Prima pagină » Știri » TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de vineri, 13 iunie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de vineri, 13 iunie

TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de vineri, 13 iunie
Cele mai importante știri de vineri, 13 iunie

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Ambasadorul României la Bagdad transmite, pentru gândul, cum au fost extrași compatrioții noștri din cele mai explozive zone din Irak. Într-un interviu pentru gândul, ambasadorul Iacob Prada a făcut un portret „la cald” pentru cei de acasă al situației din Irak, vorbind inclusiv despre diversele cauze, dar și consecințe ale revenirii țării în pragul unui război civil, care amenință să schimbe harta Orientului Mijlociu.

2. Într-un interviu pentru gândul, Mihai Pleșa, un elev de 16 ani, olimpic la Religie, îi explică unui ateu ce este Dumnezeu: „E foarte bine că nu crezi, dar eu cred. Pot dovedi absolut pe orice cale că Dumnezeu există”.

3. 38 de deputați PSD au făcut o lege care permite tăierea integrală a pădurilor. Zece dintre ei sunt proprietari de terenuri forestiere

4. Premierul britanic, David Cameron, a publicat vineri un comentariu plătit în mai multe ziare europene din Anglia, Irlanda, Germania, Franța, dar și din România. Op-ed-urile se referă la alegerea viitorului șef al Comisiei Europene, Cameron arătând că Jean-Claude Juncker, favoritul, care se bucură inclusiv de susținerea Angelei Merkel, nu este potrivit pentru acest mandat. gândul vă prezintă ofensiva lui Cameron, precum și felul în care este ea citită la Bruxelles.

5. Prima veste cu adevărat bună despre Michael Schumacher după aproape șase luni: Fostul pilot de Formula 1, rănit grav într-un accident de schi, a fost mutat de la secția de terapie intensivă a spitalului din Grenoble într-o sală de recuperare și se află în afara pericolului.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
Cancan.ro
Orașul din România în care o cabană la munte se vinde cu doar 5.750€ acum, în iunie 2026
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Adevarul
Cum ne păcălesc samsarii în piețe: „Toate intersecțiile sunt pline de pepeni de Dăbuleni, deși în Dolj abia acum se recoltează”
Mediafax
Pe ce voturi mizează Adrian Veștea să își treacă Guvernul: care tabără câștigă
Click
Horoscop luni, 15 iunie. Berbecii sunt în formă la început de săptămână, iar Peștii fac alegeri complicate
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
Meteorologii Easeweather au anunțat deja prima zăpadă. Pe ce dată se întorc ninsorile în România. Este mult mai repede ca în alți ani
Ce se întâmplă doctore
Primele rezultate ale autopsiei în cazul băiețelului de 2 ani găsit mort într-un apartament din Galați. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cristalele de spațiu-timp ar putea genera găuri negre rare