Temperaturile cresc vertiginos. Unde se vor înregistra și 20 de grade în acest weekend. ANM, informații de ultimă oră pentru Gândul
Diminețile, la jumătatea lunii martie, sunt destul de reci, deși meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au transmis că ne încadrăm, totuși, în limita temperaturilor normale pentru această perioadă.
A fost ceață în mai multe zone ale României, în această dimineață, iar ANM a emis și 2 coduri galbene. La solicitarea Gândul, meteorologul de serviciu al ANM a transmis ultimele informații despre vreme.
„Avem o vreme bună și la final de săptămână. Vorbim, astăzi, de maxime de până la 20° în Dealurile de Vest.
- O vreme frumoasă și restul țării, cu temperaturi apropiate de 15° sau chiar ușor peste 15°.
- În Capitală avem 15 – 16° maxima de astăzi.
- Dacă vorbim și de alte fenomene, vântul prinde puțină putere prin sudul Banatului, nordul Moldovei și prin sudul Transilvaniei, unde vor fi temporar rafale de 55-65 km/h.
Nici în weekend nu sunt modificări importante. Ne bucurăm de primăvară multe zone din țară, dar mai ales în vest și centru, unde maximele continuă să ajungă spre 19 – 20° .
În restul țării, în sud, în est, temperaturi maxime de 12 – 14° și ceva condiții de ceață sau nori joși în primele ore ale zilei. Per total, un weekend plăcut de primăvară, fără precipitații și cu temperaturi peste cele normale”, a precizat, pentru Gândul, meteorologul de serviciu al ANM.
Harta temperaturilor înregistrate în România la ora 07:00
Gândul prezintă și harta temperaturilor înregistrate în România la ora 07:00, potrivit informațiilor publicate pe site-ul ANM.
- Au fost minus 7 grade la Miercurea Ciuc, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură a dimineții de vineri – 13 martie 2026.
- Temperaturi sub 0 grade s-au înregistrat și în Moldova, iar la Baia Mare, Cluj-Napoca și Bistrița au fost 0 grade Celsius.
- În București, la ora 07:00 erau minus 2 grade și aer cețos.
- Pe litoral au fost 6 grade la Sulina și 2 grade la Constanța.
Precipitațiile au lipsit, în această dimineață, în toate zonele țării.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Decizie oficială. Cresc pensiile de la 1 iulie 2026 pentru această categorie de pensionari români. Cine se încadrează
- Cutremur puternic în centrul Turciei. Oamenii au ieșit în stradă de teamă să nu se repete tragedia din 2023. Ce magnitudine a avut
- Ce salariu are un paznic de noapte în 2026, în funcție de orașul din România în care lucrează
- 13 Martie, calendarul zilei: Donald Duck împlinește 92 de ani. Are loc primul zbor pe un avion supersonic al unei femei pilot din România
- Diferență uriașă de trai: un român stabilit în Olanda explică diferențele de prețuri și salarii față de România