Poiana Brașov sau Bansko? Unde merită să îți petreci vacanța

Poiana Brașov rămâne principala stațiune de sporturi de iarnă a României. În Poiană sunt peste 3.200 de locuri de cazare în hoteluri, pensiuni și vile (clasificate între 3 și 5 stele) și 7 pârtii de schi de 30-50 de metri lățime care se întind pe circa 25 de kilometri – balizate, dotate cu plase de protecție în zonele periculoase, tunuri de zăpadă artificială și camere de supraveghere video – 9 mijloace de transport pe cablu (o telegondolă până în Postăvarul, două telecabine, 2 telescaune și 4 teleschiuri) și, din această iarnă, un covor rulant de 100 de metri lungime, pentru cele 3 noi pârtii de tubing și una de săniuș amenajate pe derdelușul de la capătul pârtiei „Bradul”.

La acestea se adaugă un lac de acumulare cu o capacitate de 120.000 metri cubi, amenajat pe platoul „Ruia” pentru stocarea apei necesare producerii zăpezii artificiale, mijloace moderne pentru nivelat și bătătorit zăpada, ATV-uri pentru intervenții rapide în cazurile de accidente, post de poliție-jandarmerie montană, punct medical de prim-ajutor, cu ambulanță proprie, totalul investițiilor Primăriei Brașov în extinderea și modernizarea domeniului schiabil din Poiana Brașov cifrându-se, în ultimii 5 ani, la peste 30 de milioane de euro.

O mare problemă este însă numărul insuficient al locurilor de de parcare (doar circa 600 în parcările publice și încă vreo 800-1000 în cele private ale hotelurilor, pensiunilor și vilelor), ceea ce face ca, în zilele cu număr mare de turiști, Poliția Rutieră să „închidă” pur și simplu stațiunea timp de câteva ore, înterzicând accesul autoturismelor, așa cum s-a întâmplat la începutul acestui an, pe 2 și 3 ianuarie.

2.100 de euro de persoană – tariful pentru vacanța de Revelion

De Crăciun și Revelion, tarifele pentru cazarea în Poiana Brașov au crescut cu 10% față de iarna precedentă. În perioada Crăciunului, prețurile la cazare au pornit de la 50-60 de euro/persoană/zi la un hotel sau pensiune de 3 stele, cu mic dejun și cină festivă și au ajuuns până la 250 euro/persoană/zi la un hotel de 5 stele, cu demipensiune plus echipament de schi, schiuri și abonament la transportul pe cablu incluse în preț.

De Revelion, tarifele au ajuns la niveluri ce i-ar fi făcut invidioși pe mai toți hotelierii din stațiunile de sporturi de iarnă din Austria, de pildă: de la 80-90 de euro/zi/persoană într-un hotel sau pensiune de 3 stele, doar cu mic dejun, masa festivă și eventual focul de artificii din noaptea dintre ani, până la 2100 de euro/persoană sejurul de 6 zile/5 nopți de cazare într-un hotel de 5 stele, cu demipensiune, „pachet de schi” (abonament pentru tot sejurul la transportul pe cablu și schiuri și echipament de schi pentru ce veniți fără), saună, piscină, programe artistice pentru adulți, grădinițe ad-hoc pentru copii și alte asemenea „facilități” incluse în preț.

La un hotel de lux din Poiana Brașov, prețul pentru un apartament de cinci stele, pentru 4 persoane, a ajuns la 3.900 de euro per sejur de 7 zile/6 nopți de cazare, cu demipensiune și petrecerea din noaptea de Revelion. La cei 1000 și 2100 de euro plătiți de turiștii din categoria „lux” pentru sejurul de Revelion de 5-7 zile se mai adaugă cel puțin încă 50-100 de euro pe zi pentru dejun și alte servicii.

Cât de scumpă se poate dovedi varianta ieftină

Turiștii care credeau că au ieșit ieftin cu 350-400 de euro pentru un sejur de 4-5 zile au mai trebuit să achite cel puțin 150-200 de euro pe zi de persoană pentru dejun, cină, transport pe cablu, închiriat schiuri și echipament de schi, plus restul tentațiilor prezente la tot pasul.

Variante mai ieftine sunt colacul de cauciuc sau sania cu care turiștii se pot da pe proaspăt-amenajatele pârtii de tubing și săniuș. Amatorii trbuie să cheltuie 10 lei pentru două ore de închiriere a unei săniuțe, 15 lei pentru o oră de închiriere a unui colac „single” sau 25 lei pentru o oră a unuia „dublu” de 2 persoane, plus 10 lei pentru 5 urcări cu covorul rulant pină în vârful derdelușului.

Închirierea unui echipament complet de schi și a schiurilor costă 110 lei/zi pentru adulți și 90 lei/zi pentru copii, iar a unuia de snowboard – 130 lei/zi pentru adulți și 120 lei/zi pentru copii. Tarife similare și pentru serviciile monitorilor de schi/snowboarding: zilnic, între 100 de lei/oră și 180 lei/3 ore pentru fiecare amator. În fine, transportul pe cablu: 20 lei/adult și 10 lei/copil o singură urcare sau coborâre, sau 35 lei/adult și 17 lei/copil un drum dus-întors cu telegondola, telecabina ori telescaunul. Nici abonamentele nu sunt tocmai ieftine: de la 140 lei/zi/adult și 80lei/zi/copil până la 1000 lei/adult și 600 lei/copil pentru 10 zile, consecutive sau nu.

Potrivit datelor oficiale, numai în primele trei zile ale lui 2015 transportul pe cablu din Poiana Brașov a adus vistieriei municipalității venituri de ordinul câtorva sute de mii de lei zilnic, înregistrându-se 14800 de utilizări în 1 ianuarie, 31.361 utilizări în 2 ianuarie și 26.452 utilizări în 3 ianuarie curent.

Prețuri mai mici cu 10-15% după 15 ianuarie

Deși Crăciunul și Revelionul au devenit amintiri, prețurile în Poiana Brașov vor rămâne la aceleași niveluri încă vreo zece zile. „Urmează Crăciunul și Revelionul pe stil vechi, vin moldovenii, ucrainenii și rușii, care au aflat că e zăpadă din belșug, așa că nici vorbă de vreo scădere a tarifelor până la mijlocul lui ianuarie”, explică directorul unui hotel de 5 stele. Și adaugă: „Abia după aceea se va trece la tarifele normale ale sezonului de schi și se vor face oarece reduceri, dar nu foarte mari, doar vreo 15-20% cel mult, fiindcă la condițiile excelente de schiat de acum și care se anunță la fel și în continuare cererea va fi destul de mare, mai ales în week-end-uri. Așa că după 15 ianuarie tarifele în cursul săptămânii vor fi undeva între 30 de euro/zi/persoană cu mic dejun într-o cameră dublă, la 3 stele și 70 de euro/zi/ persoană locul în dublă, cu pensiune completă și pachet complet de schi. Iar în week-end, bineînțeles, vor crește, dar n-aș putea anticipa acum cu cât.”

Drumul București-Bansko poate fi parcurs în 6-7 ore

Românii pasionați de schi au ca alternativă stațiunea bulgărească Bansko la o distanță de trei ori mai mare, dar pe care o parcurgi cam în același timp în care ai parcurge drumul București – Poiana Brașov când traficul este extrem de aglomerat, cum a fost de sărbători. Până în stațiunea bulgărească, desemnată „regina turismului” din țara vecină în 2013 sunt aproximativ 530 de kilometri din care 40% pe autostrăzi.

Singurele cataclisme rutiere le întâlnești doar la noi, la ieșirea din România, pe Podul Prieteniei de la Giurgiu care arată ca după un bormbardament din Serbia din 1999. Odată, trecută granița și scăpat de pericolul de a-ți distruge mașina pe drumuri, trebuie să oprești la una din benzinăriile din marile lanțuri cunoscute: Esso, Shell, BP sau Gazprom și să te rogi să ai șansa să găsești rovignetă pentru circulația pe drumurile publice din Bulgaria. Un asemenea abțibild costă 10 leva, aproximativ 5 euro, valabil pentru o săptămână și dacă ești prins la un control în trafic fără acest document riști amenzi usturătoare. Dacă vremea e favorabilă, drumurile sunt de regulă curățate, pentru că drumarii bulgari nu se zgârcesc la combustibil chiar dacă au în dotare vechi utilaje de pe vremea sovieticilor.

Cum dă însă puțin zăpada este posibil ca pe unele drumuri în pantă să se formeze blocaje și aici polițistii bulgarii intervin și nu te lasă să treci decât dacă ai cauciucuri de iarnă și lanturi anti-derapante. Dacă faci drum întors la benzinărie să cumperi lanțuri, te trezești că stocul este epuizat, dar găsești chilipirgii 100 de metri mai încolo care ți le vând de patru ori mai mai scumpe. Unii spun că aceștia ar fi mână în mână cu polițiștii.

După 6-7 ore de mers întins (singurul loc în care te mai poți rătăci este centura ocolitoare a Sofiei), ajungi la Bansko, un loc care ți arată în toată splendoarea la poalele Munților Pirin. Stațiunea, o adevărată perlă a turismului bulgăresc, a fost deschisă oficial în 2009 cu contribuție substanțială din partea investitorilor germani și britanici, care au băgat sute de milioane de euro în investitii imobiliare, hoteluri și pensiuni.

Bansko – 300 de euro, camera pe weekend la un hotel de cinci stele

Nu există hotel de 4 stele care să nu aibă SPA, iar cele care sunt la 2-3 stele au condiții foarte bune de cazare. Odată, ajuns în Bansko este imposibil să te rătăcești, deși alfabetul chirilic ar putea să încurce turistul român, venit în vacanță. Peste tot sunt indicatoare bilingve care te trimit către locul căutat, la fel de des întâlnite ca și casele de schimb valutar, la care e bine să te uiți cu atenție ca să nu te păcălești. Multe dintre ele nu afișează comisionul și dacă aveți de schimbat bani, mai bine vă duceți la o bancă sau direct cu cardul de la bancomate ale unor bănci autorizate, clar inscripționate. Un euro este cotat în Bulgaria la 1,91/1,93 leva, iar o leva este 2,29 lei.
Sunt câteva sute de hoteluri, pensiuni și vile pentru toate buzunarele, precum și apartamente luxoase pe care le poți închiria de la proprietari străini; anunțurile acestora se găsesc pe tripadviser.com, booking.com, lonelyplanet.com. Pentru un weekend la un hotel de 5 stele, poți plăti 250/300 de euro pe cameră sau 350/450 euro all inclusive. Un hotel de 3 stele are o ofertă considerabil mai scăzută, 150/200 euro.

Odată cazat, turistul pleacă în căutarea centrelor de inchiriere de echipament sportiv. În funcție de pregătirea fizică și gradul de experiență, turistul poate alege echipament de ultimă generație sau gama destinată începătorilor.

Tarifele pentru închirierea echipamentului de schi în Bansko

Pentru 3 zile, prețul de închiriere al unei perechi de schiuri, clăpari și bețe costă aproximativ 150 de leva(75 de euro), și dacă aveți nevoie și de instructor, acesta vă mai costă încă 110 leva pentru de 2 ore, curs susținut cu un grup de maximum 5-6 persoane. Lecțiile individuale sunt mult mai scumpe, 550 de leva pentru 3 zile.
A fi instructor de schi la Bansko este un job bun și toată lumea are de câștigat pentru că cea mai importantă școală de schi Ulen Ski spune că nu face față cu 190 de monitori, pe sezon.

Odată echipat, îți trebuie „pașaportul” pentru cei 75 de kilometri de pârtii: un skipass pentru o zi întreagă, valabil de la 8.30 la 17 costă 25 de euro. Dacă schiați mai puțin timp, aveți varianta de la ora 12.30, cu un skipass care costă 19 euro.

Aglomerație la telegondolă

De Sărbători, turiștii au avut noroc pentru că la Bansko a nins și s-a putut schia în condiții bune pe majoritatea pârtiilor: 6 de tip albastru (nivel ușor spre mediu) și 4 pârtii de tip roșu (mediu spre avansat), dintr-un total de 16 pârtii existente. De asemenea, există și pârtii de tip negru (destinate schirilor avansați), una dintre acestea se numește Alberto Tomba, fost campion mondial de schi alpin, care deschide an de an sezonul oficial de schi la Bansko. Un alt mare fost campion mondial, elvețianul Marc Girardelli și-a pus semnătura pe peretele telegondolei de la Bansko, spunând că acesta este resortul de schi pe care îl iubește cel mai mult.

Semnătura și pozele altor mari campioni, ai timp să le admiri în timp ce aștepți telegondola, pentru că de cele mai multe ori timpul de așteptare depășește 30 de minute și poate ajunge până la o oră.

Mexana, restaurante cu porții uriașe, unde masa costă 50 de euro

După câteva ore bune de schiat, timp în care ai schimbat pistele și instalațiile pe cablu, ai unde să bei un pahar de vin fiert, care costă 7 leva, o bere 5,5 leva sau un ceai 3 leva. Pui imediat la loc caloriile consumate în restaurante de tip a la carte, unde un meniu ajunge la 40 de leva de persoană (20 de euro) sau un restaurant de tip autoservire la aproximativ 28-30 de leva.

Când se apropie ora 16.30, toți schiorii pot ajunge pe schiuri până la locul de plecare, parcurgând cea mai lungă și cea mai frumoasă pistă albastră dintr-un domeniu schiabil. Scăpat de povara clăparilor și a schiurilor, turistul se poate opri în baruri after schi unde se cântă live sau diverși DJ își fac numărul.

Bulgarii au furat de vecinii lor greci tactica de a te atrage în ciurciumile lor, te întâmpină încă din stradă și într-o poliglotă desăvârsită, mai-mai că te împing înăutru. Cele mai căutate par să fie restaurantele tradiționale, așa numitele Mexana (cârciumă) unde porțiile de mâncare sunt uriașe, bine-pregătite, iar o masă pentru 2 persoane te poate ajunge, chiar și 100 de leva (50 de euro).

Tot ce se întâmplă la Bansko, ne arată foarte clar că nu degeaba Federația Internațională de Schi Alpin și-a stabilit cartierul general în stațiunea bulgărească, la ultima competiție majoră a sezonului proba de slalom uriaș feminin la sfârșitul lunii februarie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York