Cine sunt oamenii de afaceri pe care i-ar fi șantajat Voiculescu

Cine sunt oamenii de afaceri pe care i-ar fi șantajat Voiculescu
Publicat: 04/07/2014, 10:12
Actualizat: 19/05/2015, 13:50

Omul de afaceri Nelu Iordache este unul din denunțătorii din dosarul în care Dan Voiculescu a fost pus sub control judiciar joi seară de DNA într-un nou dosar de santaj.

Surse judiciare au declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, că Palfi și Crețu, care controlează grupul Romaqaua, ar fi doi dintre cei trei oameni de afaceri pe care, potrivit procurorilor anticorupție, i-ar fi șantajat Voiculescu.

La ieșirea de la DNA, unde i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, Dan Voiculescu a menționat numele lui Palfi, având însă dubii cu privire la corectitudinea acestuia și adresându-i-se, pentru lămuriri, avocatului său.

Contactat de MEDIAFAX, partenerul de afaceri al lui Palfi, Octavian Crețu, nu a dorit să comenteze subiectul, dar a ținut să sublinieze: „Să lăsăm justiția să lămurească”.

Dan Voiculescu, care a fost audiat, joi, timp de aproape patru ore la DNA, este cercetat, sub control judiciar, pentru șantaj, după ce ar fi amenințat, direct, sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a informat că procurorii Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând cu 3 iulie 2014, față de Dan Voiculescu, pentru șantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (șapte acte materiale).

Voiculescu a declarat, joi, la ieșirea de la DNA, că nu-i cunoaște pe denunțătorii în dosarul în care a fost pus sub control judiciar sub acuzația că ar fi șantajat trei oameni de afaceri pentru a acorda publicitate pentru trustul său de presă.

„Nu-i cunosc pe acești oameni, dar imaginați-vă că trei persoane au venit azi, 3 iulie, să spună cum că eu i-as fi șantajat. Repet, nu îi cunosc. Avem de-a face cu o nouă porcărie”, a afirmat Voiculescu, adăugând că procurorii i-au spus numele acestora, dar el nu-i cunoaște.

Întrebat în legătură cu faptul că ar fi primit 900.000 de euro mascați sub formă de contracte de publicitate, el a răspuns: „O minciună ordinară”.

„Sunt niște declarații mincinoase ale unor oameni în ideea că eu i-aș fi șantajat și repet a treia oară că eu nu-i cunosc”.

Potrivit ordonanței de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu „a amenințat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri și administratori a trei companii că, în situația în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact – n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanșa o agresivă campanie de discreditare”.

Sub această amenințare, susțin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunțător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparținând acestuia.

DNA mai susține că un al doilea om de afaceri, denunțător la rândul său, „deși s-a simțit direct și puternic amenințat, a refuzat categoric să cedeze șantajului, amenințării și constrângerii, așa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri”.

Potrivit probelor administrate în acest dosar, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătățirii și menținerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunțători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecție împotriva denigrării.

„Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunțătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenție deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media și a subliniat că lipsa promovării în media a activității companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de știri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3”, mai arată DNA.

Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligații, având totodată interdicții, între care acea de nu părăsi țara fără acordul anchetatorilor.

Astfel, Voiculescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței și să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliție sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie părăsească teritoriul României fără încuviințarea prealabilă a procurorului și nici să se apropie de denunțători, de martori și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

DNA mai precizează că lui Voiculescu i-au fost aduse la cunoștință calitatea de inculpat și acuzațiile, după ce a fost citat telefonic.

Totodată, anchetatorii i-au atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu cea a arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare, pentru privatizarea ICA, respectiv șantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Protejarea demnităţii lui David a lui Michelangelo: O luptă pentru libertatea de exprimare
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie...
România în Schengen AIr. Regulile pe aeroporturi intră în vigoare din 31 martie
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația