CHEIA raportului Ministrului Justiției. Ce le-a transmis, de fapt, Toader lui Kovesi și Lazăr. DOCUMENT

Mai exact, ca urmare a unui exces de putere semnalat în raport de Tudorel Toader în cazul  DNA – OUG 13 – sintagma folosită este „ultra vires” (peste puteri, în afara imputernicirii – n.r.) –  ministrul Justiției a decis să instituie monitorizarea și obligația de raportare a activității instituțiilor cheie în lupta anticorupție. Fraza cheie a întregului raport se află pe pagina 19, ultima, și reprezintă un ultimatum pentru șefa DNA, dar și pentru șeful Parchetului General: „Rezultatele negative pe linia acestei raportări pot repune în discuție în viitor, în raport de faptele constatate, oportunitatea revocării conducătorilor instituțiilor vizate ori a altor măsuri instituționale, în conformitate cu Constituția și legea”. 

Ministrul Justiției a susținut că este vorba de „un mecanism de exercitare a autorității ministrului asupra procurorilor” și a invocat în sprijinul său articolul 132, alineatul 1, din Constituție, și articolul 69 din lege 304/2004 privind organizarea judiciară. Practic,  potrivit prevederilor menționate, Ministrul Justiției poate decide el însuși cine se va ocupa de evaluare. Verificarea poate fi dispusă în cazul DNA, PICCJ și DIICOT. 

REACȚIE Anca Alexandrescu susține că arestarea lui Călin Georgescu nu ar fi justificată și pune la îndoială probele din dosar: „Poate să pară altceva decât este”

09:42

CONTROVERSĂ Victorie pentru Trump la Curtea Supremă. SUA pot continua expulzarea imigranților în țări terțe. Judecătorii vor analiza după „midterms” legalitatea directivelor emise în 2025

09:09

Articolul 69, din legea 304/2004

„(1) Ministrul justiției, când consideră necesar, din proprie inițiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnați de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, de procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, de procurorul- șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ori de ministrul justiției.

(2) Controlul consta în verificarea eficientei manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și în care se desfășoară raporturile de serviciu cu justițiabilii și cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenta parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale și soluțiile adoptate. 

(3) Ministrul justiției poate să ceara procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau, după caz, procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție informări asupra activității parchetelor și să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea și combaterea eficienta a criminalității.”

Articolul 132, alineatul 1, Constituție

„Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”

Tudorel Toader a explicat că motivul acestei decizii este  „identificarea modului în care pe viitor, prin reprezentanții săi, (DNA-n.r) înțelege să respecte limitele legale de competență și să evite transformarea acțiunilor anticorupție într-un pericol pentru buna funcționare a democrației și pentru respectarea  drepturilor și libertăților fundamentale„. 

Chiar dacă în raportul de evaluare, dar și în declarația publică, Ministrul Justiției a invocat derapajele grave ale DNA  în cazul dosarului OUG 13, Toader a admis, negru pe alb, că, la momentul actual, o revocare la vârful instituției nu este oportună. El a menționat atât reacția publică, cât și evaluarile pozitive ale DNA în rapoartele MCV. „Ministrul Justiției nu este obligat să propună revocarea celor doi procurori conducători ai autorităților care au creat conflicte juridice de natură constituțională. Ar trebui totuși să propună revocarea? Răspunsul la această întrebare deplasează analiza din sfera constituționalității și legalității, în spera oportunității. Iar aprecierea oportunității impune, fără îndoială, o analiză contextuală, pe care am realizat-o atât pe baza informărilor prezentate în discuțiile cu cei doi reprezentanți, a documentelor depuse de aceștia, precum și pe baza întregii documentații referitoare la instituirea și evoluția MCV existentă la Ministerul Justiției și a programului de Guvernare 2017-2020″, se arată în documentul semnat de Tudorel Toader. 

CONSULTĂ AICI RAPORTUL INTEGRAL AL MINISTRULUI JUSTIȚIEI

Mai jos fragmente relevante din document:

– Soluția pe care Curtea Constituțională a pronunțat-o, de constatare a unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Guvernul României s-a fundamentat pe o serie de considerente care au evidențiat , într-un mod cu impact public semnificativ, gravitatea actelor de încălcare a legii fundamentale de către autoritatea care a generat acest conflict, și anume Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție. Or, într-un stat de drept, nicio persoană, nicio autoritate, nu sunt mai presus de lege, iar încălcarea principiilor care stau la baza ordinii constituționale trebuie să fie urmată de declanșarea mecanismelor constituționale și legale care să conducă la reașezarea echilibrului constituțional. 

– Soluționând conflictul juridic de natură constituțională, Curtea impune autorităților publice o anumită conduită, în concordanță cu dispozițiile Constituției, sancțiunea constând tocmai în constatarea conflictului și trasarea, pentru viitor a limitelor de competență ale acestora. O sancțiune directă ar fi, de altfel, greu de conceput, câtă vreme numai anumite autorități pot apărea ca subiecte ale acestuia, respectiv Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, Președintele României ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele autorității publice centrale și ale autorității publice locale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public și CSM. Pentru aceste autorități, „sancționarea „distinctă și ulterioară incidenței/aplicării mecanismului specific conflictului juridic de natură constituțională ar avea consecințe deosebit de importante în privința organizării și funcționării statului. 

–Este adevărat că activitatea structurilor analizate nu este ferită de critici. Informările punctuale realizate cu prilejul discuțiilor purtate pe parcursul evaluării, rapoartelor de activitate, precum și decizii ale Curții constituționale, cum este Decizia nr 68/2017, relevă derapaje instituționale, în sensul unor acțiuni ultra vires sau cel puțin exagerate ale DNA care au produs reacții negative în media și la nivelul opiniei publice. De aceea și rapoarte MCV califică în mod foarte prudent funcționarea acestui mecanism/acestei instituții, arătând că ea constituie „un exemplu destul de bun”. Este evident, din această perspectivă, că DNA nu poate funcționa decât în acord cu rigorile statului de drept, cu respectarea standardelor de protecție a drepturilor fundamentale la cel mai înalt nivel, cu care România este racordată ireversibil.

–Derapajele instituționale nu pot fi justificate prin invocarea dezideratului combaterii corupției, însă acestea trebuie abordate, considerăm noi, într-o cheie de proporționalitate, respectiv cu luarea în considerare a ansamblului activității structurilor implicate în combaterea corupției, a mecanismelor de reglaj pe care Constituția le stabilește și a obiectivelor pe care nu le-am asumat, la nivel național și european, inclusiv prin actualul program de guvernare. 

– Evaluând toți factorii de oportunitate la care am făcut referire, câtă vreme însăși Curtea Constituțională a apreciat prin soluția de constatare a unui conflict juridic de natură constituțională și stabilirea conduitei de urmat pentru autoritatea care a acționat ultra vires, s-a declanșat și realizat remediul constituțional corespunzător, precum și în lipsa altor elemente care să fundamenteze, la acest moment punctual, convingerea existenței unei activități instituționale contrare regulilor statului de drept , nu consider oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a procurorului general, respectiv a procurorului șef al DNA. 

– Ceea ce consider însă oportun, în spiritul exigențelor statului de drept, este instituirea unei atente monitorizări/obligații de raportare a activității acestei instituții, deopotrivă supusă Constituției și legii, pentru identificarea modului în care pe viitor, prin reprezentanții săi, înțelege să respecte limitele legale de competență și să evite transformarea acțiunilor anticorupție într-un pericol pentru buna funcționare a democrației și pentru respectarea  drepturilor și libertăților fundamentale. 

– Rezultatele negative pe linia acestei raportări pot repune în discuție în viitor, în raport de faptele constatate, oportunitatea revocării conducătorilor instituțiilor vizate ori a altor măsuri instituționale, în conformitate cu Constituția și legea.