Prima pagină » Știri » O firmă din Alba a pus la cale o fraudă. După doi ani, zeci de persoane din cinci județe s-au trezit cu polițiștii la ușă

O firmă din Alba a pus la cale o fraudă. După doi ani, zeci de persoane din cinci județe s-au trezit cu polițiștii la ușă

O firmă din Alba a pus la cale o fraudă. După doi ani, zeci de persoane din cinci județe s-au trezit cu polițiștii la ușă
Zeci de percheziții au loc, miercuri dimineață, la locuințele unor persoane și la sediile unor firme din județele Alba, Neamț, Suceava, Maramureș și Satu Mare, într-un dosar de evaziune fiscală cu material lemnos, prejudiciul fiind de peste 766.000 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Alba, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Alba, desfășoară 37 de percheziții la persoane suspectate de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală, dar și la sediile unor societăți comerciale.

Perchezițiile au loc în județele Alba (12 percheziții), Neamț (11), Suceava (opt), Maramureș (cinci) și Satu Mare (o percheziție), urmând să fie puse în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor suspectate în acest dosar, acestea urmând să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, pentru audieri.

Anchetatorii spun că în perioada 2012 – 2014 reprezentanții unei societăți comerciale din județul Alba ar fi exploatat și achiziționat masă lemnoasă, fără forme legale, pentru care ar fi folosit documente fictive provenite de la societăți comerciale „fantomă”. Ulterior, marfa ar fi fost comercializată mai multor mari procesatori de material lemnos. Prin aceste operațiuni ilegale, s-ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu în valoare totală de peste 766.000 de lei.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un asteroid care ar putea fi format din trei lumi îi uimește pe astronomi