Prima pagină » Actualitate » Care sunt cele mai ciudate nume de localități din România: ”Bine aţi venit în Măciuca noastră!”

Care sunt cele mai ciudate nume de localități din România: ”Bine aţi venit în Măciuca noastră!”

Care sunt cele mai ciudate nume de localități din România: ”Bine aţi venit în Măciuca noastră!”

România, țara ”piciorului de plai” și a ”gurii de rai”, poate fi considerată – pe bună dreptate – și una a contrastelor, însă nu numai din punct de vedere al reliefului sau al unor discrepanțe sociale induse de un prezent economic și social ”prins” în statistici diverse de specialiști.

Numele unor localități din țara noastră stârnesc, de foarte multe ori, râsul, existând conotații hazlii sau sexuale evidente, dar care – firește – trebuie explicate unor turiști străini, aceștia necunoscând subtilitățile limbii române, motiv pentru care au dificultăți mari în a înțelege eventualele ironii.

Cert este că există localități cu nume ”ciudate”, dar locuitorii s-au obișnuit cu ele și, așa cum spun mulți dintre ei, nici nu și-ar dori, vreodată, ca acestea să fie schimbate, fiind chiar mândri.

În ceea ce privește distribuția acestor denumiri mai mult sau mai puțin hazlii, aproape toate județele României se pot ”lăuda” cu o localitate care are un nume ciudat.

Spermezeu, Fundu Moldovei, Buda și Cumpărătura

În județul Vaslui, spre exemplu, întâlnești localitățile Băleşti, Buda, Broscoşeşti şi Urlaţi, de-a lungul timpului intrând în folclorul local o sumedenie de glume care, totuși, nu îi supără pe localnici. Zona Bucovinei oferă denumiri precum Fundu Moldovei – aici se află izvoarele râului Moldova, acestea atrăgând, în fiecare an, mii de turişti – Cumpărătura, Ştirbăţ, Ciocăneşti sau Frumoasa.

Încă nu a fost întocmit un TOP al localităților cu nume hazlii, ciudate sau chiar obscene din România, dar localitatea Spermezeu din județul Bistrița-Năsăud ar ocupa, cu certitudine, o poziție fruntașă.

Dincolo de alte conotații, Spermezeu – aflat la poalele Munților Țibleș – este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bistrița-Năsăud. La recensământul din 2002 avea o populație de 1488 locuitori, iar biserica greco-catolică din localitate a fost construită în 1712 și este monument istoric.

”Cum poți ajunge la Mănăstirea Pătrunsa?”

Una dintre glumele savuroase legate de denumirile ciudate ale unor localități din România își are originea în județul Vâlcea. Este vorba despre un joc de cuvinte care cu mare greutate ar putea fi egalat, iar un eventual juriu ar acorda note foarte mari.

Dealu Bucii se află lângă Călimănești, numai că asta nu este totul, iar un curios descoperă satul Cracii Doamnei și Schitul Pătrunsa. Cum românul poate face haz indiferent de conjunctură, a apărut jocul de cuvinte amintit.

“La Mănăstirea Pătrunsa ajungi prin Cracii Doamnei, urcând pe Dealul Bucii!”

În partea de sud-est a județului Vâlcea se află comuna Măciuca –  formată din satele Bocșa, Botorani, Ciocănari, Măciuceni, Măldărești, Oveselu (reședința), Popești, Ștefănești și Zăvoieni -, iar numele localității provine, pur și simplu, de la ciomagul folosit odinioară la război sau la vânătoare.

Mulți dintre turiștii care ajungă în comună sunt întâmpinați cu urarea: ”Bine aţi venit în Măciuca noastră!”

Tot în județul Vâlcea se află comuna Mădulari, iar la periferia orașului Râmnicu-Vâlcea poți descoperi Lacul… Căcăcioasa. În alte vremuri, spun localnicii, în acest lac erau deversate toate dejecțiile localității, ceea ce nu se mai întâmplă acum.

Cuca Măcăii nu se află la capăt de lume, așa cum s-a împământenit expresia

Atunci când spune cineva că merge ”la Cuca Măcăii”, sintagma ar însemna un punct de destianație situat la capătul lumii. Dar localitatea Cuca se află în județul Argeș, la aproape 8 kilometri de drumul care leagă orașul Pitești de Râmnicu-Vâlcea.

Satul Măcăi, atestat de la 1600, a fost fondat de câteva familii care se numeau Măcău. De aici a rezultat Măcăi. Cuca vine de la nişte ridicături de pe acoperişurile caselor, cu o ferestruică prin care intră lumina, acesteia spunându-i-se cucă.

Alte localităţi din România cu denumiri ciudate şi amuzante

  • Băicoi (Prahova)
  • Borăscu (Gorj)
  • Băleşti (Vaslui)
  • Bulbucata (Giurgiu)
  • Căcăina (Vaslui)
  • Căpruţa (Arad)
  • Cârpa (Caraş-Severin)
  • Cioara de Sus (Alba)
  • Cocoşeşti (Alba)
  • Coţofenii din Dos (Dolj)
  • Curva (Gorj)
  • Fălcoi (Olt)
  • Fierbinţi (Ialomita)
  • Flămânzeni (Ilfov)
  • Flămânzi (Botoşani)
  • Frecăței (Brăila)

  • Fundătura (Cluj)
  • Fututa (Prahova)

  • Gogoşari (Giurgiu)
  • Însurăţei (Brăila)
  • Labasint (Arad)
  • Mierleştii de Sus (Olt)
  • Milcoiu (Vâlcea)
  • Miroşi (Argeş)
  • Muereasca (Vâlcea)
  • Paros (Hunedoara)
  • Pârţeştii de Jos (Suceava)
  • Sculeni (Iaşi)
  • Şpring (Alba)
  • Ştirbăţ (Suceava)
  • Teţcoiu (Dâmboviţa)
  • Trebuci (Ilfov)
  • Urlaţi (Vaslui)
  • Vărsătura (Brăila)
  • Vârteşcoiu (Vrancea)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O țară în care lucrează sute de mii de români discută creșterea vârstei de pensionare
Digi24
Putin reînvie „poporul sovietic”. România este vizată de o nouă lege promulgată de către dictatorul de la Kremlin
Cancan.ro
S-a aflat acum! Ce alimente au consumat Antonella și Sara în Ajunul Crăciunului. Ar fi fost contaminate, potrivit specialiștilor. Poliția are deja 5 suspecți
Prosport.ro
FOTO. Diana Munteanu arată impecabil în costum de baie, la 47 de ani. Imaginile de pe plaja din Maldive sunt spectaculoase
Adevarul
Raport cutremurător: zeci de soldați moldoveni bătuți crunt în cazarme, unii au ajuns la spital cu traumatisme grave și fracturi severe
Mediafax
Meteorologii ANM fac anunțul cu privire la primele zile din 2026. Temperaturi neobișnuite la început de an
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mimica lui Zelenski când Trump a spus că Putin vrea să ajute Ucraina să reușească
Cancan.ro
Vlăduța Lupău a primit o nouă LOVITURĂ, după ce s-a aflat că numele ei apare într-un dosar penal internațional. Unde a fost de urgență luni, 29 decembrie
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Spătar! Imagini incendiare cu regina muzicii R&B! Așa se menține în formă artista
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un tunner german a desenat viitoarea Dacia. Randările cu C-Neo care aprind discuțiile
Descopera.ro
Este bine sau rău ca elevii să aibă teme de vacanță?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Nevastă-mea s-a tâmpit… Ștrulă: – De ce?
Descopera.ro
Trump este singurul care îl poate obliga pe Putin să facă pace, transmite șeful NATO