Prima pagină » Economic » După 10 luni de la inaugurare, AUTOSTRADA ELECTORALĂ a lui Ponta se închide. Ce a găsit Compania de drumuri la km 60+600

După 10 luni de la inaugurare, AUTOSTRADA ELECTORALĂ a lui Ponta se închide. Ce a găsit Compania de drumuri la km 60+600

Inaugurată cu două zile înaintea turului doi al prezidențialelor, Autostrada Orăștie-Sibiu se închide din cauza problemelor apărute între timp. Anunțul a fost făcut de CNADNR care a precizat că traficul va fi restricționat total o lună și jumătate. Asta dacă vremea va permite efectuarea reparațiilor în această perioadă.

Începând de luni, de la ora 8.00, traficul pe lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu va fi întrerupt total. Cei 22 de kilometri inaugurați cu mare tam-tam cu două zile înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale s-au „crăpat” în 10 luni de când au fost deschiși circulației. Autostrada Sibiu-Orăștie, care face parte din A1, are 82 de kilometri,  degradarea fiind constatată la kilometrul 60+600, însă, precizează CNADNR, nu din cauza alunecării de teren, ci a unei tasări structurale cauzate de execuția necorespunzătoare a lucrărilor.

„Precizăm că instituirea acestei restricții este necesară în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii (km 60+600 proiect). (…) Menționăm că, atât experții tehnici din partea Antreprenorului, cât și cei din partea Beneficiarului, au concluzionat faptul că apariția și evoluția defectului (crăpătura) de la km 275+650 nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare a terenului, ci unei tasări structurale pricinuită de execuția necorespunzatoare a lucrărilor la corpul autostrăzii, în perioada 2012 – 2013″, se arată într-un comunicat al Companiei de Autostrăzi, care precizează că lucrările de reparații se vor face pe banii constructorului.

Neaga: „La 10 zile a apărut prima fisură. Vă dați seama că ne-am speriat toți”

Problemele la lotul 3 al autostrăzii Sibiu Orăștie au apărut încă de la inaugurare. Într-un interviu acordat gândul, șeful CNADNR Narcis Neaga a admis că apariția primelor fisuri, la 10 zile de la deschiderea lotului 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu, construită de italienii de la Salini Impregilo, i-a „speriat pe toți” și i-a luat prin surprindere, mai ales că „fisura a apărut unde nu ne așteptam”.

„La 10 zile a apărut prima fisură. Vă dați seama că ne-am speriat toți.  Am zis că dacă din cauza alunecărilor, dacă, dacă… Nu vă spunem că problemele mari noi am crezut că sunt la debleul (săpătură – n.n.) acela mare, când au tăiat ei… Nu s-a întâmplat nimic acolo. Noi acolo ne-am temut, sincer. Fisura a apărut unde nu ne așteptam. Noi sincer acolo ne așteptam. Doamne, dacă se întâmplă să alunece terenul acolo! Toată iarna am avut mașini de intervenție puse acolo. Toată iarna am avut camere video. Să vedem dacă se întâmplă ceva. Ne-am temut, vă dați seama”, a declarat Narcis Neaga.

Își amintește cum, înainte de deschiderea circulației pe lotul 3 Orăștie-Sibiu – unde CNADNR nu a făcut și recepția lucrărilor – a organizat o ședință cu constructorul și experți.

„Când a fost gata totul, am avut o ședință. Am luat experții noștri și experții lor. >. Toată lumea zis că din punct de vedere tehnic nu va fi nici o problemă”, rememorează Neaga, care spune că expertizele ulterioare au arătat că problemele apărute pe autostrada Orăștie-Sibiu, lot 3, au fost cauzate de o nerespectare a proiectului de către constructor. 

„Acolo ne-au explicat profesorii universitari că s-a creat un fenomen exact ca la canalul Dunăre-Marea Neagră. Acele forme de relief s-au stabilizat de la sine. Toată iarna am avut mașini de intervenție puse acolo. Toată iarna am avut camere video. Să vedem dacă se întâmplă ceva. Ne-am temut, vă dați seama. Și am zis:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cele trei băuturi pe care le au în comun persoanele centenare
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!