Prima pagină » Știri » Treizeci de instanțe și parchetele de pe lângă acestea ar putea fi desființate

Treizeci de instanțe și parchetele de pe lângă acestea ar putea fi desființate

Treizeci de instanțe și parchetele de pe lângă acestea ar putea fi desființate
Treizeci de instanțe și parchetele care funcționează pe lângă acestea ar putea fi desființate, propunerea formulată de Grupul de lucru interinstituțional format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii fiind aprobată de CSM.

Treizeci de instanțe și parchetele care funcționează pe lângă acestea ar putea fi desființate, propunerea formulată de Grupul de lucru interinstituțional format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii fiind aprobată de CSM.

Grupul de lucru interinstituțional a propus măsura în urma unei analize, iar raportul cu concluziile acesteia a fost aprobat în ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 4 iunie, fiind trimis ministrului Justiției pentru inițierea unui proiect de lege.

Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstituțional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, în această etapă a procesului de reorganizare a fost propusă desființarea a 30 de judecătorii și a parchetelor de pe lângă acestea, precum și rearondarea localităților pe care acestea le-au deservit, respectiv cele din Hațeg, Orăștie, Agnita, Avrig, Buhuși, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuș, Dragomirești, Hârșova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balș, Liești, Însurăței, Adjud, Salonta, Bălcești, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Târnăveni, Moldova Nouă, Chișineu Criș, Gurahonț și Făget.

În schimb, s-a considerat că se impune menținerea în funcțiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, pentru 25 instanțe și parchete, respectiv Blaj, Câmpeni, Sebeș, Brad, Săliște, Podul Turcului, Beclean, Huedin, Șimleu Silvaniei, Babadag, Filiași, Corabia, Făurei, Panciu, Hârlău, Răducăneni, Huși, Negrești Oaș, Săveni, Costești, Oravița, Luduș, Ineu, Lipova și Sânnicolau Mare.

De asemenea, în documentul citat se precizează că se impune și menținerea în funcțiune cu actuala circumscripție pentru 15 instanțe și parchete: Întorsura Buzăului, Lehliu Gară, Videle, Târgu Secuiesc, Gherla, Dej, Orșova, Târgu Bujor, Pătârlagele, Sinaia, Pucioasa, Vatra Dormi, Toplița, Gheorghieni, Deta.

Grupul a motivat propunerea acestor măsuri prin eficientizarea activității instanțelor și parchetelor, în condițiile restricțiilor bugetare cu care se confruntă România, având în vedere și trendul asemănător din țările Uniunii Europene, raționalizarea instanțelor și parchetelor prin desființare sau rearondare de localități fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri.

„Măsura reorganizării, prin desființarea instanțelor/parchetelor nefuncționale din punct de vedere al volumului de activitate, dar și prin rearondarea de localități de la instanțele cu volum mare de activitate va avea consecințe directe atât asupra resurselor umane (prin atenuarea dezechilibrelor între instanțele/parchetele cu volum mare de activitate și cele supradimensionate, și prin reducerea numărului de posturi necesar a fi suplimentat), cât și asupra resurselor financiare (economii la bugetul de stat, dar și redistribuirea rațională a sumelor alocate pentru investiții), raportat la finalitatea urmărită, respectiv eficientizarea actului de justiție și pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri”, se menționează în raport.

Pentru analiza efectuată în vederea eficientizării justiției prin reorganizarea instanțelor și parchetelor cu volum mic de activitate, la întâlnirile grupului de lucru din anul 2012 au fost stabilite o serie de criterii, care au fost luate în considerare, printre care: volumul de activitate ca medie multianuală, înregistrat în perioada de referință 2009-2012, fiind stabilit un plafon de 3.600 de cauze; circumscripțiile teritoriale ale instanțelor și parchetelor și posibilitățile de rearondare a localităților în cazul celor desființate; infrastructura (rutieră, feroviară), situația sediilor sub aspect juridic și funcțional și cheltuielile înregistrate, distanțele de parcurs până la sediile instanțelor și parchetelor la care vor fi arondate localitățile în cazul celor desființate. De asemenea, s-a avut în vedere și schema de personal și gradul de ocupare al acesteia, numărul de locuitori deserviți de instanțele și parchetele respective.

Potrivit raportului, printre aspectele care au justificat necesitatea imperativă a raționalizării instanțelor și parchetelor au fost: eficiența și calitatea actului de justiție, care presupune mai multe mijloace de realizare, cum ar fi o legislație coerentă, resurse financiare și umane adecvate, dar și o hartă administrativ judiciară aptă de a satisface aceste deziderate; asigurarea, alocarea și distribuirea, în mod echilibrat, a resurselor umane necesare raportat la volumul de activitate înregistrat. Totodată, în raport se arată că în anii 2011-2014 au intrat și vor intra în vigoare acte normative ce jalonează, practic, activitatea instanțelor și parchetelor, respectiv codurile Civil, de Procedură Civilă, Penal și de Procedură Penală.

Conform documentului citat, în cazul instanțelor și parchetelor propuse pentru desființare și a celor propuse pentru menținere cu mărirea circumscripției teritoriale este necesară o inițiativă legislativă pentru modificarea Anexei din Legea 303/2004, a introducerii unui ansamblu de norme tranzitorii, care să facă posibil un calendar de implementare a măsurilor menite să ducă efectiv la încetarea activității acestora și la transferul la noile instanțe și parchete competente teritorial.

„Așa cum se și arată în documentele la nivel european publicate de structurile specializate, ținta acestor preocupări, rezultatele unor astfel de procese ample de reformă nu trebuie să fie legate în mod neapărat de reducerea costurilor bugetare în detrimentul unui acces la justiție adecvat, ci rezultatul concret al proceselor de reformă îl constituie tocmai eficientizarea, creșterea calității actului de justiție. Iar raționalizarea instanțelor și parchetelor reprezintă un mijloc de realizare a acestor deziderate”, se arată în documentul citat.

Grupul de lucru comun Ministerul Justiției, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și CSM a fost constituit în 2012, prin Ordin al ministrului Justiției, pentru analiza măsurilor necesare asigurării unei funcționări optime a instanțelor judecătorești din perspectiva implementării noilor coduri juridice. Ulterior a fost inclus, după ședința Plenului CSM din 8 octombrie 2012, în Grupul de lucru interinstituțional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Descoperirea explozivă făcută sub vulcanul Masaya
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea