continuă”, a explicat pentru MEDIAFAX Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației.

Inspectorii generali care au fost demiși sunt din județele Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași. Informarea că au fost demiși ar fi fost transmisă vineri, după ora 17.00, prin fax.

Șeful ISJ Brăila, Cătălin Canciu, va contesta în instanță decizia de revocare din funcție, susținând că nu i se poate reproșa că nu a avut rezultate.

„Ministerul Educației are politica lui, poate așa consideră că trebuie să schimbe oamenii. Când vezi motivele invocate te pufnește râsul. Voi contesta în instanță decizia de revocare din funcție, pentru că nu mi se poate reproșa că nu am avut rezutate, Brăila fiind pe primul loc la diferite examene naționale. Eu nu am nicio implicare politică, poate trebuie să fie pe această funcție cineva de la un partid”, a spus Canciu pentru MEDIAFAX.

Acesta a câștigat concursul pentru funcția de șef al ISJ Brăila în august 2015.

Și șefa ISJ Buzău, Florina Stoian, va ataca decizia de revocare în instanță.

„Nu este în regulă ce s-a întâmplat, nu credeam că în anul 2017 se mai poate așa ceva, o demitere în grup din motive puerile, cum că nu ne-am îndeplinit sarcinile din fișa postului. Nu pot să îmi explic această grabă a Ministerului Educației. Voi contesta decizia, voi merge în instanță”, a spus Stoian, care a câștigat concursul pentru funcția de șef al ISJ Buzău în mai 2016.

„Eu și încă 12 colegi am primit vestea aceasta. Personal, mi-a transmis adjunctul meu, care a găsit hârtia pe fax. Eu, vineri, am plecat din inspectorat la 17.30 și încă nu intrase nimic la ora respectivă. Eu apreciez că în momentul de față nu există motive pentru o astfel de demitere în condițiile în care nu s-a făcut evaluarea anuală și, până la urmă, este doar un an de mandat. Mandatul meu a început la sfârșitul lui august 2016 și acum suntem la sfârșitul anului 2017. Evaluarea anuală se face, conform metodologiei, se declanșează prin trimiterea raportului de activitate și a fișei de autoevaluare până la data de 31 august a anului respectiv. Suntem revocați începând cu data de 4 septembrie. Nota este semnata de către Gigel Paraschiv și de către secretarul de stat Gabriel Ispas”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Doxan, inspector general școlar Caraș-Severin. 

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Ștefan Firu, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că este „șocat” să audă că a fost demis de ministrul Educației, prin fax, mai ales că Liviu Pop a fost la el în birou și nu i-ar fi spus că e nemulțumit. Firu spune că va contesta decizia.

Ștefan Firu, șeful IȘJ Sibiu, a declarat că nu poate înțelege cum a fost demis, că „fie eu sunt depășit, sau domnul ministru e depășit de situație”. În plus, inspectorul amenință că va merge în instanță.

„Eu am fost în concediu miercuri, joi și vineri, mă întorc spre casă. Sunt șocat și nu pot să înțeles cum poți să demiți un inspector școlar general, cât de slab ar fi el, prin fax. Domnul ministru a fost acum două săptămâni în biroul inspectorului școlar general Sibiu și nu a zis că ar fi nemulțumit de activitatea mea, eu nu pot să înțeleg așa ceva. Sau eu sunt depășit, sau domnul ministru e depășit de situație. Nu îmi pot da seama, pur și simplu, este ceva care mă uluiește. Îmi strângi mâna acum două săptămâni, participăm împreună la depunere de jurământ, absolvenți, nu zice nimic, se duce la București și îmi trimite fax”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX, Ștefan Firu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!