Primăria Craiova se alătură lui Adrian Mititelu în lupta cu FRF și LFP

Primăria Craiova se alătură lui Adrian Mititelu în lupta cu FRF și LFP
Publicat: 04/02/2013, 12:32
Actualizat: 08/02/2019, 22:25

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a venit, luni, a DNA pentru a depune o cerere de constituire ca parte civilă a instituției cu suma de un milion de euro în cazul plângerii făcute de Adrian Mititelu împotriva FRF și LPF privind dezafilierea Universității Craiova.

Lia Olguța Vasilescu a declarat, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), unde a venit însoțit de un avocat, că Primăria municipiului Craiova deține unu la sută din veniturile echipei Universitatea Craiova, astfel că, în raport de prejuduciul global calculat de către club, și municipalității îi revine un procent de unu la sută, respectiv suma de un milion de euro.

Ea a precizat că cererea Primăriei municipiului Craiova de constituire ca parte civilă în această cauză a fost făcută pentru suma de un milion de euro.

Edilul municipiului Craiova a mai arătat că, potrivit unui sondaj de opinie realizat după declanșarea scandalului privind dezafilierea Universității Craiova, 80 la sută dintre craioveni vor ca echipa să rămână în formatul actual, aproximativ șase la sută sunt de acord cu înființarea unei alte echipe, iar restul nu sunt interesați de subiect.

Lia Olguța Vasilescu a mai spus că echipa ar trebui să rămână în formatul actual, dar acest lucru nu ar fi posibil, potrivit susținerilor dintr-un comunicat de săptămâna trecută al FRF, în care s-ar fi precizat că municipiul Craiova poate avea o echipă, dar să nu se mai numească Universitatea Craiova și să nu-l mai aibă pe Mititelu drept finanțator.

Decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenția procurorilor DNA în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale față de membrii Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal care au votat excluderea Universității Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal sunt învinuite de procurori în dosarul excluderii Universității Craiova, alături de președinții acestor foruri, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și de alți 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceștia sunt învinuiți de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru.

Curtea de Apel București a admis, la 25 iunie 2012, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu din 20 iulie 2011, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.

Federația Română de Fotbal anunța în 18 decembrie 2012, la o zi după motivarea hotărârea Curții de Apel București, că va ataca cu recurs sentința.

La 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel București a admis și cererea SC Fotbal Club U Craiova de suspendare a Hotărârii Adunării Generale a Federației Române de Fotbal din data de 14 mai 2012 de validare a Hotărârii Comitetului Executiv al FRF nr. 6 din 20 iulie 2011, în care s-a decis excluderea provizorie a grupării patronate de Adrian Mititelu, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Federația Română de Fotbal arăta în 29 ianuarie, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că includerea omului de afaceri Adrian Mititelu în inițiativa autorităților locale de renaștere a Universității Craiova ar fi o catastrofă.

Conducerea federației a ținut să readucă în atenție contraperformanțele echipei craiovene din perioada în care Mititelu a condus clubul: „Poate că ar fi util să amintim opiniei publice «performanțele» sportive și manageriale ale clubului condus de Adrian Mititelu, care au însemnat retrogradarea pe cale sportivă a echipei sale, insolvența și intrarea în executare silită a societății comerciale pe care o deținea și dezafilierea ca membru al FRF. Intențiile sale, anunțate săptămâna trecută, de a diviza societatea comercială, aflată în stare de insolvență, pentru a crea o entitate fără datorii care să se asocieze cu autoritățile locale, se înscriu în aceeași strategie falimentară pe care a urmat-o în ultimii ani (când mai multe societăți cu nume asemănătoare au fost folosite pentru a crea confuzie și a ascunde problemele financiare, respectiv, FC Știința U Craiova SA, Fotbal Club U Craiova SA, Știința Fotbal Craiova SA). Este de neconceput ca o echipă de fotbal condusă din nou de Adrian Mititelu să poată atrage fotbaliști, tehnicieni sau personal administrativ, în condițiile în care aproape toți cei care au făcut parte din fosta structură a societății controlate de Adrian Mititelu nu fuseseră plătiți de foarte mult timp în momentul dezafilierii”.

În opinia FRF, Adrian Mititelu ar trebui să cedeze palmaresul echipei Universitatea Craiova autorităților locale, instituția arătându-și disponibilitatea de a sprijini autoritățile locale în demersul de renaștere a echipei oltene.

Finanțatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, anunța în 24 ianuarie că va ceda majoritatea acțiunilor către municipiu, județ, o asociație a suporterilor și una a fostelor glorii.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
FOTO. Cea mai sexy atletă face avere din pozele cu ea! Din banii pe care...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Accident sau sinucidere? Un bărbat a decedat în a treia zi de Paște, după ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Pot rămâne FĂRĂ LOCUINȚĂ în orice moment. Pericol total pentru zeci de mii de oameni...
România, marcată de ploi abundente. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani