Ministrul Educației, despre sistemul educațional | Reducerea numărului de ore din școli e un proces de durată, nu pot fi tăiate„ din pix” / Nu se fac modificări la structura Bacalaureatului și a Evaluării Naționale în timpul anului școlar / Îmi doresc creșterea numărului de consilieri școlari și psihologi

Ministrul Educației, despre sistemul educațional | Reducerea numărului de ore din școli e un proces de durată, nu pot fi tăiate„ din pix /  Nu se fac modificări la structura Bacalaureatului și a Evaluării Naționale în timpul anului școlar / Îmi doresc creșterea numărului de consilieri școlari și psihologi
Publicat: 21/11/2019, 12:02

Întrebată dacă reducerea numărului de ore în școli este posibilă de anul viitor, Monica Anisie, ministru al Educației, a declarat, joi, că va fi inițiat un dialog cu partenerii sociali.

„Nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum, noi acum, fiindcă există o lege și legea trebuie aplicată, noi împreună cu toți partenerii noștri vom iniția dialogul pe tema revizuirii planurilor-cadru, pentru că altfel nu se poate, și nu vom lua nicio decizie din pix, pentru că nu avem cum să facem asta, ci după o consultare serioasă, o consultare publică și abia după ce vom realiza aceste noi planuri-cadru vom trece la realizarea programelor, pentru că nu pot rămâne aceleași programe și când de fapt toți copiii și părinții se plâng că e programa de fapt, foarte încărcată”, a spus Anisie.

Ministrul a mai spus că reducerea numărului de ore este un proces de durată.

„Este un proces de durată și e un proces în care îi vom avea alături pe toți partenerii noștri sociali”, potrivit ministrului.

Ministrul Educației: Vrem să corelăm programele „Școală după școală” cu „Masa în școli”

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, joi, întrebată dacă există posibilități de realizare a programului „Școală după școală”, că își dorește corelarea acestuia cu programul „Masă în școli”.

Monica Anisie spune că vrea ca programul „Școală după școală” să se realizeze în fiecare școală.

„Nu numai că ne dorim să realizăm acest program, «Școală după școală», în fiecare unitate de învățământ, vom face un studiu la nivelul Ministerului Educației și această dezvoltare va fi corelată și cu dezcoltarea programului «Masă în școli»”, spune ministrul.

Potrivit ministrului se dorește corelarea celor două programe.

„Deci corelăm cele două programe: și «Masa la școală” și programul «Școală după școală»”, a mai spus ministrul.

Monica Anisie anunță: Nu se fac modificări la structura Bacalaureatului și a Evaluării Naționale în timpul anului școlar

Ministrul Eduației, Monica Anisie, a declarat, joi, că nu se vor face modificări în structura Bacalaureatului și a Evaluării Naționale în timpul anului școlar, dar are în vedere ca elevii liceelor vocaționale să aibă posibilitatea, de anul viitor, să își aleagă o disciplină din profil.

Întrebată, joi, într-o conferință de presă, dacă ar trebui făcute schimbări în examenul de Bacalaureat, Monica Anisie, ministru al Educației, a declarat că nu se modifică nimic acum, dar pe viitor își dorește ca elevii din liceele de profil să își poată alege o disciplină din profil.

„La momentul acesta, eu cred că nu ar trebui să vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru că îi speriem pe cei care sunt acum în clasa a XII-a și se gândesc (…). De la anul, tot prin consultare publică, îmi doresc să discutăm despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea și elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocațional, să-și aleagă o disciplină de profil. Pentru că, de exemplu, la un liceu tehnologic, fac discipline tehnice pe care nu le valorifică printr-un examen și ei își doresc, adică în cadrul Ministerului Educației au fost nenumărate propuneri în sensul acesta, chiar și de la profesori, deci nu numai din partea elevilor, sesizări, în sensul acesta”, a spus Anisie, care a precizat că încă din 2016, când era secretar de stat, am primit astfel de solicitări.

Nici la Evaluarea Națională nu vor fi modificări anul acesta, potrivit ministrului.

„La clasa a VIII-a, Evaluarea Națională de anul acesta este cea pe care o avem, nu se fac modificări în timpul anului școlar sub nicio formă, iar pentru anul viitor, tot în consultare, și dialogul este deschis, cu părinții, cu asociațiile elevilor, cu Consiliul Elevilor, cu sindicatele. Vom lua o decizie asupra modului în care va trebui să se realizeze Evaluarea Națională de la anul, deci pentru cei care sunt în clasa a VII-a acum, ne gândim ca de la anul, să găsim o modalitate ca aceștia să nu fie afectați de ceea ce e prevăzut în Legea 1″, a explicat Monica Anisie.

Întrebată, în continuare, dacă exista în continuare procentul de 20% aferent mediei claselor V-VIII sau dacă va renunța la el, Anisie a declarat că nu va lua nicio decizie „din pix”.

„Nu putem să renunțăm, adică să vă spun eu că iau această decizie. Dacă decizia va fi luată prin consultare publică, atunci așa s-a decis în acord cu toți partenerii de discuție. Dar nu voi lua, repet, nicio decizie din pix”, a mai spus Anisie.

Ministrul Educației: Îmi doresc creșterea numărului de consilieri școlari

Depresie, anxietate, fobie, inadaptabilitate sunt doar o parte dintre motivele pentru care elevii se transferă de la o școală la alta. În acest context, ministrul Educației, Monica Anisie, și secretarul general al FSLI spun că e necesar să crească numărul consilierilor și al psihologilor școlari.

„Din punctul meu de vedere, ca profesor, de data aceasta, nu vorbesc în calitate de ministru, dar ca profesor îmi dau seama cât este de importantă consilierea școlară și acum transferând către funcția pe care o dețin și anume, de ministru, îmi doresc creșterea numărului de consilieri și identificarea tuturor soluțiilor posibile, de aceea am și spus că noi suntem parteneri, noi nu suntem de pe poziții în care să fim adversari, ci din contră suntem parteneri și ne dorim să identificăm soluții, așa încât, numărul de consilieri școlari să crească”, a spus ministrul Educației, Monica Anisie.

Secretarul general al FSLI, Cornelia Popa-Stavri, a declarat, la rândul său, că cel mai important ar fi să se realizeze un „screening” la intrarea în învățământul de masă, pentru ca dascălii să știe cu cine lucrează, iar părinții, ce potențial au copiii.

„Avem mai multe probleme în integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale. Prima și poate cea mai serioasă problemă pe care ar trebui să o luăm în discuție în următoarele zile la Ministerul Educației ar fi aceea de screening la intrarea în învățământul de masă, învățământul obligatoriu. Avem nevoie să știm cu cine lucrăm, dar și părinții au nevoie să știe ce copii au, ce potențial au copiii și încotro îi îndreptăm, astfel încât, toate metodele pe care le vom folosi să fie adecvate, individualizate fiecărui copil în parte”, spune reprezentantul FSLI.

Cornelia Popa-Stavri afirmă că o altă problemă o reprezintă numărul de consilieri școlari, care este prea mic.

„Legea spune să avem un consilier școlar la 800 de elevi, foarte mult în acest moment, numărul acesta este aproape dublat în unele situații și în mod special în orașele mari. Mai avem o problemă care își așteaptă rândul la rezolvare, pentru că avem nevoie de finanțare serioasă, anume psihologul școlar. Trebuie să facem distincția între consilier școlar și psiholog școlar, pentru că atât copiii, cât și cadrele didactice ar avea nevoie de psiholog școlar, sunt foarte multe situații care presupun schimbări rapide. Am văzut foarte multe transferuri, de exemplu, pe motive medicale, multe dintre acestea de tipul depresie, anxietate, fobie, inadaptabilitate, adică nu trebuie să ne fie indiferente, nu am reușit să strâng în toate aceste date la nivel național, dar mă va preocupa subiectul și voi vedea, avem sau nu avem nevoie, ca un argument pentru introducerea profesiei de psiholog școlar în sistemul național de învățământ. Trebuie să avem și o cultură în acest sens, trebuie să ne preocupăm de această cultură, foarte mulți părinți de exemplu, nu recunosc că au copii care trec prin perioade dificile și nu merg la diagnosticare cu copiii sau măcar să-și realizeze un portret psihologic al copilului”, a mai spus Cornelia Popa-Stavri.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Aisbergul care a scufundat Titanicul, surprins într-o fotografie din 1912