În ce regiuni ale României se schimbă vremea în următoarele ore. Unde se intensifică vântul și unde persistă ceața. Prognoza actualizată de la ANM, pentru Gândul
Informarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) este încă în vigoare și valabilă până în această seară, la ora 20.00.
Vântul prezintă intensificări în mai multe zone ale țării, iar diminețile sunt reci, chiar dacă ne aflăm deja la jumătatea lunii martie. Temperaturile, potrivit informațiilor transmise de ANM, se încadrează, totuși, în normalul perioadei.
La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a precizat cum va fi vrema astăzi, dar și la început de săptămână.
„Azi avem o vreme frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit în regiunile intracarpatice, unde cerul va fi mai mult senin.
- În rest, valori termice care, în general, se apropie de mediile multianuale, cu cer variabil, local cu nebulozitate joasă sau ceață, acum, în primele ore.
- Vântul va avea intensificări în sudul Banatului, cu viteze în general de 50-60 km/h, pe arii restrânse în Transilvania și nord-estul Munteniei.
- Temperaturile se vor încadra, în general, între 9 și 18 grade, cu cele mai mari valori în vestul și nord-vestul teritoriului.
În București va fi cer variabil, vântul va sufla slab și moderat și se va înregistra o maximă de 11-12 grade”, a precizat, pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.
Ora 09:00. Ce temperaturi s-au înregistrat în România
Cea mai scăzută temperatură din țară, potrivit ANM, s-a înregistrat, la ora 09:00, la Miercurea Ciuc și Vaslui – minus 1 grad Celsius.
- La aceeași oră, la București erau 4 grade și cer acoperit.
- Au fost 6 grade la Sulina Și Constanța, iar cerul a fost, de asemenea, acoperit.
- Cerul a fost senin în partea de vest a țării, acolo unde și temperaturile sunt mai mari.
Termometrele au arătat 6 grade la Oradea, 8 grade la Arad și 7 grade la Timișoara. La ora 09:00 nu s-au înregistrat precipitații în nicio zonă a României.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Tabel pentru bucureșteni | Cât de sigur e cartierul în care locuiești. Care sunt cele mai periculoase cartiere din București, de fapt
- 40.000 lei amendă dacă ai firmă și „uiți” să depui aceste documente, până pe 31 martie 2026. Cine se încadrează
- Ce salarii au vânzătoarele din magazinele Zara, H&M, Bershka și Pull&Bear din România, acum, în 2026
- Explozie la un apartament din Bârlad, dintr-un bloc social: 30 de persoane au fost evacuate. Sunt 2 victime
- 15 Martie, calendarul zilei: Eva Longoria împlinește 51 de ani, Ioan Andone 66. Este asasinat Iulius Cezar