Prima pagină » Știri » Român surpraviețuitor în Algeria: N-am fost salvați, ne-am salvat singuri, am mers 35 km prin deșert

Român surpraviețuitor în Algeria: N-am fost salvați, ne-am salvat singuri, am mers 35 km prin deșert

Român surpraviețuitor în Algeria: N-am fost salvați, ne-am salvat singuri, am mers 35 km prin deșert
Liviu Floria, supraviețuitor al crizei din Algeria, spune că s-a ascuns cu un alt român sub un birou, în timp ce atacatorii executau ostatici, că au reușit să fugă, s-au târât pe sub mașini, au sărit un gard, au mers prin deșert 30-35 kilometri, el precizând: "Nu am fost salvați, ne-am salvat".

Liviu Floria, supraviețuitor al crizei din Algeria, spune că s-a ascuns cu un alt român sub un birou, în timp ce atacatorii executau ostatici, că au reușit să fugă, s-au târât pe sub mașini, au sărit un gard, au mers prin deșert 30-35 kilometri, el precizând: „Nu am fost salvați, ne-am salvat”.

„Era întuneric, ne-am strecurat pe sub mașini, ne-am târât, am ajuns la un gard, am reusit să sărim și de acolo am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ajungem unde ne propusesem”, a spus Liviu Floria, precizând că au mers prin deșert „cel puțin 30-35 de kilometri, timp de aproximativ 15 ore”.

El a mai spus că psihic este „distrus” și că a trecut prin „două zile de teroare permanentă, de miercuri dimineață până vineri la ora cinci”.

„Nu am fost salvați, ne-am salvat singuri. A fost un coșmar pentru un om civilizat, ne-am salvat în ultimul moment, când am luat decizia să evadăm, altă șansă nu aveam. Am evadat împreună cu alți șapte colegi, între care un român, norvegieni, britanici, un localnic și Iachim Gheorghe. Localnicul ne-a ajutat foarte mult. Nu am fost reținuți, nu am fost salvați, ne-am salvat singuri. Dacă aș fi fost reținut ca ostatic, probabil că nu mai vorbeam acum. La momentul declanșării atacului am fost cinci români, în locația cu mai multe locuri de activitate. Când m-am întâlnit cu armata algeriană și soldații americani ne-am simțit în siguranță. Nu am avut legătură cu casa cât am fost ostatic, erau îngrijorați”, a mai afirmat el, spunând că va da alte declarații atunci când va avea certitudinea că sunt în siguranță colegii săi.

El a precizat că despre unul dintre colegii săi știe că era la Londra, în drum spre România.

„O să mai plec, viața continuă, trebuie să ne profesăm profesia, atacurile teroriste nu ne descurajează. Aș vrea să mulțumesc premierului, ministrului de Externe, care m-a sunat și m-a încurajat, domnului consul, care m-a sunat. Pentru românii din Algeria: să nu ne pierdem speranța, nu suntem mercenari, nu suntem militari, ne facem profesia. Mi-ar fi foarte greu să mă întorc în Algeria, vreau să văd cum o să mă simt mental, cum mă simt fizic și după aceea mai văd. Singur nu știu cum aș fi reușit, dar într-o echipă am reușit să ne punem de acord să luăm deciziile potrivite în deșert la momentul potrivit, altfel nu ne salvam. Nu suntem eroi, nu sunt erou, eroi sunt soldații care luptă pe front. Important este să nu-ți pierzi speranța niciodată, asta este cel mai important”, a declarat Liviu Floria.

Liviu Floria este din Pitești, iar înainte de a pleca la muncă în străinătate a lucrat la Arpechim.

George Iachim, bărbatul care a reușit să se ascundă alături de Liviu Floria, a povestit, la rândul său, într-un scurt interviu acordat televiziunii publice algeriene, cum au reușit să scape: „Miercuri dimineață mă aflam în afara biroului și am văzut când au venit teroriștii. Au început să tragă în paznicii care se aflau la poarta companiei. După asta au intrat în birourile clădirii și au început să ia ostatici. M-am baricadat împreună cu un alt coleg, tot din România, într-unul din birouri, am încuiat ușa și am blocat-o cu un mobilier…”.

Până la ora transmiterii acestei știri, MAE nu a furnizat nicio informație despre locul în care s-ar afla cei patru români implicați în criza ostaticilor din Algeria.

Surse oficiale au declarat pentru MEDIAFAX că „o parte” dintre români au ajuns în țară, iar alții sunt pe drum spre România.

Cinci români au fost implicați în criza ostaticilor din Algeria, patru dintre ei fiind salvați, în timp ce al cincilea – un bărbat de 36 de ani, din Bărcănești (Prahova) – a fost ucis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NEWS ALERT. A fost CUTREMUR ÎN ROMÂNIA la primele ore ale dimineții! L-ai simțit?!
Digi24
25 de ani de la 11 septembrie. Povestea „roșcatului” Abu Musab al-Suri: omul care l-a creat pe Bin Laden și a inspirat jihadul global
Cancan.ro
Armina și Marcel și-au dat arama pe față la Insula Iubirii 2026. Producătorii i-au trimis acasă INSTANT
Prosport.ro
Ion Țiriac nu s-a ferit de cuvinte la 87 de ani, după ce a renunțat la miliardele de euro: „E trist că la vârsta mea trebuie să fiu aici”
Adevarul
Alegerile din Saxonia-Anhalt, testul care poate schimba politica Germaniei. Partidul de extremă dreaptă se crede deja învingător
Mediafax
Câte vacanțe vor fi în noul an școlar?! Calendarul COMPLET 2026-2027
Click
Zi mare pentru unul dintre nativi! Această zodie beneficiază de ajutorul divinității și primește vești nemaipomenite
Digi24
Toate modurile în care Vladimir Putin ar putea ataca Marea Britanie sau alte țări din Europa cu consecințe devastatoare
Cancan.ro
De ce a murit Costeluș de la Clejani? Cauza reală a decesului
Ce se întâmplă doctore
Noi detalii în cazul părinților din Italia care au provocat moartea fetiței lor de 5 ani! Ce au scos la iveală anchetatorii
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
România are 138 de radare fixe care zâmbesc și se încruntă. Dar niciunul nu te amendează
Descopera.ro
Până și bebelușii învață mai ușor decât modelele AI
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Descopera.ro
Arheologii au descoperit un câine fără păr, vechi de 1.200 de ani, într-un sit antic din Peru
Mediafax Italia
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Spania
Așa arată CASA DE DOAR 12.000 DE EURO! Vine la pachet cu tot ce trebuie