Prima pagină » Știri » TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de miercuri, 16 iulie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de miercuri, 16 iulie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de miercuri, 16 iulie
Cele mai importante știri de miercuri, 16 iulie

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Schimbul de replici dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, după publicarea înregistrării video a consultărilor de la Cotroceni pe tema reducerii CAS, au continuat și astăzi. Astfel, președintele a declarat într-un interviu că vor mai urma și alte înregistrări și a apreciat că primul ministru a sacrificat-o pe Ioana Petrescu și a aruncat-o în gura lupului. La rândul său, Ponta a revenit asupra, de acum, celebrului MTO și a declarat că  „e o decizie criminală, antiromânească a președintelui Băsescu”. Și Ioana Petrescu a venit cu câteva explicații, într-un interviu acordat unui post de televiziune.

2. Vasile Blaga, invitatul special al emisiunii Gândul LIVE, a anunțat că PDL și PNL vor intra în alegeri cu o alianță electorală, care s-ar putea numi Uniunea Creștin-Liberală. Anterior, surse din cadrul PNL au declarat pentru gândulliderii celor două partide au convenit ca numele partidului rezultat din fuziune să fie PNL.

3. Mircea Dinescu și academicianul Alexandru Bogdan apar în dosarul care privește terenurile Academiei Române, cu un prejudiciu de 10 milioane de euro pentru statul român. Astfel, academicianul este urmărit penal în acest dosar pentru favorizarea GRIVCO, societatea fondată de Dan Voiculescu. În acest caz procurorii suspecteză nereguli la contractele de arendă pentru aproape 1500 de hectare de terenuri agricole folosite de compania lui Voiculescu. DNA anchetează 20 de contracte de acest gen, într-unul dintre ele apărând și o firmă a poetului Mircea Dinescu.

4. Situația se agravează în Fâșia Gaza de la o oră la alta. Bilanțul operațiunii israeliene a ajuns la 200 de morți după raidurile făcute în noaptea de marți spre miercuri, în care și-au pierdut viața trei persoane. Miercuri, armata israeliană a îndemnat 100.000 de locuitori din nordul Fâșiei Gaza să-și evacueze domiciliile, după eșecul unei inițiative egiptene în vederea unui armistițiu. Pe de altă parte, un general israelian în rezervă de origine română propune o ofensivă terestră în Fâșia Gaza, argumentând că aceasta este cea mai sigură modalitate de a distruge infrastructura organizației islamiste Hamas

5. Steaua a câștigat meciul tur cu Stromsgodset, scor 0-1, din cadrul turul 2 preliminar al Champions League. Meciul retur va avea loc miercuri, 23 iulie. 

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primul război al ROBOȚILOR în Marea Neagră! Un robot ucrainean l-a scufundat pe cel rusesc
Digi24
VIDEO Mesajul lui Nicușor Dan pentru ministrul Nazare și noua lui soție. Președintele și partenera sa au participat la nuntă
Cancan.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Prosport.ro
Anamaria Prodan, cadouri de nabab pentru fiul ei: duplex în nordul Bucureştiului, apartament la Dubai şi un SUV de lux!
Adevarul
Vine o nouă criză financiară? Cum arată România în 2026 față de 2008
Mediafax
Călin Georgescu, mesaj SURPRIZĂ de la Oradea: „Nu sunt în campanie electorală. Sunt într-o lucrare”
Click
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Digi24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Cancan.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Veninul de scorpion, cercetat ca posibilă sursă pentru noi tratamente ale bolilor hepatice
Mediafax Italia
Localitatea care a rămas fără polițist local. Primarul este nevoit să patruleze pe străzi
Mediafax Spania
Cine are CELE MAI MARI PENSII?! Încasează peste 3.000 de euro în fiecare lună după o viață muncită... în mină