BACALAUREAT 2013. SUBIECTE și BAREM la ROMÂNĂ scris – POEZIE la BAC 2013: Blaga, Arghezi sau Barbu, la alegere

Publicat: 01/07/2013, 15:33
Actualizat: 21/10/2014, 19:23

Gândul vă prezintă în timp real SUBIECTE la ROMÂNĂ și BAREM la ROMÂNĂ la BACALAUREAT 2013, probă care începe luni. Anul acesta, elevii vor primi două tipuri de SUBIECTE la ROMÂNĂSUBIECTE ROMÂNĂ profil REAL și TEHNOLOGIC, SUBIECTE ROMÂNĂ profil UMAN și PEDAGOGIC. De asemenea, vă ținem la curent cu primele REZULTATE la BACALAUREAT 2013, imediat ce acestea vor fi disponibile online.

BACALAUREAT 2013. Peste 188.000 de elevi intră de luni, 1 iulie, în focul celor mai grele probe de la BACALAUREAT 2013ROMÂNĂ și MATEMATICĂ, probele scris. Timp de o săptămână, Gândul vă oferă în timp real toate informațiile despre BAC 2013SUBIECTE, BAREM și REZULTATE BACALAUREAT 2013. Acest articol va fi actualizat constant.

UPDATE 15:01 EDU.RO a publicat BAREMUL pentru profilurile UMAN și PEDAGOGIC

CLICK PENTRU A MĂRI

UPDATE 15.00 EDU. RO a publicat BAREM la ROMÂNĂ scris profil REAL, TEHNOLOGIC și VOCAȚIONAL

UPDATE 12.50 Au apărut și primele știri despre elevii eliminați din examen. O tânără din Brașov a fost dată afară de la examenul de română după ce a fost prinsă cu fițuici scrise direct pe picioare.

UPDATE 12.30 SUBIECTE și BAREMBACALAUREAT 2013 ROMÂNĂ. Ministerul Educației Naționale va publica, la ora 15.00, pe site-ul www.subiecte2013.edu.ro, variantele de subiecte și baremele de evaluare pentru proba de Limba și literatura română – E)a) din cadrul Bacalaureatului 2013, desfășurată luni, 1 iulie.

În fiecare zi de examen, publicarea acestor materiale se face de la ora 15.00, conform procedurilor interne ale MEN, stabilite anterior examenelor naționale, deoarece trebuie să existe timp suficient pentru ca lucrările susținute de absolvenții de clasa a XII-a să ajungă în centrele de evaluare. În cazul în care există situații în care trebuie utilizate subiectele de rezervă, proba trebuie să înceapă înainte de publicarea variantelor pe pagina de web a MEN, cu cel puțin o oră.

UPDATE 11.33 SUBIECTE BAC 2013 ROMÂNĂ – pentru profilul Uman – filieră teoretică, și profilul Pedagogic – filieră vocațională

Subiectul nr. 1 de la profilul Uman a fost un text la prima vedere din „Accidentul”, de Mihail Sebastian. Elevii au avut de dat răspunsuri la nouă subpuncte.

La subiectul nr.2 elevii au avut de argumentat, în 15 – 30 de rânduri, importanța unui jurnal în viața unui adolescent.

Pentru subiectul al treilea au trebuit să scrie despre tema și viziunea într-o poezie aparținând simbolismului

UPDATE 10.52 SUBIECTE BAC 2013 ROMÂNĂ – pentru profilurile REAL, TEHNOLOGIC și Filieră VOCAȚIONALĂ – toate profilurile, cu excepția celui pedagogic

Elevii au primit la subiectul 1 un text la prima vedere din „Scrinul negru” de George Călinescu. Subiectul a verificat cunoștințele de vocabular, elevilor cerându-li-se să găsească sinonimele la cuvintele „mormane” și „uzate”. De asemenea, li s-a cerut să facă o expresie cu cuvântul „umăr”.

La subiectul 2, elevii au avut un text în care să argumenteze, în 300 de cuvinte, despre „alegerea unui model în viață”.

La subiectul 3, elevii de la profilul real au primit o poezie, la alegere, din lirica lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu (un eseu până la 3000 de cuvinte).

BACALAUREAT 2013 ROMÂNĂ – toleranță zero la copiat

Oficialii de la Ministerul Educației au anunțat duminică, 30 iunie, cu o zi înainte de începerea probelor scrise de la BAC 2013, că profesorii vor avea toleranță zero față de orice act de corupție. În plus, publicul larg are la dispoziție o pagină special pe EDU.RO pentru comunicarea în timp real a situațiilor care ies din litera legii.

Toate cazurile de corupție sau situațiile special pot fi semanalate pe site-ul www.edu.ro, pe prima pagină, unde există o secțiune specială – Sesizează fapte de corupție aici! De asemenea, faptele de corupție și orice suspiciune privind desfășurarea examenului de Bacalaureat 2013 pot fi semnalate și pe www.educatiepentruviitor.ro sau la Telverde valabil în fiecare județ. Telverde pentru BACALAUREAT 2013 este 0800.801.100 și poate fi apelat, gratuit, între orele 8.00 – 21.00.

Prima probă scrisă de la BAC 2013 este cea de Limba Română, la care s-au înscris 162.338 de absolvenți de liceu. Proba scrisă de română durează trei ore, timp în care elevii trebuie să rezolve toate subiectele primite. Fiecare subiect primit la română este notat cu 30 de puncte.

DOUĂ tipuri de subiecte la BACALAUREAT 2013SUBIECTE ROMÂNĂ profil REAL și TEHNOLOGIC, SUBIECTE ROMÂNĂ profil UMAN și PEDAGOGIC

La BACALAUREAT 2013, este pentru prima dată când elevii primesc subiecte diferite în funcție de profilul urmat la liceu. Ministerul a anunțat această măsură încă de la începutul anului școlar 2012-2013, pentru ca adecvarea subiectelor la ceea ce au studiat elevii la școală. Astfel, absolvenții de clasa a XII-a care au urmat cursurile la uman sau pedagogic vor avea la examenul de BAC 2013 subiecte mai dificile decât cei care au făcut un profil real sau filiera tehnologică sau vocațională, alta decât pedagogică. Măsura cu subiecte diferite în funcție de profil este prevăzută în metodologia de examen, după care se organizează examenul de maturitate, valabilă din 2011.

Subiectele pentru probele scrise de examen se elaborează de către Centrul Național de Evaluare și Examinare și se stabilesc ținându-se seama de următoarele criterii:

a) să fie în concordanță cu programele școlare și cu programele de bacalaureat, aprobate și publicate de Ministerul Educației;

b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaților de analiză, de sinteză, de generalizare și abstractizare din partea candidaților;

c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzator conținutului programelor de BACALAUREAT, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea compețentelor prevăzute în aceste programe;

d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaților pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;

Baremele de evaluare și de notare la BACALAUREAT 2013 se elaborează de către Centrul Național de Evaluare și Examinare astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel național.

Elevii intră în sală la 8.30

Examenul de luni începe la ora 9.00 și se va termina la ora 12.00. Elevii vor intra în săli în jurul orei 8.30, astfel încât să fie prezenți când sunt date desigilate subiectele.

La intrarea în săli, elevii vor fi controlați de către profesorii din comisiile de examen pentru ca aceștia să nu intre în săli cu nimic altceva asupra lor în afară de cartea de identitate și pixul pentru examen.

Procedura prevede că la accesul candidaților în centrul de examen un cadru didactic și un membru al personalului de pază solicită la intrarea fiecărui candidat prezentarea actului de identitate și verifică dacă fotografiile corespund. Apoi, candidații sunt îndrumați spre zona din centrul de examen unde se găsesc sălile de examen.

Reguli pentru Bacalaureat 2013

În cazul în care, elevii au asupra lor materiale/obiecte nepermise în sala de examen sunt îndrumați spre sala de depozitare a acestora. Candidatul care are asupra sa materiale nepermise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe, însemnari etc., precum si orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poșeta/geanta etc.) va primi o pungă/plic în care să le introducă, împreună cu o declarație tip în care se menționează numele și prenumele și obiectele personale care vor fi depozitate și va fi îndrumat de către un membru al echipei de control spre sala de depozitare a obiectelor personale. Elevii nu au voie să staționeze pe holuri mai mult de 5-7 minute. La intrare în sală, elevii sunt puși să citească extrasele din Metodologie afișate pe ușa sălii de examen.

După ce au trecut de punctul de legitimare și de cel de depozitare a obiectelor personale (nepermise în sala de examen), candidații se deplasează spre sala de examen, unde sunt repartizați conform tabelelor afișate pe uși.

Potrivit metodologiei de examen, pentru elaborarea lucrării, candidații au voie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene pot folosi numai creion negru.

Cei care vor să corecteze o greșeală trebuie să taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală. Regulamentul de organizare BACALAUREAT 2013 arată că în cazul în care unii elevi vor să-și transcrie lucrarea, fără să depășească însă timpul stabilit, primesc alte coli de examen.

În timpul examenelor, candidații nu pot intra în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări și alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile. Cei care vor fi prinși copiind vor fi eliminați din examen.

Ce subiecte au primit olimpicii în sesiunea specială de BAC 2013

La sesiunea pentru olimpici, desfășurață la sfârșitul lunii mai, olimpicii de la profilul real și tehnologic avut la primul subiect de analizat poezia „Din cerurile-albastre” de Mihai Eminescu, de argumentat despre voluntariat și importanța lui, iar la cel de-al doilea subiect au avut de scris un eseu despre relația dintre două personaje din romanul psihologic studiat.

Olimpicii de la profilul umanist și pedagogic au primit la primul subiect de analizat poezia „Amintire” de Lucian Blaga. Tot la acest subiect candidații au avut de argumentat în 150 -300 de cuvinte despre cât de importantă este cunoașterea biografiei unui artist în înțelegerea operei sale. Ultimul subiect pentru profilul umanist a fost un eseu despre un personaj, la alegere, din operele lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau George Călinescu.

Ce s-a întâmplat la proba orală de ROMÂNĂ BACALAUREAT 2013

BACALAUREAT 2013. Rezultatele finale înregistrate la nivel național la proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română (proba A) arată că 94.106 dintre candidații de la BAC 2013, adică 62,86%, sunt utilizatori experimentați ai limbii române. Datele statistice de la Ministerul Educației arată că 6.675 (11,14%) au primit certificat de utilizator de nivel mediu, iar 35.010 (23,38%) au obținut certificatul de utilizator avansat.

Cele mai mari procente de elevi experimentați sunt în județele: Prahova (77,69%), Brașov (76,31%), Buzău (73,50%), Brăila (72,04%) și Iași (70,32%);

În schimb, există și județe unde sub 45% dintre elevi sunt experimentați la limba română : Covasna (40,58%), Harghita (41,37%) și Ilfov (43,16%).

La proba de limba română de la BAC 2013 au fost evaluați 149.717. Cei mai mulți candidați au fost în București (13.776), Constanța (6.129), Bihor (5.678) și Suceava (5.672).

Din totalul candidaților înscriși, 3.920 (2,62%) au absentat, iar șase elevi au fost eliminați din examen, pentru tentative de fraudă.

CE S-A ÎNTÂMPLAT LA BACALAUREAT ÎN ULTIMII 10 ANI

După proba scrisă de limba română urmează proba de limba maternă, marți, 2 iulie.

CALENDAR PROBE SCRISE LA BACALAUREAT 2013

1 iulie 2013 – Limba și literatura română – proba scrisă

2 iulie 2013 – Limba și literatura maternă proba scrisă

3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

5 iulie 2013 – Proba la alegere a profilului și specializări- proba scrisă

8 iulie 2013 – Afișarea rezultatelor

12 iulie 2013 – Afișarea rezultatelor finale

Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:

15 – 19 iulie 2013 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

19 – 20 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice – limba romană

19 – 21 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice – limba maternă

20 – 21 august 2013 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională

22 – 23 august 2013 – Evaluarea competențelor digitale

26 august 2013 – Limba și literatura romană – proba scrisă

27 august 2013 – Limba și literatura maternă – proba scrisă

28 august 2013 – Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

30 august 2013 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

2 septembrie 2013 – Afișarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 și depunerea contestațiilor

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
“Am plâns pentru Vlad Pascu. Este o victimă!”. Elena Merișoreanu a șocat și tulburat România...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Îl recunoşti? Da, e chiar EL! Suferinţa şi-a pus amprenta pe chipul său
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
"N-am văzut de când sunt așa ceva!" Potop cu grindină în Prahova. Mașini înghițite de...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
A murit marele actor. A fost iubit de toată lumea. L-au adorat
Dispar unele pensii. Românii care ar trebui să se grăbească să-și depună dosarul
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Actorul Kevin Spacey a negat noi acuzații de comportament sexual nepotrivit