Prima pagină » Știri » Peste 20 școli din nouă județe, închise luni, din cauza vremii. Câte școli vor fi redeschise marți

Peste 20 școli din nouă județe, închise luni, din cauza vremii. Câte școli vor fi redeschise marți

Peste 20 școli din nouă județe, închise luni, din cauza vremii. Câte școli vor fi redeschise marți
Peste 20 școli din nouă județe, închise luni, din cauza vremii. Câte școli vor fi redeschise marți

Conform datelor furnizate de inspectoratele școlare județene, luni nu s-au făcut ore în cinci unități din județul Cluj, patru din Iași, câte trei din Vaslui și Alba, două din Sibiu și câte una din Brăila, Mureș, Ialomița și Suceava.

Inspectoratele școlare județene estimează că marți, din totalul celor 21 de școli închise, 14 își vor relua activitatea, cu excepția a șapte școli din județele Alba și Cluj.

Cursurile neefectuate vor fi recuperate în perioada următoare, după un grafic de recuperare a materiei aprobat de inspectoratele școlare județene, mai precizează Ministerul Educației.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire macabră în Irlanda de Nord: capete de porc, găsite într-un parc. „Halloween-ul nu este o scuză”
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Cancan.ro
'Mocăniță m-a luat de la mama din palat, ca să stăm în chirie!' Cum arată, de fapt, 'palatul' în care locuia Claudia Ion cu părinții ei
Prosport.ro
„O oportunitate de a face mulți bani”. A renunțat la sport și acum face avere dintr-o platformă pentru adulți
Adevarul
Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă
Mediafax
Botez cu greutate în PSD! Grindeanu, Ciolacu și Olguța Vasilescu au petrecut la Timișoara, iar Al Bano a fost surpriza serii!
Click
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Digi24
Patru cutremure au avut loc noaptea trecută în zona Vrancea. De dimineață a fost un seism și în Marea Neagră
Cancan.ro
Am găsit-o pe ”Gândac”, femeia cu care Mocăniță a înșelat-o pe Claudia! Concurenta a umilit-o: 'Urâtă e'
Ce se întâmplă doctore
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au găsit o legătură între prietenii imaginari din copilărie și ceva straniu care apare mai târziu în viață
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Spania
Cum obții PENSIA DIN STRĂINĂTATE?! Anunțul făcut de CNPP