Prima pagină » Știri » Teodor Meleșcanu: NATO să învețe de la România adaptarea din mers și internalizarea nevoilor de securitate

Teodor Meleșcanu: NATO să învețe de la România adaptarea din mers și internalizarea nevoilor de securitate

Teodor Meleșcanu: NATO să învețe de la România adaptarea din mers și internalizarea nevoilor de securitate
Directorul SIE, Teodor Meleșcanu, a declarat, miercuri, Bucureștiul a beneficiat de pe urma aderării la NATO, dar și Alianța are de învățat de la România cel puțin două lecții: capacitatea de adaptare din mers și internalizarea nevoilor de securitate.

România a fost nevoită, după aderarea la NATO, nu numai să se adapteze, dar să facă față și schimbărilor survenite în cadrul Alianței, a precizat Meleșcanu, comparând efortul Bucureștiului cu urcarea într-un tren în mers. „Am făcut efortul de a ne urca într-un tren care nu stătea într-o gară, care mergea și el și cunoaștea transformări foarte importante. Deci a fost un dublu efort. A trebuit să facem efortul să ne urcăm în tren, dar să și alergăm după el pentru a nu pierde tempo-ul”, a declarat directorul SIE, la conferința „Profilul României în NATO la 10 ani după integrare”, organizată la Parlament.

Prin urmare, prima lecție pe care NATO ar putea să o învețe de la România este capacitatea „de a se adapta din mers” și, mai ales, disponibilitatea manifestată în permanență „de a acționa și de a maximaliza eficiența acțiunii noastre în cadrul organizației”, a spus Meleșcanu.

Cea de-a doua lecție pe care NATO ar putea s-o învețe „foarte bine de la noi” ar fi „să internalizeze nevoile de securitate de pe frontierele sale exterioare cu aceeași seriozitate și promptitudine cu care România a internaționalizat nevoile de securitate ale Alianței ca actor global”, a explicat directorul SIE.

„Dacă noi am fost capabili să internalizăm nevoia de a participa cu forțe, cu trupe în locuri îndepărtate de patria mamă, eu cred că ar fi un lucru deosebit ca și NATO să învețe să internalizeze preocupările pe care România, ca și alte țări de frontieră, le are în regiune. De aceea, o adoptare rapidă a unui plan de contingență referitor la România, Bulgaria, Turcia, Grecia, țări care suntem în această zonă de turbulență ar fi probabil unul dintre cele mai importante obiective și idei pe care Alianța le-ar putea pune în aplicare”, a mai spus Meleșcanu.

Referitor la criza din Crimeea, Teodor Meleșcanu a precizat că reprezintă „un semnal de îngrjorare”, dar și „o indicație foarte clară” că Alianța trebuie să se gândească la modul în care se adaptează la noile sfidări la adresa securității.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Călin Geambașu, război în instanță cu tatăl și mama fiului său! Ce se întâmplă în cele două dosare
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
Divorțul secret al unui important lider PSD + primele declarații. Avem toate detaliile rupturii!
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un nou studiu sugerează că, până la urmă, cometele probabil nu au adus viața pe Pământ
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!