Prima pagină » Știri » Dan Voiculescu cere ridicarea controlului judiciar: Nu plec din țară, să stea toată lumea liniștită

Dan Voiculescu cere ridicarea controlului judiciar: Nu plec din țară, să stea toată lumea liniștită

Dan Voiculescu cere ridicarea controlului judiciar: Nu plec din țară, să stea toată lumea liniștită
Dan Voiculescu a fost din nou citat la DNA

Dan Voiculescu a fost, joi dimineață, la DNA, unde a solicitat procurorilor ridicarea controlului judiciar dispus în cazul său, invocând faptul că „expunerea excesivă”, prin faptul că trebuie să meargă de două ori pe săptămână la Poliție, creează impresia că el este vinovat.

„Le-am spus că aș dori să nu mă mai duc permanent la Poliție, pentru că nu sunt motive. De plecat din țară nu plec, că oricum concediul l-am stricat. Să stea toată lumea liniștită, nu sunt motive”, a spus Voiculescu, la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Dan Voiculescu a adăugat că a avut suficiente argumente pentru contestarea controlului judiciar. „Eu am motivat în felul următor: nu sunt vinovat, există prezumția de nevinovăție, iar expunerea asta excesivă, practic, creează imaginea unui om care, dacă în fiecare zi sau de două ori pe săptămână merge la Poliție, înseamnă că are niște probleme. Eu, deocamdată, nu am niciun fel de problemă. Vă repet, această anchetă este în derulare, o să se vadă că nu l-am cunoscut pe unul și pe altul, dacă îl cunosc, dacă nu-l cunosc, care au fost motivele pentru care ei au făcut aceste declarații, adică e în derulare. Și ca să spui despre cineva că e vinovat înainte să se hotărască definitiv dacă-i vinovat mi se pare că e interes”, a explicat el.

Printre obligațiile controlului judiciar dispus în cazul lui Voiculescu se numără și aceea de a se prezenta de două ori pe săptămână, luni și vineri, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Ilfov.

Tribunalul București a respins, în 10 iulie, cererea lui Dan Voiculescu de ridicare a măsurii controlului judiciar, dispusă de procurorii anticorupție în dosarul în care acesta este cercetat pentru șantaj, după ce ar fi amenințat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a arătat, în motivarea deciziei, că măsura controlului judiciar în cazul lui Dan Voiculescu este proporțională cu gravitatea acuzațiilor și necesară pentru a fi evitate presiunile pe care acesta le-ar putea face, în condițiile în care este judecat pentru fapte similare.

Decizia tribunalului a fost contestată de Dan Voiculescu la Curtea de Apel București, care, în 24 iulie, a decis, joi, să sesizeze instanța supremă în legătură cu această speță.

Întrebat de ce a contestat măsura preventivă luată în cazul său, Dan Voiculescu spunea că nu îl deranjează să se prezinte la instanță sau în fața procurorilor de fiecare dată când este chemat, dar este deranjat de faptul că trebuie să meargă în fiecare luni și vineri la Poliție și că îl sună un polițist să îl întrebe unde este și ce face.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând din 3 iulie, față de Dan Voiculescu, pentru „șantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (șapte acte materiale)”.

Potrivit ordonanței de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu „a amenințat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri și administratori a trei companii că, în situația în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact – n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanșa o agresivă campanie de discreditare”.

Sub această amenințare, susțin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunțător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparținând acestuia.

Nicolae Palfi, Octavian Crețu, acționari la Romaqua, și Nelu Iordache ar fi – potrivit unor surse judiciare – oamenii de afaceri șantajați de Dan Voiculescu, prin amenințări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

Din probele administrate în acest dosar rezultă că, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătățirii și menținerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunțători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecție împotriva denigrării.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare, pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, respectiv șantajarea fostului administrator al RCS&RDS Ioan Bendei.

În dosarul ICA, la 26 septembrie 2013, Tribunalul București l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Sentința a fost contestată la Curtea de Apel București, care va da o decizie definitivă în acest dosar. Următorul termen în dosar va fi în 4 august, când ar urma să dea declarații martorii.

Roxana Alexe, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
BREAKING! Pericol la Marea Neagră: s-a emis Ro-ALERT
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
Surpriză de proporții! Câte zile de caniculă anunță meteorologii Accuweather pentru luna iulie, în România
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Toate scheletele de Homo Naledi găsite vreodată sunt de sex feminin. Ce indică acest lucru?