Singurul candidat la conducerea Instanței Supreme, Corina Corbu, susține interviul la CSM: Nu am niciun motiv de îndoială. Sunt pregătită

Singurul candidat la conducerea Instanței Supreme, Corina Corbu, susține interviul la CSM: Nu am niciun motiv de îndoială. Sunt pregătită
Publicat: 18/07/2019, 12:58

12:55 Tarcea susține că procedura pentru șefia ÎCCJ nu respectă legea. Corbu: Procedura, demarată de CSM

Actualul președinte al Înaltei Curți de Casație, Cristina Tarcea, a susținut, joi, că procedura pentru desemnarea șefului Instanței Supreme nu respectă legea pentru că respectiva candidatură trebuia depusă în termen de 30 de zile de la vacantarea postului, ori mandatul ei expiră în septembrie.

Cristina Tarcea a declarat, joi, că procedura pentru desemnarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) nu respectă legea pentru că, potrivit legii, candidaturile trebuiau depuse în termen de 30 de zile de la vacantarea postului, ori mandatul ei expiră în septembrie, și a întrebat-o pe Corina Corbu dacă validează, prin prezență, o asemenea procedură.

Redăm dialogul din cadrul audierii Corinei Corbu în Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii:

„Cristina Tarcea: Doamna președintă, permiteți-mi, vă rog să vă adresez niște întrebări, o primă întrebare se referă la următorul aspect, într-un interviu pe care l-ați dat când v-ați depus candidatura, ați declarat următoarele „Tot ce îmi doresc este ca la înalta Curte să domnească supremația legii și respectarea drepturilor omului, în acest context eu vă întreb pe dumneavoastră, ați valida vreodată prin prezența dumneavoastra sau prin votul dumneavoastr o procedură care nu respectă legea?

Corina Corbu: Fără îndoială că nu îmi doresc decât să respect legea

Cristina Tarcea: Nu ați valida nici prin prezență, nici prin vot o procedură care nu respectă legea? În acest context, aș dori punctul de vedere sincer al dumneavoastră, procedura de astăzi și candidatura dumnevoastră respectă dispozițiile legale?

Corina Corbu: Eu, în calitate de candidat nu cred că aș putea să îmi exprim un astfel de punct de vedere, în condițiile în care m-am înscris într-o procedură care a fost demarată de CSM. Am urmat o procedură demarată de CSM, eu consider că ea se înscrie unor dispoziții legale.

Cristina Tarcea: Vă asumați riscul unei vulnerabilziaări al ÎCCJ prin faptul ca participați la o procedură care ar putea ridica probleme de legalitate?

Lia Savonea: Nu cred că este cazul să discutăm despre legalitatea procedurilor. Candidatul răspunde întrebărilor legate de managementul instanței.

Cristina Tarcea: Vreau să aflu un punct de vedere sincer. Declarația dânsei e că nu acceptă decât respectarea legii

Lia Savonea: Nu e cadrul și nu e competența candidatului să se pronunțe

Cristina Tarcea: Îmi permiteti sa continui?

Lia Savonea: Nu, doamna președinte

Cristina Tarcea: Este vreun punct care îmi interzice să pun întrebări?

Lia Savonea: Nu, dar este un cadru legal fixat de lege și regulament

Cristina Tarcea: Judecătorii ÎCCJ care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. 1 își pot depune candidaturile pentru funcția de președinte, vicepreședinte sau președinte de secție în termen de 30 de zile de la data la care funcția de președinte, vicepreședinte a devenit vacantă.

Corina Corbu: Eu dacă aș avea cel mai mic sentiment dacă aș putea vulnerabiliza procedura ÎCCJ, eu nu m-aș afla aici.

Cristina Tarcea: Această procedură declarată în pofida dispozițiilor legale este de natură a vulnerabiliza ÎCCJ?

Corina Corbu: Eu cred că dacă această procedură este în afara legii, nu pot eu să mă pronunț în acest moment. Este o chestiune de interpretare a textului și eu cred că în alt cadru se va putea efectua.

Cristina Tarcea: Nu este O chestiune de interpretare a textului. Termenii legali sunt extrem de concreți și lipsiți de echivoc. 30 de zile de la vacantarea postului.

Corina Corbu: Eu cred că atâta vreme cât CSM a demarat această procedura, cred că a avut în vedere acest text”.

CSM a declanșat, la finele lunii mai, procedura de ocupare a funcției de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care mandatul Cristinei Tarcea va expira în luna septembrie a acestui an.

Este pentru prima oară când decizia desemnării conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) este luată de Secția de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, președintele României fiind exclus din procedură.

Articolul 53 din legea Legea nr. 242/2018 pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor prevede că:

„(1) Președintele, vicepreședinții și președinții de secție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.
(2) Numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
(3) Dispozițiile art. 48 alin. (10)-(12) se aplică în mod corespunzător.
(4) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) își pot depune candidaturile pentru funcția de președinte sau vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori președinte de secție, la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcția de președinte, vicepreședinte sau președinte de secție a devenit vacantă.
(5) Revocarea din funcție a președintelui, vicepreședinților și președinților de secție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător”.

10:37 Corbu: Au fost dificultăți în colaborarea ÎCCJ atât cu instanțele de judecată, cât și cu instituții

Corina Corbu, singurul candidat la conducerea Înaltei Curți, care susține la ora transmiterii știrii interviul în fața CSM, a declarat că au existat dificultăți în comunicarea Instanței Supreme cu celelalte instanțe de judecată, dar și cu anumite instituții, ceea ce a imprimat un grad de lentoare.

„Au existat anumite dificultăți, spun eu, în comunicarea Înaltei Curți atât în interiorul instanței, cât și în exterior. Au fost sesizatae și anumite dificultăți și în colaborarea Înaltei Curți atât cu instanțele de judecată și, uneori, și cu anumite instituții. Toate aceste aspecte, în opinia mea, au imprimat un anumit grad de lentoare procesului de modernizare al Instanței Supreme, însă am considerat că acest lucru se datorează într-un fel sau altul și nu aș personaliza, pur și simplu așa a fost conjunctura, acestea au fost provocările, astea sunt rezultatele”, a declarat Corina Corbu, în cadrul interviului în fața Secției de Judecători a Consililui Superior al Magistraturii.

Judecătorul a evidențiat ca dificultăți la nivelul activității Înaltei Curți de Casație și Justiție și volumul excesiv de muncă, întârzieri, lipsa unor aplicații informatice, dificultăți în comunicare și cu instanțele de judecată. Corina Corbu a reiterat problema sediului Instanței Supreme.

„Am avut în vedere ultimul raport dat publicității de Comisia Europeană: resursele umane inadecvate, cele materiale, sediul ÎCCJ e o problemă veche, dar mereu actuală, făra rezolvarea acestei probleme, nu putem face treabă. Președintele e cel care trebuie să imprime principalele direcții ale ÎCCJ, președintele trebuie să propună direcțiile aplicabile oricărei secții. Trebuie să se asigure că toate deciziile sunt acceptate în mod corect, uneori lucrurile au fost trimise într-un mod cu tensiuni. Președintele e cel care trebuie să asculte și să valorifice resursele umane, experiență profundă. Eu cred că toate cele 4 secții trebuie să-și desfășoare activitatea într-un sediu nou, comunicarea între judecătorii celor 4 secții trebuie să fie una reală. Deși a fost pe agenda conducerii ÎCCJ, cred că ar trebui să se găsească o rezolvare. E o problema de 20 de ani asta cu mutatul, acest sediul impropriu a condus la deteriorarea actului de justiție”, a completat judecătorul.

10:30 Cristina Tarcea: Asupra judecătorilor ÎCCJ au existat și vor fi întotdeauna presiuni

Actualul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a declarat, joi, înaintea interviului Corinei Corbu, că asupra judecătorilor Instanței Supreme au existat și vor fi întotdeauna presiuni, precizând că e de acord cu scoaterea președintelui din numirea șefului ÎCCJ.

Ora 10.00Corina Corbu, înainte de interviul pentru șefia ÎCCJ: Nu am niciun motiv de îndoială. Sunt pregătită

Judecătorul Corina Corbu, singurul candidat pentru conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a declarat, joi, înaintea interviului de la CSM, că este pregătită și că nu are niciun motiv de temere.

„Da, sunt pregătită. Eu nu am niciun motiv de îndoială, cel puțin eu nu cunosc un asemenea motiv, așa că sunt pregătită. Nu, nu îmi doresc preluare, nu e o chestiune de dorință. Vom vedea (dacă va fi un mandat greu -n.r.)”, a declarat Corina Corbu, la sosirea la sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

Știre inițială

Potrivit ordinii de zi afișate marți de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Secția pentru judecători a programat pentru joi, 18 iulie, la ora 10.00, interviul pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

Singurul magistrat care și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție este judecătorul Corina Corbu, în vreme ce actualul președinte al instanței supreme, Cristina Tarcea, nu și-a depus dosarul pentru un nou mandat.

CSM a declanșat, la finele lunii mai, procedura de ocupare a funcției de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care mandatul Cristinei Tarcea va expira în luna septembrie a acestui an.

Corina Corbu a fost achitată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de corupție în care a fost vizată și Gabriela Bîrsan. În urma deciziei de achitare, președintele Klaus Iohannis a semnat, anul trecut, decretul de numire a Corinei Corbu în funcția de președinte al Secției de contencios administrativ din cadrul ÎCCJ, pe o perioadă de trei ani.

Potrivit anunțului CSM, candidații pentru funcția de șef al Înaltei Curți vor susține, în fața Secției pentru judecători, un interviu care constă în susținerea planului managerial și verificarea aptitudinilor manageriale și de comunicare, fiind vizate capacitatea de organizare, rapiditatea în luarea deciziilor, resistența la stres, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung etc.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași:...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Secretele neștiute ale NASA: De la inovații medicale la cultivarea plantelor în spațiu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier