Prima pagină » Știri » Preotul din Constanța, acuzat de trafic de etnobotanice, condamnat

Preotul din Constanța, acuzat de trafic de etnobotanice, condamnat

Preotul din Constanța, acuzat de trafic de etnobotanice, condamnat

Preotul de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, Gabriel Bucică, acuzat de trafic de etnobotanice după ce ar fi livrat colete cu astfel de substanțe liderului unei grupări de traficanți din Vaslui, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Judecătoria Vaslui l-a condamnat pe Gabriel Bucică la patru ani de închisoare cu executare pentru inițiere, constituire, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În plus, acesta a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, pentru efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând ca Bucică să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv patru ani de detenție.

În același dosar, alte trei persoane au fost condamnate la câte trei, respectiv doi ani, de închisoare cu suspendare.

La fel ca și preotul constănțean, suspendat din activitate de Arhiepiscopia Tomisului în februarie 2013 odată cu arestarea preventivă, cei trei condamnați în acest dosar au beneficiat de procedura simplificată în derularea procesului, respectiv și-au recunoscut faptele comise, pedepsele fiindu-le reduse cu o treime.

Preotul Gabriel Bucică, în vârstă de 32 de ani, care slujea de mai mulți ani la Catedrala Arhiepiscopală Constanța, a fost arestat preventiv în 8 februarie, pentru trafic de etnobotanice, el făcând parte dintr-o rețea destructurată la începutul lunii februarie de polițiști și procurorii vasluieni ai DIICOT.

Originar din județul Vaslui și cu domiciliul în localitatea constănțeană Cumpăna, Gabriel Bucică este acuzat că a livrat, în cursul anului 2012, mai multe colete cu etnobotanice, pe care le lua din Portul Constanța, către liderul unei rețele de comercializare a unor astfel de substanțe în municipiul Vaslui. Ulterior, alte persoane din grupul infracțional se ocupau de distribuirea etnobotanicelor, contracost, în rândul tinerilor din municipiul Vaslui, inclusiv liceeni.

Potrivit anchetatorilor, preotul făcea parte dintr-o rețea destructurată în urmă cu trei luni de către procurorii vasluieni ai DIICOT, acțiune în urma căreia cinci tineri cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, patru din Vaslui și unul din Republica Moldova, au fost arestați preventiv pentru 19 zile de către magistrații Tribunalului Vaslui. Ei sunt acuzați de constituire a unui grup infracțional, aderare la un grup infracțional și efectuarea de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive. În urma perchezițiilor făcute la locuințele lor, polițiștii au confiscat 675 de pliculețe cu substanțe etnobotanice, care ar fi urmat să fie vândute pe piața vasluiană cu 10 lei bucata.

Inițial, avocatul preotului Gabriel Bucică a afirmat că tânărul pe care îl apără este nevinovat, el căzând în plasa adevăraților traficanți. Potrivit apărătorului lui Gabriel Bucică, acesta din urmă practica și activitatea de taximetrie în timpul liber pentru a-și spori veniturile. În aceste condiții, susținea avocatul Liviu Cristescu, preotul lua cu taximetrul coletele cu etnobotanice de la niște persoane din Constanța, pe care apoi le transporta până la firmele specializate care făceau curse spre municipiul Vaslui. Apărătorul lui Bucică mai afirma că acesta nu știa nimic de conținutul coletelor și că pe cei de la care le ridica îi cunoștea doar după numele mic. (Theodor Istrate, [email protected])

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Noile marcaje de pe drumurile naționale îi păcălesc pe șoferi. Ce sunt „dinții de dragon”
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
De ce țânțarii și căpușele transmit tot mai multe boli de la un an la altul?