Prima pagină » Știri » Primul lucru pe care vrea să-l facă noul ministru pentru Relațiile cu românii din străinătate

Primul lucru pe care vrea să-l facă noul ministru pentru Relațiile cu românii din străinătate

Primul lucru pe care vrea să-l facă noul ministru pentru Relațiile cu românii din străinătate
Dan Stoenescu, ministrul propus pentru Relațiile cu românii de pretutindeni, a fost avizat, luni, favorabil în comisiile de specialitate, el afirmând că o problemă sensibilă este situația românilor din vecinătatea granițelor, școlile în limba română și susținerea societății civile fiind prioritare.

Stoenescu a primit 39 de voturi „pentru” și patru voturi „împotrivă”.

Acesta a afirmat, în cadrul audierilor, că intenționează să viziteze cât mai multe comunități în mandatul său. „Voi merge să vizitez cât mai multe comunități, că doar prin contactul direct putem să aflăm problemele lor. În multe din comunitățile din vecinătate am lucrat, le cunosc, dar întotdeauna este loc de mai bine”, a spus ministrul propus

O problemă sensibilă, a spus ministru, este cea a situației românilor din vecinătatea granițelor, în special cei din Ucraina. Acolo există deja proiecte în derulare, pe care le va continua, însă, spune Stoenescu, va miza mai mult pe susținerea mass-mediei românești. „Sunt profund conștient de situația românilor din Ucraina, atât în Basarabia de Sud, actuala regiune Odesa, cât și în Bucovina de nord și Maramureșul istoric. Este una dintre prioritățile noastre în cadrul departamentului. (…) Încă este loc de mai bine pentru a se păstra identitatea românilor de aici. (…) Ne vom concentra pe sprijinirea mass-mediei de limba română ca factor de menținere a identității naționale”, a spus acesta.

Mai mult, Stoenescu a spus că va sprijini în continuare școlile de limba română dar și societatea civilă din aceste zone.

Pe de altă parte, ministrul delegat propus pentru departamentul pentru Relațiile cu românii de pretutindeni și-a exprimat speranța că bugetul instituției va fi, în 2016, cel puțin la fel de mare ca cel pe anul în curs, de peste 10 milioane de lei. Întrebat dacă este de acord ca departamentul să devină un minister deplin, Stoenescu a răspuns afirmativ, însă a subliniat că acesta este atributul Parlamentului.

Stoenescu a spus și că speră într-o colaborare mai bună cu Parlamentul. „Eu sunt aici pentru a afla mai multe despre necesitățile pe care le au românii de pretutideni și din partea dumneavoastră. Dumneavoastră aveți experiență și sunt aici pentru a prelua din ideile și sugestiile dumneavoastră”, a spus Stoenescu, adăugând că trebuie „cât mai multe reuniuni” de acest tip.

O altă prioritate a mandatului său, a spus ministrul delegat, este stoparea plecării tinerilor în străinătate și combaterea fenomenului de „brain drain”, prin îmbunătățirea condițiilor din România.

La fel ca și ministrul propus pentru portofoliul Externelor, Lazăr Comănescu, și Dan Stoenescu a fost întrebat dacă susține unirea cu Republica Moldova. „Consider că nu există două națiuni românești. Există o singură națiune română, în două state diferite”, a spus acesta, afirmând însă că România trebuie să lucreze pentru o mai bună legătură cu Republica Moldova, însă nu prin unire, ci prin „interconectare” și proiecte comune.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic