Prima pagină » Știri » A crezut că a dat norocul peste el, însă a ajuns la poliție după ce a încercat să cheltuie „averea” găsită într-un tomberon

A crezut că a dat norocul peste el, însă a ajuns la poliție după ce a încercat să cheltuie „averea” găsită într-un tomberon

A crezut că a dat norocul peste el, însă a ajuns la poliție după ce a încercat să cheltuie
Aproximativ 350.000 de euro falși au fost ridicați de polițiștii bihoreni din locuința unui bărbat de etnie romă, care a încercat să-și cumpere mici cu o bancnotă de 50 de euro falsă, anchetatorii suspectând că banii fac parte din cei produși de mafioți italieni în fabrica de la Oradea.

Bărbatul a fost prins la sfârșitul săptămânii trecute de către polițiștii orădeni în Parcul 1 Decembrie, din zona centrală a orașului, la Festivalul Toamna Orădeană, în timp ce încerca să-și cumpere mici cu o bancnotă de 50 de euro falsă și se certa cu vânzătoarea care îi refuza plata, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dus la sediul Poliției, bărbatul a recunoscut că avea mai multe astfel de bancnote, despre care a spus că le-a găsit într-un tomberon.

Ulterior, polițiștii au mers la locuința bărbatului, care este angajat la groapa de gunoi a orașului, de unde au ridicat aproximativ 350.000 de euro falși.

Potrivit unor surse judiciare, bancnotele respective ar face parte din cele produse la fabrica de bani falși descoperită în zona industrială a municipiului Oradea, în 25 septembrie.

„Bancnotele găsite au fost ridicate și urmează să fie expertizate, la fel ca și celelalte. Se pare că fac parte din același lot din care au fost găsite anterior 55.000 de bancnote de 50 de euro, aruncate la groapa de gunoi”, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Conform surselor citate, săptămâna trecută, o altă bancnotă falsă a fost predată Poliției de un taximetrist orădean care o primise în schimbul unei curse. Bărbatul a depus și o plângere penală pentru înșelăciune, solicitând ca polițiștii să-l găsească pe cel care l-a păcălit.

Trei persoane, doi cetățeni italieni și o femeie din București, au fost arestate în 27 septembrie, pentru aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, falsificare de monedă și deținere de instrumente în vederea falsificării, după ce pe 25 septembrie procurorii DIICOT au descins la sediul unei firme din Oradea, unde au găsit o tipografie în care se falsificau bancnote de 20, 50, și 100 de euro.

Unul dintre italienii arestați deține o fabrică de încalțăminte la Oradea, iar celalălt este proprietarul tipografiei la care erau falsificați banii.

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2013 – septembrie 2014, membrii grupării au contrafăcut bancnote de 20, 50 și 100 de euro, prin intermediul unei firme aparținând unui italian, folosind ca tehnică de tipărire și contrafacere „metoda offset”. Banii falsificați în cantități mari erau depozitați la sediile unor societăți comerciale din Bihor, apoi erau transportați și distribuiți în țările Uniunii Europene de către o societate care aparține unui italian, un transport de aproape 19 milioane de euro falși, în bancnote de 50 de euro, fiind depistat în Italia.

Polițiștii Direcției de Combatere a Crimei Organizate au deschis o anchetă, sub coordonarea procurorilor DIICOT și au început să monitorizeze convorbirile telefonice dintre Vittorio Romano, fiul său Ciro și complicii lor din Italia, care foloseau numere românești. Ancheta a fost susținută și de ofițerii de legătură italieni delegați în România. Așa au aflat polițiștii că la tipografia lui Romano a fost adusă din Italia toată logistica necesară pentru falsificarea de bani, mai puțin hârtia, care fusese cumpărată din România.

Gruparea a fost monitorizată pas cu pas. Timp de mai multe luni, la tipografia lui Romano s-au tipărit peste 2.000.000 de euro, până când culorile bancnotelor au fost reglate în așa fel încât banii falși să fie de înaltă calitate. Rebuturile erau distrise și aruncate la groapa de gunoi.

În 22 septembrie, în cadrul cooperării cu autoritățile judiciare italiene, a fost interceptat în Italia un transport de euro falsificați din cupiura de 50 euro, fiind confiscată suma de 18.900.000 de euro. Banii contrafăcuți fuseseră expediați de o firmă din România ce aparține italianului R.V., acesta fiind arestat în apropiere de Milano.

Trei zile mai târziu, în 25 septembrie, procurorii DIICOT au făcut 15 percheziții la sediile sociale ale firmelor implicate și la locuințele suspecților, unde anchetatorii au descoperit și au ridicat aproximativ 13 milioane de euro falsificați, matrițe, holograme și alte materiale folosite la contrafacerea de monedă.

De asemenea, la groapa de gunoi din Oradea, la banda de sortare a deșeurilor au fost descoperite aproximativ 55.000 de bancnote contrafăcute din cupiura de 50 euro, „despre care există suspiciunea rezonabilă că provin din activitatea de contrafacere de bancnote străine desfășurată de grupul de criminalitate organizată condus de suspectul RV”, iar într-un alt loc au fost găsite bancnote false rupte sau arse, au mai arătat procurorii.

Anchetatorii au audiat peste 20 de persoane, suspecți și martori în acest caz.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
„O mizerie și o prostie”. Rusia refuză să trimită către OMS date despre ciumă. Ce se știe până acum despre moartea misterioasă
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său din Marbella. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Amenzi uriașe pentru șoferii de camioane care circulă prin București. Ce reguli se schimbă
Click
Mirela Vaida, din nou în centrul unui scandal grav. A fost amenințată cu moartea și a mers la Poliție
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu a mărturisit ce s-a întâmplat cu Valentina în ziua tragediei: 'S-ar fi certat cu
Ce se întâmplă doctore
Cea mai sănătoasă legumă din lume. E mai bună decât spanacul și are un scor nutrițional de nota 10!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!