Prima pagină » Știri » Bărbatul suspectat de o triplă crimă rămâne în arest. Victimele sale figurează în continuare ca dispărute

Bărbatul suspectat de o triplă crimă rămâne în arest. Victimele sale figurează în continuare ca dispărute

Bărbatul suspectat de o triplă crimă rămâne în arest. Victimele sale figurează în continuare ca dispărute
Vasile Lavric, bărbatul din Rădăuți suspectat că și-a ucis soția și pe cele două surori ale acesteia, rămâne în arest, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel București, care a respins contestația acestuia față de măsura preventivă.

Lavric a fost arestat preventiv în 15 aprilie, printr-o decizie luată de Tribunalul Capitalei, la propunerea procurorilor.

El a constestat decizia la Curtea de Apel, care a menținut decizia primei instanțe.

Vasile Lavric, în vârstă de 57 de ani, este suspectat de procurorii Parchetului instanței supreme că în perioada 1995-2005 și-ar fi ucis soția și pe cele două surori ale acesteia și ar fi ascuns cadavrele, cele trei femei figurând ca dispărute, potrivit unor surse judiciare.

Bărbatul a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu trei surori din Rădăuți. Prima dintre ele, Iuliana, i-a fost iubită și a dispărut în 1995, când avea 16 ani. A doua, Nicoleta Iordache, i-a devenit soție în 1993 și a dispărut în 2005, la 31 de ani, iar câteva luni mai târziu a dispărut și cea de-a treia femeie, Ramona, în vârstă de 19 ani, cu care bărbatul are și un copil.

Părinții fetelor l-au acuzat încă de atunci de crimă, dar în lipsa probelor toate dosarele au fost închise.

Procurorii care se ocupă de acest dosar au probe din care rezultă că a treia soție a lui Vasile Lavric a fost lovită în cap cu un obiect contondent, în 2000, femeia fiind internată în spital, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

La cinci ani după producerea acestui incident descoperit de anchetatori, respectiv în 2005, Nicoleta Lavric a fost dată dispărută.

Conform PICCJ, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost constituit, în 20 mai 2005, un dosar având ca obiect dispariția a trei surori. În 5 septembrie 2006, anchetatorii au stabilit să nu înceapă urmărirea penală în acest dosar.

În noiembrie 2013, însă, procurorul general al României a decis preluarea dosarului, fiind, totodată, infirmată soluția de netrimitere în judecată dispusă în cauză. Ulterior, în februarie 2014, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv tentativă la omor.

Anchetatorii au percheziționat, în 14 aprilie, locuința lui Vasile Lavric, din Rădăuți, județul Suceava. La percheziții, au fost găsite, într-un garaj, fragmente osoase, care au fost trimise la Institutul Național de Medicină Legală, pentru expertiză. De asemenea, anchetatorii au luat probe ADN de la rudele femeilor dispărute.

Conform anchetatorilor, prima crimă ar fi avut loc în 1995, când Lavric ar fi ucis-o pe Iuliana, una dintre cumnate, în urma unui conflict. În lipsa unor indicii că a avut loc o crimă, femeia a fost dată dispărută de către rude.

În 2005, Lavric și-ar fi omorât soția, Nicoleta, și pe cea de a doua soră a acesteia, Ramona, cu care ar fi trăit în concubinaj, cele două fiind date la rândul lor dispărute.

Bărbatul, care acum are 57 și șase copii, din mai multe relații, a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu toate cele trei femei date dispărute.

Vasile Lavric a fost condamnat la trei ani de închisoare, în 1976, când avea 18 ani, pentru viol.

În urmă cu câțiva ani, Lavric a povestit, în presa locală, că s-a însurat, prima oară, înainte de a intra în pușcărie, cu o femeie pe care o chema tot Nicoleta, cu care a avut două fete. Femeia a divorțat înainte ca el să fie eliberat. După aceea, s-a căsătorit cu Cristina, cu care a avut doi copii. La 21 de ani, Cristina a făcut infarct.

În 1993, bărbatul s-a căsătorit cu Nicoleta Iordache, când aceasta avea 18 ani. O soră a Nicoletei, Iuliana, a dispărut, în anul 1995, la vârsta de 16 ani.

În anul 1999, Vasile Lavric ar fi avut avut o relație și cu cealalată soră a Nicoletei, Ramona, atunci în vârstă de 13 ani. Un an mai târziu, Ramona a născut un copil. În 2005, Nicoleta a fost dată dispărută. După trei luni, a fost dată dispărută și Ramona.

Vasile Lavric este mecanic auto la Rădăuți.

Vecini și localnici din Rădăuți au părerile împărțite în legătură cu acest caz. Dacă unii cred că acesta este vinovat de dispariția celor trei tinere, alții sunt sceptici. Majoritatea, însă, refuză să comenteze subiectul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Doi agenți de Inteligență Artificială au inventat spontan un cod secret pentru a comunica
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!