Prima pagină » Știri » Două actrițe din Iran, arestate pentru că au sprijinit protestele: „Ar putea fi ultima mea postare”

Două actrițe din Iran, arestate pentru că au sprijinit protestele: „Ar putea fi ultima mea postare”

Amyra Garey
Două actrițe din Iran, arestate pentru că au sprijinit protestele: „Ar putea fi ultima mea postare”

Două actrițe cunoscute din Iran au fost arestate pentru că au susținut în mod public protestele antiguvernamentale în masă, relatează presa de stat.

Hengameh Ghaziani și Katayoun Riahi sunt acuzate de complicitate și acțiuni împotriva autorităților iraniene.

Ambele femei au apărut anterior în public fără hijab, un gest de solidaritate cu protestele care au izbucnit în septembrie, după moartea unei femei aflate în custodia poliției.

Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a fost reținută de poliția morală din capitala Teheran, pentru că ar fi încălcat regulile stricte privind hijab-ul, urmând să moară pe 16 septembrie, trei zile mai târziu.

Au existat informații potrivit cărora ofițerii ar fi bătut-o cu un baston și i-ar fi lovit capul de un vehicul, însă poliția a negat că ar fi fost maltratată și a spus că a suferit un atac de cord.

„Orice s-ar întâmpla, să știți că, ca întotdeauna, voi fi alături de poporul iranian. Aceasta ar putea fi ultima mea postare”, a scris Ghiziani înainte să fie arestată, potrivit BBC.com.

Ghaziani și Riahi, ambele actrițe multipremiate, au fost reținute duminică la ordinul procuraturii iraniene.

Actrițele se numără printre numeroasele personalități publice iraniene care și-au exprimat sprijinul față de protestatarii care se revoltă împotriva sistemului clerical al țării.

Cel puțin cinci protestatari au fost condamnați la moarte

Anterior, duminică, Ehsan Hajsafi, căpitanul echipei naționale de fotbal a Iranului la Cupa Mondială din Qatar, a declarat că „trebuie să acceptăm faptul că condițiile din țara noastră nu sunt corecte și că poporul nostru nu este fericit”.

De asemenea, șeful federației iraniene de box, Hossein Soori, a anunțat că nu se va întoarce acasă de la un turneu din Spania din cauza reprimării violente a protestelor din țara sa.

Activiștii pentru drepturile omului au declarat că aproximativ 400 de demonstranți au fost uciși și alți 16.800 au fost arestați în timpul represiunii forțelor de securitate.

Liderii iranieni spun că protestele sunt „revolte” orchestrate de dușmanii străini ai țării.

Totodată, cel puțin cinci protestatari au fost condamnați la moarte în legătură cu demonstrațiile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezinformarea despre vaccinuri nu se oprește la graniță. Avertismentul unui expert internațional despre românii din diaspora
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Adevarul
„Nimănui nu-i pasă de o diplomă”. Cât câștigă românii fără facultate și de ce mulți regretă că nu au studii superioare
Mediafax
Cum vede România o italiancă ajunsă aici din întâmplare. Ce a surprins-o după ce a descoperit țara
Click
Război între două familii din Chitila, după ce mireasa a fugit de acasă. Rudele mirelui au cerut banii de nuntă înapoi
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Pot telefoanele mobile să provoace cancer cerebral? Ce spune oncologul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un experiment „înfricoșător” a încercat să afle factorii care influențează aparițiile văzute în oglinzi
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP