Fuga de ruși într-o țară străină. Povestea a două tinere ucrainence refugiate în România de teama războiului: „Ne-am luat câteva lucruri cu noi…”

Elvira și Crystyna trăiesc în prezent în Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Galați, unde au ajuns, în urmă cu câteva săptămâni, de teama violențelor care zguduie țara lor.

„Am venit aici pentru că în țara noastră s-a creat o situație atât de dificilă încât pur și simplu ne temem să mai trăim acolo. Ne este frică să nu înceapă războiul, ne este frică să nu murim pentru un conflict care nu ne privește. Noi suntem din Odesa, eu locuiesc în Belgorod, iar Crystyna în Iliansk și am fost parcă urmărite de violențele care s-au petrecut în țara noastră”, povestește Elvira, în vârstă de 20 de ani.

Ea spune că a făcut facultatea la Kiev, apoi s-a angajat acolo la un call-center. La scurtă vreme după ce credea că poate fi pe picioarele ei, au început protestele și s-a declanșat fenomenul „Euromaidan”.

SCANDAL Medvedev amenință din nou NATO: Poate că e timpul să trimitem câteva dintre „cele mai bune submarine din lume” pe coastele Franței?

05:36

EXCLUSIV De ce Bucureștiul are nevoie de un primar empatic față de problemele oamenilor. Momentul halucinant când fostul edil Nicușor Dan i-a sfidat pe locatarii unui bloc din Sectorul 5, iar unei femei i s-a făcut rău și a ajuns direct la spital

05:30

„În luna martie, mi-am lăsat toate lucrurile acolo și m-am întors la ai mei, în Odesa. Imediat au început și acolo violențele. Pe 2 mai s-au întâmplat acele lucruri îngrozitoare în Odesa, iar noi ne aflam prin apropiere. Am văzut ce s-a întâmplat… sunt lucruri de care nu vreau să-mi mai aduc aminte. Am făcut niște fortografii la care nu am avut încă puterea să mă uit”, mai spune Elvira.

Cealaltă tânără, Crystiyna, de 23 de ani, spune că nu are rude sau cunoscuți care să fi murit sau care să fi fost răniți în confruntările de la Odesa, dar a auzit despre oameni care au dispărut și despre care nu se mai știe nimic.

„Încă nu știm exact cine a murit acolo, deoarece multe corpuri nu au putut fi recunoscute din cauza arsurilor grave. Rudele, cunoscuții noștri nu au pățit însă nimic grav, dar am văzut cum oamenii erau împușcați pe stradă”, afirmă tânăra.

Ea povestește că, împreună cu Elvira, a cerut viză pentru a părăsi Ucraina, răspunsul în acest sens venind destul de repede, și că nu a stat pe gânduri înainte să plece. În ziua în care au primit viza, cele două tinere au vorbit cu părinții, care le-au spus că au luat decizia cea mai bună.

„Totul s-a produs foarte repede. Într-o zi ni s-a acordat viza, ne-am luat câteva lucruri cu noi… Observând în ce situație ne aflam, am fost ajutate să ne refugiem în România. Părinții… ei s-au gândit la binele nostru, din păcate nu au putut să vină cu noi. Atunci când ne-am luat rămas bun, ne-au zis că nu o să ne vadă mult timp, dar vor ști că suntem în viață și ne aflăm în siguranță”, își amintește Crystyna.

Între Odesa și Galați sunt doar 300 de kilometri, iar această distanță este încă prilej de teamă pentru cele două tinere, dar și de bucurie – sunt încă îndeajuns de aproape ca să prindă semnal GSM de la operatorul de telefonie mobilă din țara lor. Astfel, spun ele, vorbesc destul de des la telefon cu părinții lor.

„Am vorbit cu părinții la telefon. Slavă Domnului că ne aflăm aproape de frontieră și avem semnal! Ei sunt bine, iar apele s-au mai liniștit în regiunea noastră, dar oamenii încă trăiesc cu frica-n sân, nu prea ies din case… Nici aici nu suntem chiar așa de departe de Odesa. Încă mă gândesc, încă mă adaptez aici”, spune Elvira.

Tânăra adaugă că este doar o soluție temporară cazarea în Centrul de refugiați de la Galați și că planul ei este să ajungă în Australia, pentru că România este totuși aproape de Ucraina.

„M-am gândit și mi-am făcut un plan, sper să-l realizez: vreau să plec în Australia. Mă gândesc că rușii ar putea ajunge aici oricând”, spune Elvira, care menționează însă că este pregătită să încerce să se stabilească în România, dacă planul său de emigrare în Australia nu va avea succes.

Cele două tinere afirmă că nu se așteptau ca în România să fie primite atât de bine și că, din acest motiv, s-ar putea stabili aici în cele din urmă.

„Aici am fost primite foarte frumos. Am fost uimită cu câtă căldură ne-au primit. Mă gândeam ce-o să fac printre străini, cum o să mă descurc cu o limbă străină, deși o înțeleg un pic, deoarece acasă, la Odesa, avem cunoscuți care vorbesc în limba română. Ne-am făcut aici, la Centru, chiar și amici. Prieteni e prea mult spus, dar ne înțelegem foarte bine, avem cu cine să comunicăm, chiar dacă nu cunoaștem limba, vorbim prin semne. Toți ne zâmbesc, gătim împreună. E o atmosferă prietenească aici. Amicii noștri de aici sunt din Siria, Bangladesh…”, spune una dintre refugiate.

Cele două refugiate din Ucraina au precizat că nu vor putea reveni în țara lor în următorii doi ani.

La Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Galați se mai află, pe lângă cele două tinere, o a treia persoană din Ucraina, ajunsă aici în aceleași condiții.

Numărul refugiaților din zonele tensionate ale Ucrainei ar putea crește însă în perioada următoare, în condițiile în care tinerii de acolo văd această metodă ca pe o poartă spre Occident. Odată ajunși în România, fie că acest lucru se întâmplă pe căi legale sau nu, refugiați solicită azil și intră astfel într-o procedură de acordare a acestui statut.

Pe tot parcursul procedurilor impuse de legislație, refugiații beneficiază de sprijin din partea statului român. Ei sunt cazați în Centrul pentru Refugiați, primesc hrană, dar și alte beneficii. Ei au acces la asistență medicala gratuită, dreptul la muncă și alte drepturi civile elementare. În plus, aceștia primesc 108 lei pe lună, bani de buzunar.

Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, de la începutul anului și până în luna iunie au fost înregistrate 24 de cereri de azil din partea unor cetățeni ucraineni, majoritatea fiind cazați în Centrele pentru Refugiați de la Rădăuți și Galați.

Conform sursei citate, în primele luni ale anului 2013 erau înregistrate 11 cereri de azil din partea cetățenilor ucraineni.