Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Interlopul din Constanța ucis în Malta ar fi plecat să comită un asasinat la comandă. John Englezu a fost ucis chiar de bărbatul pe care trebuia să-l lichideze

EXCLUSIV | Interlopul din Constanța ucis în Malta ar fi plecat să comită un asasinat la comandă. John Englezu a fost ucis chiar de bărbatul pe care trebuia să-l lichideze

EXCLUSIV | Interlopul din Constanța ucis în Malta ar fi plecat să comită un asasinat la comandă. John Englezu a fost ucis chiar de bărbatul pe care trebuia să-l lichideze

Moartea violentă a liderului interlop din Constanța, ucis în Malta, ascunde o reglare de conturi de tip mafiot, comandată de la București. Un bărbat rănit în orgoliu din cauza unui eșec în dragoste ar fi angajat un cunoscut traficant de droguri să recruteze o echipă de asasini, care ar fi trebuit să lichideze trei bucureșteni, despre care știau că lucrează într-un orășel maltez. Din echipa de „comando” plecată din România ar fi făcut parte și britanicul cu cetățenie română Joseff Rivas, zis John Englezu, care a murit înjunghiat în inimă, în timpul atacului.

Știrea morții lui Joseff Rivas, cu dublă cetățenie, română și britanică, în timpul unei reglări de conturi care a avut loc în Malta, a ridicat multe semne de întrebare, în condițiile în care majoritatea informațiilor care au ajuns în România au fost mai mult bazate pe zvonuri.

Trei bărbați au fost arestați de autoritățile Malteze, după ce, în urma unei încăierări care a avut loc luni dimineață, pe terasa unei cafenele dintr-un cartier irlandez, Joseff Rivas, în vârstă de 44 de ani, a murit.

Surse din anturajul celor trei bucureșteni au declarat, pentru Gândul, că incidentul are la bază un scandal vechi, izbucnit cu ani în urmă, în interiorul unui clan din Sectorul 5, iar cei considerați astăzi ca fiind criminali sunt, în realitate, victime ale unei tentative de asasinat.

Sursele citate spun că, în urmă cu mai mulți ani, concubina lui Răzvan Tănase, zis Pardalian, ar fi fugit în brațele unuia dintre verii acestuia, Ionuț Iulian Tănase.

Pardalian nu ar fi iertat niciodată acest gest, iar ani la rând, în jurul întregii familii a mocnit ura. La nunți, botezuri sau la alte evenimente în care erau implicați membrii clanului, aceștia aveau grijă să nu se întâlnească, astfel că, dacă mergeau unii, ceilalți preferau să stea acasă.

În ultimele luni, conflictul s-ar fi ascuțit mai mult ca de obicei, după ce mama lui Pardalian ar fi ajuns la concluzia că cel care i-a furat fiului ei viitoarea nevastă trebuie să plătească pentru asta cu viața.

Ca urmare, Pardalian și fratele său, Bogdan Tănase, zis Copilu, l-ar fi contactat pe Liviu Todică – cunoscut ca traficant de droguri după ce a fost arestat pentru că a încercat să vândă peste 1.000 de pastile de ecstasy în cluburile din Mamaia Nord – și l-ar fi angajat să recruteze oameni pentru o echipă capabilă să asasineze trei persoane aflate în Malta.

Război între clanuri după moartea lui John Englezu

Sursele citate au precizat că Todică ar fi fost de acord și ar fi angajat, în numele lui Pardalian, alte două persoane, dintre una a fost John Englezu, pe care îl cunoscuse în perioada în care lucra ca agent de pază într-un club de pe litoral și despre care știa că este o persoană deosebit de violentă.

Cei cinci bărbați ar fi plecat în Malta, în urmă cu trei săptămâni, să-l caute pe Ionuț Tănase, despre care știau că se află împreună cu fratele lui, Dan Andrei și un văr de-al lor, Ilie Iaparnicu.

După o pândă de două săptămâni, agresorii ar fi considerat că momentul oportun pentru un atac ar fi luni dimineață, în timp ce potențialele victime se relaxau la cafea.

Agresorii au fost, însă, surprinși de îndârjirea victimelor, care nu s-ar fi lăsat ușor, cu toate că erau depășite numeric. În timpul scandalului, spun sursele Gândul, John Englezu ar fi scos un briceag și l-ar fi lovit pe Ilie Iaparnicu. În timp ce se împărțeau lovituri de ambele părți, briceagul ar fi ajuns în mâna lui Ionuț Tănase, care l-ar fi înjunghiat pe John Englezu în zona inimii.

Cu toate că sângera puternic, acesta a continuat să se bată, până când i s-a făcut rău și s-a prăbușit peste cel care îl înjunghiase. Conform relatărilor unor martori, ar fi urmat clipe dramatice, în condițiile în care ceilalți patru bărbați care îl însoțeau au fugit, iar Dan Andrei Tănase și Ilie Iaparnicu se chinuiau să-și scoată ruda de sub trupul inert al celui înjunghiat, care avea aproximativ 150 de kilograme și care mai dădea semne de viață.

După ce au stat o perioadă ascunși, cei trei au decis să se predea autorităților malteze și au fost arestați.

Rudele acestora susțin că se tem de un eventual nou atac condus de Pardalian și oamenii săi, în condițiile în care bărbatul este cunoscut drept unul dintre cei mai violenți membri ai clanului.

În plus, pe numele lui, al fratelui său Copilu și al mamei sale ar fi fost depusă o plângere, în condițiile în care rudele lui Ionuț Tănase, cel care l-a omorât pe John Englezu, consideră că toate peroanele care au participat la incidentul sângeros trebuie trase la răspundere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
Rapoarte ale serviciilor secrete americane dezvăluie că Putin vrea să cucerească părți din Europa, inclusiv țări care sunt membre NATO
Cancan.ro
Ea e Mălina, tânăra care a căzut de la etaj azi în Oradea! Era celebră
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Un astronom celebru de la Harvard spune că o navă extraterestră a ajuns lângă Pământ