Prima pagină » Știri » 1.500 de angajați de la Poșta Română protestează în Piața Constituției

1.500 de angajați de la Poșta Română protestează în Piața Constituției

1.500 de angajați de la Poșta Română protestează în Piața Constituției
Aproximativ 1.500 de angajați de la Poșta Română protestează, marți, în Piața Constituției din Capitală, cerând demisia conducerii, pe care o acuză de "incapacitate și nepăsare", care vor duce la reducerea salariilor, la desființarea de oficii poștale urbane și a tuturor ghișeelor poștale rurale.

Aproximativ 1.500 de angajați de la Poșta Română protestează, marți, în Piața Constituției din Capitală, cerând demisia conducerii, pe care o acuză de „incapacitate și nepăsare”, care vor duce la reducerea salariilor, la desființarea de oficii poștale urbane și a tuturor ghișeelor poștale rurale.

Protestatarii au steaguri cu însemnul Federației Lucrătorilor Poștali din România și bannere pe care scrie „Nica, demisia!”, „Nu vinde Poșta!, „Disprețul vostru, protestul nostru”, „Ion Smeeianu, sluga lui Nica”, „Vrem să muncim”, „Director general = 8000 euro/luna, poștaș 800 lei/lună, „Ultima redută, Poșta Română”, strigă „Demisia” și huiduie.

Potrivit liderului Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, Matei Brătianu, la mitingul din Piața Constituției sunt sindicaliști din aproape toată țara.

Matei Brătianu a spus că angajații Companiei Poșta Română trebuie sa cumpere din banii lor consumabile, iar șoferii trebuie să repare singuri mașinile de serviciu.

În 7 februarie, aproximativ 100 de angajați ai Companiei Naționale Poșta Română au pichetat sediul instituției.

Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) acuză de „incapacitate și rea-voință așa-zișii mari experți ai Poștei Române”, care nu au produs și implementat „nici măcar o singură măsură coerentă și concretă de funcționare durabilă a acestei companii în piața serviciilor poștale din România”.

Totodată, sindicaliștii îi acuză de nepăsare și pe responsabilii din centralul CNPR cu sarcini în aprovizionarea ritmică a locurilor de muncă cu materialele și consumabilele strict necesare efectuării serviciului poștal, a căror lipsă este suplinită prin contribuțiile lunare ale angajaților, din banii proprii.

Sindicaliștii spun că sunt îngrijorați de viitorul locului lor de muncă, deoarece în ultimii ani managementul CN Poșta Română nu și-a asumat deloc rolul de manager creativ, „ci doar pe acela de administrator mediocru, ce ține echilibrul societății pe care o administrează exclusiv prin amputarea drepturilor angajaților”.

De asemenea, sindicaliștii susțin că au început acțiunile de protest și pentru că, de peste trei ani, CNPR se află în continuu proces de organizare și reorganizare, „cu efecte vizibile doar în degradarea calității serviciilor, a condițiilor de muncă și pierderea locurilor de muncă”.

Aceștia reclamă și ultimele solicitări ale managementul CN Poșta Română, prin care ar urma să se reducă veniturile salariaților cu peste 10 la sută, precum și intenția de desființare a jumătate dintre oficiile poștale urbane și a tuturor ghișeelor poștale rurale.

Liderii sindicali susțin că, în funcție de evoluția evenimentelor și de deciziile ce vor fi luate în structurile de conducere teritoriale ale SLPR, seria de acțiuni ar putea continua, inclusiv în luna martie, prin mitinguri în fața prefecturilor, cu participarea membrilor de sindicat pe categorii profesionale.

Sindicaliștii au precizat că astfel vor să atragă atenția Ministerului Comunicațiilor și oamenilor care beneficiază de serviciile furnizate de Poșta Română de peste 160 de ani că managementul conduce compania către dispariția din piața serviciilor poștale și transformă mii de actuali angajați, plătitori de impozite și contribuții, în asistați social, dependenți de bugetul de stat.

Potrivit sindicaliștilor, singurii beneficiari ai acestor „decizii bizare” pe care managementul Poștei Române intenționează să le pună în aplicare ar putea fi concurenții companiei din serviciile de încasări utilități și din piața de retail.

Ministrul pentru Societatea Informațională, Dan Nica, declara că protestele angajaților de la Poșta Română „nu au niciun obiectiv” și reprezintă „o manipulare” făcută de „câțiva șmecheri de acolo, care și-au văzut dărâmate interesele lor private”.

„Protesetele celor câțiva salariați de la Poștă nu au niciun obiectiv. Nu se protestează împotriva a ceva, se protestează împotriva a nimic. Probabil este vorba de câțiva șmecheri de acolo care se află în spate și care și-au văzut dărâmate interesele lor private. Nu pot să garantez decât locurile de muncă ale celor care sunt serioși și își fac treaba, celor care fură pensiile oamenilor, în niciun caz. Cereți celor care protestează să vă arate o singură hârtie sau o singură decizie a cuiva împotriva căreia ei protestează și o să vă dați seama cât de mare și de umflată este gogoașa și manipularea care se face pe seama salariaților simpli din Poșta Română”, spunea ministrul Dan Nica.

El preciza că privatizarea Companiei Naționale Poșta Română se va face „în condiții de siguranță”, astfel încât la licitație să participe doar firme serioase, cu o bună probitate financiară.

„Suntem în discuții cu posibili ofertanți și vestea abună este că avem o listă destul de mare. Nu am făcut o inventariere pentru că aici contează numărul scrisorilor angajate”, a spus Dan Nica, precizând că deja s-au primit peste 20 de scrisori din partea celor interesați de cumpărarea companiei și că ofertele sunt de ordinul sutelor de milioane de euro.

Nica adăuga că anunțul de licitație se va publica în presa internațională probabil după ultima ședință pe această temă din cadrul Comisiei Europene, programată pentru săptămâna aceasta.

Poșta Română va fi privatizată prin majorare de capital până la mijlocul lunii iunie, publicarea anunțului de licitație urmând să aibă loc până la finalul lunii februarie, cu condiția aprobării procedurii de către Comisia Europeană.

Guvernul va solicita acordul CE pentru privatizarea unei participații majoritare la compania de stat Poșta Română prin majorare de capital, se arată în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI, document obținut de MEDIAFAX.

Până la începutul lunii aprilie va fi stabilită o listă de investitori eligibili, prin aplicarea unor criterii de pre-eligibilitate. Guvernul va selecta investitorii eligibili până la mijlocul lunii mai, iar contractul de privatizare va fi semnat până la mijlocul lunii iunie 2013.

Poșta Română este cel mai mare operator de profil și dispune de o rețea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poștale.

Acționarii operatorului sunt Ministerul Comunicațiilor, cu o participație de 75%, și Fondul Proprietatea, care deține 25% din capital.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanțelor Publice.

Compania avea la sfârșitul lui 2011 datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numărul mediu de salariați a scăzut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său din Marbella. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Mirela Vaida, din nou în centrul unui scandal grav. A fost amenințată cu moartea și a mers la Poliție
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Ce se întâmplă doctore
Cea mai sănătoasă legumă din lume. E mai bună decât spanacul și are un scor nutrițional de nota 10!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!