Prima pagină » Știri » Iohannis a promulgat Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală

Iohannis a promulgat Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală

Iohannis a promulgat Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea de organizare a Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor precum și pentru completarea Legii privind organizarea și funcționarea SNDGJ.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a Legii privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare (SNDGJ).

Reglementarea adoptată, pe 14 mai, de Parlament, are scopul de a preveni și combate infracțiunile sexuale asupra unor persoane precum și asupra minorilor „ca un mijloc de cunoaștere și identificare operativă a persoanelor care au comis respectivele contravenții și infracțiuni”, arată obiectul legii. Actul normativ completează și Legea 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Legea a fost inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan și a beneficiat de susținerea a 110 deputați și senatori.

„Registrul este un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis fapte precum viol și agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor, trafic de persoane și trafic de minori, proxenetism și folosire a prostituției infantile, pornografie infantilă, incest, ș.a.m.d., având scopul de a preveni recidiva, nu de a pedepsi suplimentar infractorul”, arată un comunicat emis de deputatul Oana Bîzgan.

Aceasta a transmis că primește „nenumărate cazuri” de la părinți care sunt îngrijorați pentru siguranța copiilor lor.

„Este un pas extrem de necesar pentru a evita situațiile prin care copiii noștri sunt puși în pericol. Primesc nenumărate cazuri de la părinți care sunt îngrijorați pentru siguranța copiilor lor, pe stradă, la școală sau în diferite alte contexte. Astăzi le pot spune că România a făcut un pas spre normalitate. Și pentru asta vreau să le mulțumesc colegilor din cadrul Poliției Române, alături de care am lucrat luni la rând, pentru ca această lege să fie implementată cât mai eficient”, menționează inițiatoarea proiectului legislativ, deputata Bîzgan.

Registrul va fi gestionat de Ministerul de Interne și va conține datele persoanelor judecate și condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală.

„Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în România au loc 2,5 cazuri de viol zilnic, un minor este abuzat sexual la fiecare 4 zile, iar situațiile de pornografie infantilă, pedofilie, incest, lipsire de libertate și trafic de persoane sunt fenomene întâlnite zilnic. Mai mult, rata de recidivă pentru persoanele condamnate în astfel de cazuri este de 70%. Registrul, care urmează să fie gestionat de către M.A.I. va conține datele persoanelor judecate și condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală. Legea prevede și obligativitatea agresorilor de a-și declara schimbarea domiciliului sau părăsirea localității pe o durată mai lungă de 15 zile. Deopotrivă, polițiștii au responsabilitatea de a verifica periodic persoanele înscrise în Registru (minimum o dată la trei luni)”, conform sursei citate.

Inspectoratul General al Poliției Române are sarcina de a face Registrul funcțional până la 1 ianuarie 2020, timp în care lipsa certificatului de integritate comportamentală va fi suplinită prin adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată este culpabilă de vreuna dintre infracțiunile prevăzute.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță că trimite nave de război ca să deschidă Strâmtoarea Ormuz
Digi24
Gafa de începători care a compromis o unitate de elită din Rusia. Asasinii lui Putin, demascați pentru că au folosit Google Translate
Cancan.ro
Dan Alexa a înscris în poarta vedetei, la party-ul de Revelion! Detaliile care schimbă totul în divorțul momentului
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams s-a dezbrăcat în costum de baie şi a avut un mesaj pentru hateri
Adevarul
Avertismentul fondatorului forțelor de elită din România: Nu rachetele iraniene sunt marea problemă, altul este pericolul
Mediafax
Ministrul israelian al Apărării: Războiul intră în faza sa decisivă
Click
Comoara Iranului: cel mai mare diamant roz din lume și tezaurul de miliarde din Teheran
Digi24
Reacția furioasă a Rusiei după ce a fost bombardată de Ucraina. Moscova se întoarce împotriva Franței şi Regatului Unit
Cancan.ro
Zodia care va străluci mai mult ca niciodată începând cu 2026. Astrologii anunță succes pe toate planurile pentru acești nativi, până la sfârșitul deceniului
Ce se întâmplă doctore
„Cea mai frumoasă fată din lume”, cerută în căsătorie. Cum arată și cât valorează inelul de logodnă primit de Thylane Blondeau
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Caz extrem! Mașina cu istoric suspect în România: modelul care a avut 22 de proprietari
Descopera.ro
Mister rezolvat: Cum aterizează pisicile mereu în picioare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La farmacie: - Aveți medicamente anti-potență? -La ce vă trebuie?
Descopera.ro
Ziua care a marcat începutul unuia dintre cele mai mari imperii din istoria lumii