Prima pagină » Știri » Restricții în Grecia: S-au interzis libera circulație și muzica pe Insula Mykonos

Restricții în Grecia: S-au interzis libera circulație și muzica pe Insula Mykonos

Radu Cristian
Restricții în Grecia: S-au interzis libera circulație și muzica pe Insula Mykonos

Autorităţile grecești au interzis sâmbătă muzica în restaurante şi baruri şi au restricţionat libertatea de circulaţie pe populara insulă de vacanţă Mykonos, după o creştere a numărului de infecţii cu coronavirus raportate.

Cunoscută drept insula petrecerilor pentru cei bogaţi, Mykonos este una dintre cele mai populare destinaţii turistice elene, reuşind să atragă peste 1 milion de vizitatori în sezonul de vară. Printre obişnuiţii insulei Mykonos se numără vedete de la Hollywood, modele şi sportivi celebri.

Din cauza unui „îngrijorător focar local”, Ministerul pentru Protecţie Civilă a anunţat că interzice muzica pe insulă pe tot parcursul zilei şi că în perioada nopţii, între orele 01:00 şi 06:00, nu vor mai putea circula decât persoanele care se duc sau se întorc de la muncă, sau persoanele care au urgenţe medicale, informează Agerpres.

Restricţiile sunt în vigoare până la data de 26 iulie

Grecia depinde de turism care reprezintă o cincime din PIB şi are nevoie cu disperare de un nou sezon turistic precum cele dinaintea pandemiei pentru a se reface după un an 2020 dezastruos, în care încasările din turism s-au prăbuşit.

În ultimele săptămâni numărul infecţiilor a crescut în Grecia, condiţii în care guvernul a decis să introducă obligativitatea vaccinării pentru personalul medical şi personalul din casele pentru bătrâni, precum şi noi restricţii care interzic accesul persoanelor nevaccinate în interiorul restaurantelor şi cluburilor.

Grecia, noi reguli de acces în spațiile închise. Amenzile pot ajunge până la 10.000 de euro

Grecia a stabilit noi restricții. Aceste reguli vizează în special spațiile închise, precum restaurante, baruri și spații de divertisment. Acestea au intrat în vigoare de vineri și sunt valabile până pe 31 august. De aemenea, Grecia a trecut de pe lista verde pe cea galbenă. Turiştii care revin din această țară, dacă nu sunt vaccinați, nu s-au vindecat recent de COVID-19 sau nu au un test negativ, intră în carantină. Măsura va intra în vigoare de duminică.

Patronii restaurantelor si ai altor locuri de divertisment trebuie să declare dacă funcţionează doar pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19 sau dacă au spaţii amenajate pentru grupuri mixte de clienţi.

Măsura se aplică de vineri şi va fi valabilă până la sfârşitul lunii august. Spaţiile din interior vor fi deschise numai pentru persoanele imunizate cu un ser anti-COVID sau pentru cei care atestă că au trecut prin boală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
TENSIUNI în Marea Neagră! Remorcher spre Constanța, atacat de ruși
Digi24
Călin Georgescu, după ce Palatul Cotroceni a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: N. Dan vrea să angajeze țara în război
Cancan.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Prosport.ro
FOTO. „S-a întors REGINA!”. Prezentatoarea TV a stârnit reacțiile fanilor cu apariția ei
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
Mediafax
Pierdem un sfert din deficitul bugetar pe relația cu China. Pentru fiecare euro vândut România cumpără aproape 13
Click
Ioan Andone, oprit înainte să urce în avionul spre Madrid. Care a fost motivul: „Rămâi trăsnit, pe cuvântul meu!”
Digi24
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Cancan.ro
Ioana, prima reacție după ce nepotul lui Năstase A ATACAT-O dur. Nu se lasă intimidată: 'O să ies și eu și o să le arăt'
Ce se întâmplă doctore
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Descopera.ro
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Astronomii au detectat trei dereglări bruște la o stea adormită de peste un deceniu
Mediafax Italia
Supermarketurile unde pot fi economisiți cei mai mulți bani. Diferența poate fi de aproape 4.000 euro pe an, în Italia
Mediafax Spania
Localitatea care oferă CHIRIE cu 300 de euro cu SALĂ și PISCINĂ INCLUSE!