Prima pagină » Știri » Florin Piersic a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Baia Mare

Florin Piersic a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Baia Mare

Consiliul Local Baia Mare a aprobat, marți, conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului actorului Florin Piersic, aleșii obiectând, însă, în momentul dezbaterii proiectului, pentru că acesta nu fusese asumat de niciun consilier.

Consiliul Local Baia Mare a aprobat, marți, conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului actorului Florin Piersic, aleșii obiectând, însă, în momentul dezbaterii proiectului, pentru că acesta nu fusese asumat de niciun consilier.

Proiectul de hotărâre referitor la acordarea titlului de "Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare" lui Florin Piersic a fost inițiat la propunerea Teatrului Municipal, care a considerat că actorul trebuie răsplătit pentru prestația din filmul "Pintea" din 1976 și în care a jucat rolul unui haiduc celebru în ținuturile Maramureșului. Aleșii au obiectat, însă, în momentul dezbaterii proiectului, precizând că acesta nu poate fi votat decât dacă unul dintre consilieri și-l însușește. Incidentul a fost depășit în momentul în care consilierul Floare Boloș a acceptat să suțină proiectul în plen, în lipsa primarului municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, sub a cărui semnătură a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței.

Proiectul a fost votat cu 13 voturi "pentru", patru "contra" și trei abțineri. Aleșii locali nu au stabilit dacă diploma de cetățean de onoare al Băii Mari îi va fi înmânată artistului într-un cadru oficial, cum se întâmplă de obicei. Actorul Florin Piersic, născut la Cluj în 27 ianuarie 1936, a filmat în Maramureș pentru filmul "Pintea" și a susținut spectacole sporadice în Baia Mare.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Trădarea într-o relație poate declanșa reacții similare celor asociate traumei psihologice. Psihologia explică de ce este atât de greu să pleci