Prima pagină » Știri » DIICOT cere încetarea procesului pentru Patriciu, Pantiș și Roșca Stănescu, în dosarul Rompetrol

DIICOT cere încetarea procesului pentru Patriciu, Pantiș și Roșca Stănescu, în dosarul Rompetrol

DIICOT cere încetarea procesului pentru Patriciu, Pantiș și Roșca Stănescu, în dosarul Rompetrol
Procurorul DIICOT a cerut marți, la Curtea de Apel București, să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiș și senatorul Sorin Roșca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzați s-au prescris, precum și în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.

La dezbaterile finale din dosarul Rompetrol, procurorul DIICOT prezent la ședința de judecată de la Curtea de Apel București a arătat, în pledoaria sa, că decizia de achitare dată în primă instanță în cazul tuturor inculpaților din această cauză nu este motivată.

Procurorul a cerut ca Victor Eros și Gabriela Anghelache să primească o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut pentru fapta de care este acuzat, iar Alexandru Bucșă și Petrică Grama să primească pedepse cu suspendare.

De asemenea, procurorul a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru Sorin Pantiș și Sorin Roșca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzați s-au prescris.

La rândul lor, avocații inculpaților au susținut că faptele persoanelor judecate în acest proces s-au prescris din octombrie 2011.

Instanța a audiat inculpații care nu au făcut până acum declarații, între aceștia fiind și Sorin Roșca Stănescu și Sorin Pantiș.

„Anterior datei de 4 aprilie, au apărut în presă informații cu privire la scoaterea la licitație a acțiunilor Rompetrol. Am cumpărat și eu acțiuni la prețul de 300 de lei acțiunea, în condițiile în care prețul de pornire al unei acțiuni era de 116 lei. Nu am primit niciun fel de informații speciale cu privire la prețul inițial de pornire, m-am bazat doar pe informațiile din presă”, a spus Sorin Roșca Stănescu în fața instanței.

Referitor la relația pe care a avut-o cu Dinu Patriciu, Sorin Roșca Stănescu a spus că a fost cununat de omul de afaceri, dar nu a discutat niciodată cu acesta despre prețul acțiunilor în momentul scoaterii la licitație.

Același lucru l-a punctat și Sorin Pantiș, care a spus în fața judecătorilor de la Curtea de Apel București că nu a știut de existența vreunui grup care să fi participat la acțiunea bursieră referitoare la Rompetrol.

„Eu nu am cumpărat nicio acțiune al Rompetrol, eu am fost doar consilier al Cameliei Voiculescu, care a fost martor în dosar”, a spus Pantiș.

Avocații inculpaților își prezintă apărările finale, urmând ca persoanele judecate în dosarul Rompetrol să-și susțină ultimul cuvânt, în cazul în care vor dori să adauge elemente noi la declarațiile pe care le-au dat deja în fața procurorilor și instanței de fond.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit în 19 august, la vârsta de 64 de ani, într-o clinică londoneză.

În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul București în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru mai multe infracțiuni, printre care delapidare, spălare de bani și manipularea pieței de capital prin tranzacții sau ordine de tranzacționare care ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau prețul instrumentelor financiare și care mențin, prin acțiunea uneia sau a mai multor persoane acționând împreună, prețul unuia sau al mai multor instrumente financiare la un nivel anormal ori artificial.

Totodată, instanța i-a achitat și pe ceilalți 11 inculpați din dosar, Alexandru Bucșă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ștefan Roșca Stănescu, Sorin Pantiș, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuș, Elena Albu și Gabriela Victoria Anghelache.

Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București, care va da o decizie definitivă în dosarul Rompetrol, judecat din septembrie 2006.

Potrivit DIICOT, activitatea infracțională a inculpaților a fost analizată sub două aspecte: creanța Libia (primele trei infracțiuni ale lui Patriciu, precum și cele de care sunt acuzați Grama și Bucșă) și manipularea pieței de capital.

Alexandru Bucșă este acuzat de procurori de complicitate la delapidare, complicitate la spălarea de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, iar Petrică Grama, de complicitate la delapidare și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Florin Iulian Aldea este acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare, de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Cerasela Elena Rus este acuzată de complicitate la săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare și de sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional. Claudiu Simulescu este acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Sorin Roșca Stănescu este acuzat de utilizare a informației privilegiate și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, iar Sorin Pantiș, de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Victor Eros a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului și pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, Paul Gabriel Miclăuș și Elena Albu sunt acuzați de favorizare a infractorului și aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat, iar Gabriela Victoria Anghelache, de fals intelectual, favorizarea infractorului și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?