Prima pagină » Știri » Polițiștii au prins trei tineri, suspectați de furtul celor trei busturi din bronz din Timișoara

Polițiștii au prins trei tineri, suspectați de furtul celor trei busturi din bronz din Timișoara

Polițiștii au prins trei tineri, suspectați de furtul celor trei busturi din bronz din Timișoara
Trei tineri, suspectați de furtul celor trei busturi din broz din Timișoara, audiați de polițiști

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Timiș, Ionuț Bocancea, a declarat, miercuri seară, corespondentului MEDIAFAX că trei tineri, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, au fost identificați de polițiști ca fiind principalii suspecți în cazul furturilor celor trei busturi din bronz din Timișoara.

„Cei trei suspecți sunt din localitățile Bucovăț și Moșnița Nouă din județul Timiș și se află la audieri, la sediul IPJ Timiș. Ei sunt cercetați pentru furt”, a declarat Ionuț Bocancea.

Busturile din bronz ale lui Victor Babeș și Aurel Cândea, realizate de sculptorul Romul Ladea, au fost furate, duminică și luni, de pe soclurile de pe o stradă din Timișoara, polițiștii declanșând o anchetă în acest caz, pentru prinderea autorilor furtului.

Ulterior, polițiștii timișoreni au descoperit, marți, în curtea unui bărbat, în timp ce căutau persoanele care au furat busturile din bronz ale lui Victor Babeș și Aurel Cândea, bucăți dintr-o statuie ce-l înfățișa pe Emanuil Ungureanu și a cărei dispariție nu fusese sesizată. Bucățile respective au fost găsite în curtea unui bărbat din oraș.

Polițiștii nu au putut preciza când a fost furat cel de-al treilea bust din bronz care îl înfățișa pe Emanuil Ungureanu și care a fost realizat în anul 1931 de către sculptorul Gheorghe Groza. Bustul era amplasat în Piața Iancu Huniade din centrul Timișoarei.

Bustul lui Victor Babeș era amplasat în fața Institutului de Sănătate Publică de pe bulevardul Victor Babeș din Timișoara. Bustul a fost turnat în bronz în anul 1930 și a fost așezat pe un soclu realizat din marmură de Rușchița. Victor Babeș a fost un celebru bacteriolog și morfopatolog, membru al Academiei Române din 1893.

Bustul doctorului Aurel Cândea se afla pe aceeași stradă, la o distanță de doar câțiva metri de cel al bustului lui Victor Babeș, chiar în fața Clinicii de Obstetrică-Ginecologie Bega. A fost realizat în anul 1931, în urma unor donații ale medicilor din clinică. Aurel Cândea a fost primul director al Clinicii Bega din Timișoara.

Cele trei statui se află pe lista monumentelor istorice din Timișoara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Avertisment dur de la Kremlin. Pot fi atacate fabricile de drone din Marea Britanie
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cordonul sanitar împotriva populiștilor se fisurează. De ce partidele tradiționale ajung să colaboreze cu radicalii
Mediafax
FIFA lansează o Cupă Mondială cum nu a mai existat: 211 țări
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 4:56! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mulți șoferi nu știu că frâna mașinii are o funcție ascunsă. Ce este „auto hold” și cum funcționează?
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
China pregătește o nouă misiune pe Lună