Armistițiu fragil în Liban. Hezbollah menține „degetul pe trăgaci”, Israelul aduce în prima linie Ro’em 155, „regele” obuzierelor autopropulsate, complet automatizat
Săptămâna aceasta, potrivit The Times of Israel, Corpul de Artilerie al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) a efectuat primul bombardament operațional cu noul obuzier autopropulsat Ro’em, în sprijinul forțelor terestre care operează în sudul Libanului.
Anunțul a precedat armistițiul fragil de 10 zile între Liban și Israel. Gruparea Hezbollah a anunțat că menține „degetul pe trăgaci”, dar președintele Trump a cerut grupării „să se poarte frumos”.
„Sper ca Hezbollah să se poarte frumos în această perioadă importantă. Va fi un moment mare pentru ei dacă vor face asta. Destul cu crimele. Trebuie să avem în sfârșit pace”, a scris Donald Trump pe platforma sa de socializare, Truth Social.
- Regimentul 282 Artilerie a folosit obuzierul autopropulsat Ro’em – cunoscut și sub numele de SIGMA 155 – pentru a bombarda terenurile de lansare a rachetelor și a sistemelor antitanc ale Hezbollah.
- Armata israeliană a transmis că bombardamentul a fost „considerat un succes și a adus rezultate concrete”.
„Capacități revoluționare pe câmpul de luptă”
Reprezentanții IDF mai precizează că Ro’em aduce „capacități revoluționare pe câmpul de luptă”, inclusiv o rată de tragere crescută, raze de tragere mai lungi și o mobilitate mai bună decât obuzierele existente.
- Obuzierul autopropulsat Ro’em urmează să înlocuiască, treptat, îmbătrânitul obuzier M109, de fabricație americană.
- Obuzierele autopropulsate M109 sunt în serviciu de zeci de ani.
- Construit pe un șasiu cu roți 10×10 în loc de platforme tradiționale pe șenile, obuzierul autopropulsat Ro’em oferă o mobilitate strategică și tactică semnificativ îmbunătățită.
Permite repoziționarea rapidă pe diverse terenuri și reduce vulnerabilitatea la contraatac.
Mobilitate relevantă în topografia complexă a sudului Libanului
Această mobilitate este deosebit de relevantă în topografia complexă a sudului Libanului. Tacticile de tip „angajare repetată și rapidă” sunt esențiale pentru supraviețuirea împotriva capacităților de supraveghere și de atac de precizie ale Hezbollah, notează Army Recognition.
Nucleul sistemului Ro’em îl reprezintă un tun de 155 mm/L52 complet automatizat.
- Are un încărcător automat avansat, care permite o rată de foc mai mare în comparație cu M109.
- Automatizarea reduce volumul de muncă al echipajului.
În același timp, crește puterea de foc susținută. Acesta este un factor-cheie în angajamentele de mare intensitate, unde suprimarea rapidă a pozițiilor de lansare inamice este esențială.
- De asemenea, se așteaptă ca sistemul să suporte muniții cu rază extinsă de acțiune,.
În acest fel, cresc semnificativ distanțele de angajare, permițând unităților de artilerie să lovească ținte mai adânci.
„Obuzierul autopropulsat Ro’em rămâne, totodată, în afara razei de acțiune efective a multor sisteme adverse”, se mai arată în analiza Army Recognition.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Luna, misiune imposibilă pentru Rusia? SUA și China accelerează în cursa pentru o nouă aselenizare, Moscova trage cu ochiul de pe margine
- Modelul „Vietnam”. Când și cum se va termina războiul din Iran? Ambele tabere, slăbiciuni și puncte forte
- Ungaria i-a spus „stop” lui Viktor Orbán. Urmează modificarea Constituției? „Reconstrucția relațiilor deteriorate cu Bruxelles și Kiev s-ar putea să nu fie o prioritate pentru noul premier Magyar”
- Alegeri cu miză uriașă în Ungaria, Putin strânge din dinți. Atlantic Council: „Căderea guvernului Orbán l-ar lăsa fără cel mai important aliat din UE”
- O simplă pauză care anunță alte confruntări? În ce cheie poate fi citit „armistițiul temporar” între SUA și Iran. „Teheranul poate ține un laț în jurul statelor din Golf, pe termen nelimitat”